O mare problema apare atunci cand o teorie incepe sa explice prea multe lucruri. Intr-un asemenea punct, tot demersul teoretic devine de fapt unul ideologic. Scopul teoriei nu mai este atunci de a explica sau de a permite intelegerea, ci pur si simplu de a convinge. 

Bineinteles, aceasta nu inseamna ca ar trebui sa pretindem de la actorii politici numai explicatii teoretice. Aflati sub permanenta amenintare a sondajelor, politicienii trebuie in principal sa convinga. Arta de a convinge publicul cu drept de vot nu ar trebui insa sa epuizeze integral continutul politicii.

Scena politica romaneasca este dominata in acest moment de mai multe asemenea teorii. Aspectul lor de rationalitate, de "stiintificitate" le este dat in doua feluri: fie prin apelul la o persoana publica, a carei capacitate nu este pusa la indoiala de publicul larg, fie prin apelul la rezultatele unui calcul matematic care, nu-i asa, este accesibil tuturor. Asa au aparut oligarhii, patrulaterele negre, cei 322, alaturi de resursele energetice rusesti.

Gazul rusesc este, alaturi de Marea Neagra, marea angoasa a politicii externe romanesti. El este un instrument diabolic de santaj, utilizat de Rusia pentru a "cuminti" regimurile democratice, pasnice si independente din acest spatiu geografic. Acest veritabil barbarism este rezultatul unei interpretari geopolitice a situatiei. Sistemul este simplu: Rusia are gazul, ea ni-l vinde, noi platim mult. In punctul acesta, partea de concluzii a teoriei se bifurca realmente ideologic. Pentru presedinte, asta e rau, ca nu suntem independenti energetic. Drept care trebuie sa vorbim pe un ton dur cu Rusia. Ce rezolvam cu asta - nimic concret. Dar aparam demnitatea nationala. De partea cealalta, daca am vorbi mai frumos, cine stie, poate s-ar ieftini gazul! Rationamentul geopolitic este ca posesorul de resurse le foloseste pentru a-si creste puterea.

Aceasta linie de gandire - indiferent de pozitia fata de Rusia - este defectuoasa. Si aceasta din mai multe motive. Pe de o parte, pentru ca ia in calcul o singura resursa. Astfel, Rusia are intr-adevar cantitati impresionabile de resurse energetice, dar nu si suficiente capacitati de rafinare, oferta de servicii, tehnologie IT. Daca am considera accesul la Windows o resursa, atunci Microsoft atenteaza la independenta IT a Romaniei. Si apropo, nu am auzit niciun politician sa se planga de pretul Vista sau al Office. Aceasta valorizare exclusiva pe linia unei singure resurse nu surprinde nici intreaga amploare a sistemului economic mondial si nici nu observa ca puterea statului incepe sa devina difuza de la un anumit punct.

In al doilea rand, orice relatie economica este una bivalenta. Presedintele nostru sustine, bunaoara, ca Uniunea Europeana nu are o strategie energetica. Si ca, la fel ca Romania, UE nu este independenta energetic. Raspunsul la aceasta lipsa l-a dat teoria liberala acum cateva sute de ani.

Niciun stat - mai ales Rusia - nu are capacitatea de a produce tot ceea ce consuma. Ca orice vanzator decent, Rusia incearca sa vanda la un pret cat mai mare. Iar noi, sa cumparam la un pret cat mai mic. Ideea "inchiderii robinetului" este absurda, in conditiile in care economia ruseasca se bazeaza din ce in ce mai mult pe exportul de resurse energetice.

Daca Rusia ar sista exporturile, tarile aprovizionate ar trebui sa rationalizeze rezervele si sa caute surse alternative - situatie indiscutabil grava. Rusia ar trebui sa suporte insa prabusirea exporturilor (care sustin in mare parte cresterea economica). Lucrul e valabil chiar si in raport cu clientul Romania. Un vanzator de paine nu plange dupa pierderea unui client. Cand vinzi insa milioane de metri cub de gaz, nu e la fel de simplu sa gasesti un inlocuitor, fie si pentru un consumator mic ca Romania.

Ideea independentei energetice este un mod ideologizant de a privi o problema geopolitica. Ea nu explica in niciun caz comportamentul Rusiei, la fel cum nu explica si comportamentul mult mai irational al actorilor politici romani. In calculele relatiilor bilaterale intra mult mai multi factori, de multe ori greu de apreciat chiar de catre actorii insisi (ma intreb daca Vladimir Putin stie de ce este suparat pe el Traian Basescu). Viitorul relatiilor este un continuu proces de negociere si de renegociere, cu final incert. Independenta energetica se trateaza cu liberalism clasic. Si se vindeca.