Dar in timp ce citeam ultimele vesti proaste, ma intrebam daca acest razboi este o profetie - un semn ca a doua mare era a globalizarii ar putea sa impartaseasca soarta primeia.

Daca va intrebati la ce ma refer, sa va explic: bunicii nostri au trait intr-o lume de economii in mare parte auto-suficiente si orientate spre interior, dar strabunicii nostri au trait, ca si noi, intr-o lume a investitiilor si comertului pe scara larga, o lume distrusa de nationalism.

Scriind in 1919, marele economist britanic John Maynard Keynes a descris economia mondiala asa cum era ea in pragul Primului Razboi Mondial. “Locuitorul din Londra putea comanda prin telefon, in timp ce-si sorbea ceaiul in pat, produse diverse din lumea intreaga (...) si putea in acelasi timp si cu aceleasi mijloace sa-si plaseze averea in resursele naturale si in noile proiecte din orice colt al lumii.”

Iar londonezul lui Keynes “privea aceasta stare de lucruri drept normala, sigura si permanenta cu exceptia directiei imbunatatirii continue (...) Proiectele si perceptele militarismului si ale imperialismului, ale rivalitatilor rasiale si culturale, ale monopolurilor, restrictiilor si excluziunilor (...) pareau sa nu exercite aproape nicio influenta asupra cursului normal al vietii sociale si economice, a carei internationalizare era aproape totala in practica”.

Dar apoi au urmat trei decenii de razboi, revolutie, instabilitate politica, criza si din nou razboi. Pana la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, lumea era fragmentata atat economic, cat si politic. Si a fost nevoie de cateva generatii ca sa o adune din nou la un loc.

Mai pot lucrurile sa se destrame inca o data? Da, mai pot. Ganditi-va ce s-a intamplat in timpul actualei crize alimentare. Ani de zile ni s-a spus ca auto-suficienta era un concept demodat si ca e mult mai sigur sa te bazezi pe pietele internationale pentru furnizarea de hrana. Dar cand pretul graului, al orezului si al porumbului au crescut, “proiectele si perceptele” “restrictiilor si excluziunilor” ale lui Keynes au revenit: multe guverne s-au grabit sa-si protejeze consumatorii interni interzicand sau limitand exporturile, lasand pe drumuri tarile importatoare de hrana.

Si acum a venit randul “militarismului si imperialismului”. In sine, dupa cum am spus, Georgia nu prea inseamna mare lucru din punct de vedere economic. Dar cazul ei marcheaza sfarsitul Pax Americana - epoca in care Statele Unite au mentinut mai mult sau mai putin un monopol al folosirii fortei militare. Si asta ridica o serie de intrebari serioase cu privire la viitorul globalizarii.

Mai evident, dependenta Europei de energia ruseasca, in special de gazul natural, pare acum si mai periculoasa - mai periculoasa, as spune, chiar decat dependenta ei de petrolul din Orientul Mijlociu. La urma urmei, Rusia a folosit deja gazul ca pe o arma: in 2006, a sistat livrarile catre Ucraina in mijlocul unei dispute cu privire la nivelul tarifelor.

Si daca Rusia vrea si poate sa foloseasca forta pentru a-si exercita controlul asupra auto-declaratei sfere de influenta, altii nu vor face la fel? Ganditi-va numai la sincopa economica ce ar urma daca China - care e pe punctul de a depasi SUA si a ajunge cel mai mare producator mondial de bunuri - si-ar exercita in forta pretentiile pe care le are asupra Taiwanului. Unii analisti ne spun sa nu ne ingri­joram: integrarea economica globala ne protejeaza impotriva razboiului, spun ei, pentru ca economiile de schimb de succes nu-si vor risca prosperitatea angajandu-se in aventuri militare. Dar si asta ne starneste amintiri neplacute din istorie.

Cu putin inainte de Primul Razboi Mondial, un alt autor britanic, Norman Angell, a publicat o carte celebra sub titlul “Marea Iluzie” in care sustinea ca razboiul a devenit caduc, ca in epoca industriala moderna chiar si invingatorii din razboaie pierd mult mai mult decat castiga. Avea dreptate, dar razboaiele nu au incetat totusi.

Deci sunt mai solide fundamentele acestei a doua economii globale decat erau cele ale primeia? In unele privinte, da. Spre exemplu, conflictul intre natiunile Europei Occidentale pare de neconceput acum, nu atat din cauza legaturilor economice, ci datorita valorilor democratice comune.

O mare parte din lume, insa, inclusiv tari care joaca un rol cheie in economia globala, nu impartasesc aceste valori. Cei mai multi dintre noi am actionat in baza convingerii ca, cel putin din punct de vedere economic, asta nu conteaza si ca putem sa ne bazam ca schimburile comerciale la nivel global vor continua in mod liber, pentru ca sunt pur si simplu profitabile. Dar aceasta presupunere nu e corecta.

Angell a avut dreptate sa spuna ca o cucerire prin forta este o mare iluzie. Dar credinta ca rationalitatea economica va preveni intotdeauna razboiul este o iluzie la fel de mare. Si gradul mare de interdependenta economica de astazi, care poate fi sustinut doar daca toate guvernele lumii actioneaza cu grija este mai fragil decat ne putem noi imagina.