Discurs care a fost ascultat cu atenţie, de referinţă prin miezul, simplitatea şi tăria pe care le-a transmis. Aproape nimic nu a fost uitat în cele 835 de cuvinte bine cumpănite. Au fost redate răul şi binele din mersul lucrurilor: dualitatea politicii, nesocotirea valorilor, descurajările instituţionale, durerile celor fără de putere şi speranţă, dar şi credinţa în etică, morală, memorie, continuitate. Regele a "operat" starea naţiunii cu alb şi negru, măsurat şi robust. Tăria vorbelor sale a venit din faptul că au fost necomplicate, dar profunde. Şi că au fost un îndemn pentru întoarcerea spre loialitate, seriozitate, modestie (toate asociate simbolic coroanei).

A mai vorbit regele despre nevoia de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Cârmuitorii erau însă un pic plecaţi, fofilaţi şi peste măsură de ocupaţi. Cârmuitorul numărul unu, preşedintele B., s-a ascuns cu noaptea-n cap după mantalele Armatei după care şi-a luat fuguţa picioarele la spinare spre Bruxelles. Cârmuitorul cel mic, premierul B. s-a tupilat mimetic după aceleaşi mantale şi după onoarea Armatei, taman unde se agaţă harta-n cui, la Carei. Cârmuitoarea numărul unu, suava Roberta, este hăt departe, în Georgia, unde s-a întâlnit cu Mihail Saakaşvili (preşedintele care îşi roade cravata la nervi), exprimându-şi "satisfacţia pentru dinamica excelentă a relaţiilor româno-georgiene".

Toţi au avut nişte programe atât de straşnic puse la punct, încât le-a fost imposibil să se abată de la ele. Dintr-o dată, pe notabilităţile noastre le-a lovit rigoarea nemţească. Dar şi-au făcut un calcul greşit de eficienţă: minutele cât ar fi evadat din "turma" coaliţiei pentru a fi prezenţi la momentul regal şi istoric ar fi fost pentru ei o mare oportunitate de imagine. Irosită din laşitate. Sau din ipocrizie. I-ar fi salvat cumva, preşedintele Senatului. Dar Mircea Geoană s-a pierdut în discurs, uitând de abilitatea diplomatică a gazdei elegante, care sigur trebuie să vorbească mai puţin decât invitatul.

Ipocrizia sau pusul poalelor în cap n-au lipsit, post-factum, nici la cei prezenţi. Mircea Toader, şeful deputaţilor PDL a fost o mostră de gândire unilaterală. Lui i-a căşunat, cum altfel, pe PSD: "Cei care l-au huidut 15 ani pe rege acum îl adulează". Da, cei care l-au huiduit îşi mai pot schimba părerile. Nu neapărat din prefăcătorie. De partea cealaltă, Ponta şi Nicolăescu s-a urzicat prompt. Şi bălăcăreala a fost gata. Este afurisit de greu să iei o pauză mai lungă de la zoaie.

Cât îl priveşte pe marele absent, preşedintele Băsescu, era să dea în clocot ante-eveniment. Ce să-i spună el regelui?

Acum aproape doi ani, în decembrie 2009, la ceremonia de validare ca preşedinte, desfăşurată la Curtea Constituţională, Traian Băsescu spunea cu emoţie (reală): "Românii mi-au dat (...) unii susţinere, alţii o lecţie. Indiferent care a fost poziţia românilor (...) voi fi preşedintele tuturor". După doi ani, în noiembrie 2011, s-a arătat că Traian Băsescu, cruciatul Constituţiei, n-a ştiut să fie şi preşedintele cetăţeanului român Mihai I. Care i-a dat o lecţie.

Sursa: Mediafax.ro