Am incercat in articolele de pana acum - chiar am fortat nota uneori - sa scriu ceva mai mult decat simple secretii neuronale rogozaniene. Fiecare text a avut, vizibil sau mai putin vizibil, o trimitere sau mai multe la carti mari, filme mari, muzici mari, mai ales contemporane. Am incercat, cu alte cuvinte, sa gasesc puncte de sprijin intr-o pasiune mult mai autentica si naturala decat "datul cu parerea". Da, este vorba despre consum, prin asta intelegand citit, ascultat, vazut. Daca v-a placut vreun rand din rubrica aceasta este pentru ca am reusit sa va transmit din entuziasmul si atentia consumului meu.

Principalul pacat al consumului de astazi este blazarea. Se vad filme, se citesc carti si, culmea, in Romania, pofta de comentariu ramane mica. As putea gasi explicatii (consumul inca "ne-nisat" in zona culturala, se cauta doar blockbustere, best-seller-uri), dar cred ca, pana la urma, e vorba despre putinta exprimarii de dupa actul de consum. Si, mai ales, e vorba de recunoasterea referintelor si a propriei experiente. Principalul pacat al analistilor nostri de tot felul este emfaza cu care isi insusesc ideile altora fara sa-i citeze. Avem toata gama: balbaiti, incruntati, nervosi la comanda, analisti la pachet, opiniomani mercenari. Niciunul nu are entuziasmul consumului, ci doar pe acela al propriei preamariri. In FREE STYLE am incercat sa fac contrariul, sa aduc aminte de motivele care imping pana la urma un individ sa-si dea cu parerea: un spirit agresiv, pe care il ai sau nu-l ai, alimentat de carti bune, incurajat de nemultumirile sau entuziasmele consumului.

Opiniile pornesc de la banalitati. Iata una dintre platitudini: sunt foarte-foarte legate de cotidian. Si atunci, ca o consecinta directa, avem o intreaga paleta de ganditori ai cotidianului. Nimic mai iritant. Si nimic mai frumos, in acelasi timp, decat sa vezi gandurile unor mari scriitori sau artisti in relatie directa cu cotidianul. Ce face Umberto Eco este unul dintre exemplele stralucite. Mai sunt si altele. Cand, anul trecut, au izbucnit revoltele din suburbiile pariziene, toata lumea s-a inghesuit sa-si dea cu parerea. Si cel mai amatoristic s-au intamplat lucrurile in Romania - unde vesnicii analisti au gasit de cuviinta ca e momentul sa arunce cu tot felul de presupuneri despre criza Frantei. In timp ce unii faceau show pe micul ecran, in Le Figaro aparea un interviu cu filozoful Alain Finkielkraut in care se facea una dintre cele mai profunde analize pe marginea fenomenului amintit. N-a fost bagat in seama, bineinteles.

Apar periodic dezbateri pe marginea homosexualitatii, a infierii copiilor de catre cupluri gay, a statutului copilului nascut de o "mama de imprumut". Nimeni nu citeste sau nu citeaza parerea uneia dintre cele mai covarsitoare minti din secolul XX, Jacques Derrida. Or, e un privilegiu ca astfel de oameni au fost atat de preocupati de problemele cotidiene ale lumii in care traiau. Si e pacat ca tot mai multi opiniomani redescopera roata de cate ori e nevoie, cu o indarjire frizand ridicolul. Nu dau lectii de snobism aici, despre ce filozofi sau scriitori ar trebui cititi. Spun doar ca o opinie se naste, in mod natural, din alte opinii si nu dintr-un vid al gandirii. M-am plictisit sa citesc parerile unora, sa ascult discursuri abracadabrante si mult prea viscerale ale analistilor. Nu exista opinie demna de citit fara bibliografie, fara referinte, fara sa incerci tot timpul sa-ti cauti sprijin in ce au spus altii, ce au scris altii.

Recomand un exercitiu marilor analisti. Eu l-am facut si n-are cum sa dauneze. Sa citeasca din publicistica marilor artisti. Intr-o prima etapa, ar fi necesara o rasfoire a articolelor marilor scriitori romani. Pentru cei care se dau mari pamfletari, le recomand o cura din Tudor Arghezi si Ion Vinea (mai ales al doilea!). Vor vedea ca pamflet inseamna mai ales curaj lingvistic, nu neaparat mizeria atacului la persoana. Cei care cred ca sunt finetea intruchipata a analizei ar fi bine sa parcurga ceva-ceva Mihail Sebastian, unul dintre cei mai rafinati publicisti romani din toate timpurile. Una dintre trasaturile esentiale in opera acestor oameni este ca, in timp ce-si traiau traiul publicistic, isi vedeau si de cartile lor "grele", care aveau sa-i imprime in cartile de istorie. In ziua de azi prea putini intelectuali de elita si mareti detinatori de forta publicistica nu exista in mediul profund al conceptiei artistice. Le apar carti de articole, dar nu le apar carti fundamentale pentru a le legitima statura. Intrebati-i pe Liiceanu si Plesu de ce.

M-am zbatut cu placere sa produc in aceasta pagina, timp de un an, ceva mai mult decat simple opinii, ceva mai mult decat simple ganduri de cafenea. Sper ca efortul meu v-a amuzat macar si sper sa ne mai intalnim. La revedere!