Una dintre marile probleme cu care se confruntă cei care pleacă dintr-o anumită poziţie de top din business este aceea că cei cu care făceau afaceri, cu care se întâlneau, care stăteau pe la uşile lor, „nu-i mai cunosc”. Plecând din business, plecând din acea poziţie de top şi fiind acum pe cont propriu, foarte multă lume constată, cu stupefacţie, că nimeni nu mai este interesat de ei, că nimeni nu vrea să facă business cu ei, că nimeni nu prea are nevoie de serviciile lor.

Foarte mulţi cred, când sunt în poziţii de top, când au bugete mari pe mână, când pot direcţiona contracte într-o parte sau alta, când sunt în prim-plan, că această situaţie poate fi menţinută şi când ajung pe cont propriu. Mulţi cred că ei, ca persoană, sunt valoroşi, mai valoroşi decât compania pentru care lucrează. Când ajung „în stradă”, mulţi constată că nimeni nu are nevoie de ei, că erau valoroşi şi lumea stătea la uşa lor doar pentru că ocupau un anumit birou, pentru că ocupau o anumită funcţie, pentru că aveau bugete pe mână, nu pentru că erau de neînlocuit.

Mulţi cred că sunt mai puternici decât companiile pentru care lucrează, că acestea nu mai merg înainte fără ei, că toată lumea se învârte în jurul lor şi atunci când nu mai ocupă o anumită poziţie.

Această situaţie este dărâmătoare pentru mulţi executivi care, atunci când „ajung în stradă”, trebuie să se confrunte cu foarte multe refuzuri, cu foarte multe „NU”-uri, cu foarte multe telefoane la care nu mai răspunde nimeni la al doilea, la al treilea, la al patrulea apel. Mulţi trebuie să înveţe să facă vânzări, lucru pe care înainte îl făceau alţii pentru ei, şi nu sunt obişnuiţi.

Andrei Goşu, managing partner al firmei de consultanţă Ascendis, spune că a întâlnit foarte multe cazuri de executivi care au ajuns „în stradă” şi care au fost nevoiţi să umble după contracte, după servicii pe care să le vândă şi care, la discuţiile cu companiile, aflau că aproape nimeni nu are nevoie, nimeni nu vrea să cumpere ceea ce aveau ei de vândut. Foarte mulţi executivi „aruncaţi în stradă” nu-şi găsesc locul după ce pleacă dintr-o anumită poziţie şi se întreabă de ce. Mulţi află, pe pielea lor, cum e să treci de la un pachet salarial de 10.000-15.000 de euro, dacă nu chiar mai mult, la câteva sute de euro obţinuţi pe cont propriu – şi asta în cea mai bună situaţie. Mulţi constată că ceea ce ştiu ei din punct de vedere profesional s-ar putea să nu mai fie căutat, având în vedere că poziţiile sunt deja ocupate de altcineva.

Ceea ce se caută şi pentru care se plăteşte este lista de contacte, lista de telefoane pe care le are cineva, contacte care ar putea să deschidă uşi, bugete şi, eventual, obţinerea unor contracte. Doar aşa cineva este valoros. Piaţa de business este dură, iar un om este valoros nu pentru că el este valoros sau pentru că este un director de neînlocuit, ci pentru că ocupă o anumită funcţie şi poziţie. La începutul anilor ’90, când au venit investitorii americani în România, aproape primul criteriu la recrutarea cuiva era legat de contactele pe care le avea, de uşile pe care le putea deschide, de contractele pe care le obţinea. Aproape nici nu conta că persoana respectivă nu avea nicio treabă cu acel domeniu. Andrei Goşu de la Ascendis a avut o postare pe pagina lui de LinkedIn în care îi sfătuia pe corporatişti, pe cei cu poziţii bune, să fie atenţi când pleacă, pentru că ceea ce este „în stradă” este total diferit faţă de ceea ce crede cineva care până atunci a stat într-un birou şi era căutat de multă lume. Când ieşi „în stradă”, nimeni nu-ţi face loc, adică tu trebuie să-ţi faci loc, nimeni nu-ţi deschide uşile şi nu-ţi întinde un contract pe tavă doar pentru că ai ocupat o poziţie bună într-o companie. Acest lucru se uită a doua zi din momentul în care cineva pleacă dintr-o anumită poziţie. Cel valoros este cel care preia acea poziţie şi care, de a doua zi, va avea ocupate sloturile de întâlniri.

Pentru cineva care a fost CEO şi nu mai este, de a doua zi sloturile de întâlniri sunt goale. Partenerii de business pe care i-ai avut până atunci şi care stăteau pe la uşă în aşteptarea a măcar 15 minute de discuţie nu au niciun slot liber pentru situaţia în care rolurile se schimbă.

Pe cont propriu, în business, este greu, chiar foarte greu pentru un fost CEO, cel puţin la început. Dacă nu şi-a lăsat ceva într-un seif, îi este foarte greu să-şi facă loc în lumea inundată de toţi cei care vor întâlniri, care vor să vândă ceva unei companii. Mulţi dintre cei care au avut poziţii de top se trezesc că nimeni nu vrea serviciile lor, că nimeni nu mai are buget, că nimeni nu vrea să le ofere ceva. Vara aceasta, discutam pe treptele unei cafenele cu cineva care interacţionează cu sistemul bancar despre toate aceste fuziuni şi preluări de bănci, care, în final, înseamnă că numărul de directori trebuie să se reducă. Piaţa reducându-se, este greu să-ţi găseşti un loc în altă parte, având în vedere că poziţiile sunt deja ocupate. Eu i-am spus că cei care pleacă pot să o ia pe cont propriu, pot să ia o franciză 5 to go şi să devină antreprenori, să-şi facă programul cum vor, să nu mai depindă de nimeni, să fie independenţi. Iar replica lui a venit imediat: „Şi cât se câştigă acolo?”. Într-o situaţie fericită, 1.500-2.000 de euro pe lună, banii tăi. „Păi acolo este de muncă şi ce să faci cu 1.500 de euro pe lună?” 

(cristian.hostiuc@zf.ro)