Nu stiu cata lume cunoaste expresia "a baga pe cineva in cerneala". Probabil nu e, insa, foarte greu sa-i intuiesti sensul. Mai direct sau mai pe ocolite, mai brutal sau doar aluziv, mai nerusinat sau mai "decent", santajul de presa a insotit destul de discret la inceput si tot mai agresiv in ultimii ani evolutiile mass-media autohtone din 1990 incoace. Ca parte, dupa caz, a unor tactici de supravietuire economica, a unor jocuri politice subterane sau pur si simplu a unor razboaie purtate in lumea afacerilor.

Daca subiectele precum independenta presei sau violenta impotriva jurnalistilor s-au aflat in prim-planul agendei publice si in atentia unor importante institutii sau organisme internationale, despre astfel de lucruri s-a vorbit mult mai putin. Dupa cum nu s-a vorbit aproape deloc despre contra-performantele profesionale ale presei.

Un spirit de breasla excesiv de protector din acest punct de vedere si un tip de suficienta care s-a instaurat la varful multor redactii a impiedicat pana acum demararea unor discutii serioase pe astfel de teme. Tactica gunoiului aruncat sub pres nu poate merge insa la infinit.

Daca nu se despart intr-un fel apele, daca nu gasim o formula de a plasa etichetele corect pe produsele media, riscam sa ramanem cu totii prizonierii gropii cu noroi.

La calitatea ambalajului stam acum evident mult mai bine ca in trecut. Tiparul color de calitate nu e deloc o raritate, posturile de radio si televiziune au adoptat pe scara larga sisteme de productie complet digitalizate, iar DSNG-urile, adica carele de reportaj mobile care transmit prin satelit, sunt utilizate frecvent de toate canalele TV importante. Cand vorbim insa de cresterea calitatii jurnalismului autohton, sunt destul de putine succese de raportat.

Dincolo de manipularile explicite, de comenzile politice, de sumarul jurnalelor de stiri care a ajuns sa devina un fel de gazeta de perete a politiei si pompierilor, de lungile reviste ale presei televizate, inventate mai nou pentru a multiplica, din motive nu tocmai greu de decriptat, audienta titlurilor de o schioapa de pe prima pagina a unor publicatii obscure, presa romaneasca are serioase probleme de adaptare la evolutiile dinamice din societatea si mai ales din economia romaneasca.

Aderarea la UE si importanta in crestere a segmentului informational din domeniul aface-rilor sunt probabil prinpalele zone critice. Mass- media par in acest moment putin pregatite sa se conecteze informational cu adevarat la Bruxelles, desi in tot mai mare masura ceea ce se decide la nivelul institutiilor europene are un impact cel putin la fel de serios ca acela al hotararilor luate la Bucuresti.

Iar obstacolele nu sunt doar de natura logistica sau financiara. Stilul de jurnalism practicat in Romania este unul destul de parohial, in care subiectele de politica externa sunt in mod constant expediate la periferie, in ciuda discutiilor aprinse despre lumea globala. Ceea ce, evident, afecteaza capacitatea presei autohtone de a se plia la regulile de comportament incetatenite in exterior, la rigorile profesionale semnificativ mai severe decat cele din tara.

Privind la peisajul presei autohtone, ai uneori imaginea elefantului care se plimba prin magazinul cu cristaluri. Pentru ca efectele potential nocive ale unor erori profesionale sau ale unor campanii de presa aranjate devin pe zi ce trece tot mai mari. Bursa a inceput sa conteze. Acelasi lucru se poate spune si despre piata imobiliara sau despre cea a asigurarilor.

Sumele investite, mizele aflate in joc si impactul asupra economiei au atins deja un prag critic. In aceste conditii, joaca de-a documentarea, analizele facute pe coltul mesei sau predictiile unor "experti" inventati peste noapte risca sa aiba repercusiuni mai grave ca in trecut. Cu atat mai mult cu cat mass-media sunt si nepermis de vulnerabile la intoxicarile venite pe filiera unor institutii ale statului, nascute fie din incompetenta acestora, fie asamblate cu buna stiinta, in baza unor manevre oculte.

Am avut nu demult o mostra oferita de Oficiul pentru Combaterea Spalarii Banilor. Sigur, minuni nu se pot face peste noapte. Presa nu are la indemana vreun vaccin profesional miraculos care sa o vindece de bolile sale mai degraba cronice. Un minim efort de introspectie, un plus de responsabilizare si demararea unui proces de igienizare profesionala, ar fi, insa, cativa absolut necesari pasi in directia cea buna.