Nu sunt melodramatic. Planul de salvare dat publicitatii in urma cu doua saptamani este mult mai bun decat prima propunere a lui Henry Paulson - indeajuns cat sa poata fi votat. Dar nu e ceea ce s-ar putea numi un plan bun si nici nu va pune capat crizei. Sunt mari sanse ca viitorul presedinte sa aiba de-a face si el cu unele urgente financiare majore.

 

Deci ce stim despre capacitatea de a raspunde la acel telefon a celor doi cu cele mai mari sanse de a ajunge la Casa Alba? Pai, Barack Obama pare bine informat si sensibil la problemele economice si financiare. John McCain, pe de alta parte, ma infioara.

 

Despre Obama: e pacat ca n-a aratat mai multa capacitate de conducere in dezbaterea despre propunerea de salvare a sectorului financiar, alegand sa lase subiectul pe mana congresmanilor democrati, in special a lui Chris Dodd si a lui Barney Frank. Dar atat Obama, cat si colegii sai democrati din Congres sunt inconjurati de consilieri foarte bine informati si cu capetele limpezi, avand la indemana tot timpul manageri experimentati in situatii de criza, ca Paul Volcker si Robert Rubin.

 

De cealalta parte este infricosatorul McCain - mai infricosator acum decat era in urma cu cateva saptamani.

 

Stim de mai multa vreme, fireste, ca McCain nu stie prea multe despre economie - a recunoscut-o si singur, desi apoi a negat ca ar fi zis asa ceva. Aceasta n-ar fi contat atat de mult daca macar ar fi avut gusturi bune la alegerea consilierilor. Dar n-a avut.

 

Tineti minte, principalul lui sfatuitor pe probleme economice este Phil Gramm, ultra-dereglementatorul, care in timpul mandatului sau din Senat s-a ingrijit sa previna introducerea de reglementari privind produsele financiare derivate - exact acele instrumente care au scufundat Lehman sau AIG si au adus pietele de credit pe marginea prapastiei. Gramm n-a avut un rol oficial in campania lui McCain de cand a decretat ca America este o “natiune de plangaciosi”, dar este considerat viabil pentru postul de ministru de finante.

 

Si anul trecut, cand echipa de campanie a lui McCain a anuntat ca candidatul “a strans o colectie impresionanta de economisti, profesori si lideri conservatori de marca” spre a-l consilia in probleme de politici economice, cine a fost intens scos in fata? Kevin Hassett, coautorul lucrarii “Dox 36.000”. Nu mai e nimic de adaugat aici.

 

Acum, calitatea slaba a consilierilor lui McCain reflecta intr-o mare masura starea intelectuala precara a partidului sau. A mai existat vreodata o propunere economica mai jalnica decat sugestia republicanilor din Camera Reprezentantilor ca rezolvarea crizei financiare sa se faca prin eliminarea impozitelor pe castigurile de capital? (institutiile financiare aflate in dificultate, prin definitie, nu au ce castiguri de capital sa le fie impozitate). Dar chiar si presedintele Bush, in amurgul mandatului sau, s-a indreptat spre cei cu o sensibilitate crescuta pentru a lua decizii economice: nu sunt un fan al lui Paulson, dar el este o imbunatatire evidenta fata de predecesorul sau. La acest moment, exista suspiciunea ca o administratie McCain ne-ar prelungi competenta epocii Bush.

 

Adevarata revelatie a acestor ultime saptamani, totusi, a fost sa vedem cat de haotice sunt viziunile lui McCain in ce priveste economia. La orice moment dat, el pare sa aiba convingeri foarte ferme - dar cateva zile mai tarziu o ia in directia total contrara. Spre exemplu, la 15 septembrie a declarat - pentru cel putin a 18-a oara in acest an - ca “bazele economiei noastre sunt solide”. In acea zi a falimentat Lehman Brothers, iar Merrill Lynch a fost preluata si criza financiara a intrat intr-o etapa noua, mult mai periculoasa.

 

Dar trei zile mai tarziu, acelasi McCain a spus ca pietele financiare ale Americii au ajuns un “cazinou” si a anuntat ca el l-ar concedia pe seful Comisiei pentru Operatiuni Bursiere - atributie care, ca tot veni vorba, nici macar nu e apanajul presedintelui. Si apoi a gasit un nou grup de raufacatori - Fannie Mae si Freddie Mac, marile institutii de creditare sustinute de guvern. (In ciuda unor scandaluri reale la cele doua institutii, ele au jucat un rol minor in declansarea crizei: cele mai multe dintre imprumuturile cu adevarat toxice au fost acordate de creditori privati.) Si McCain i-a acuzat moralizator pe alti politicieni, inclusiv pe Obama, ca s-ar afla sub influenta financiara a celor doua institutii; s-a dovedit ca o firma detinuta de propriul lui manager de campanie a fost platita din banii Freddie Mac pana luna trecuta.

 

Apoi Paulson si-a facut public planul si McCain s-a aruncat vehement in dezbatere. Dar a recunoscut, la cateva zile dupa ce planul lui Paulson a fost dat publicitatii, ca nu l-a citit, chiar daca avea doar trei pagini.

 

Deci cred ca ati inteles ce voiam sa spun. Se pare ca economia moderna e un taram primejdios, si nu e genul de primejdie pe care s-o poti depasi vorbind rastit si denuntandu-i pe raufacatori. Are McCain capacitatea de intelegere si temperamentul sa se descurce cu aceasta latura a postului pe care-l tinteste?