Ce-o fi fost in capul lor?

Postat la 18 octombrie 2005 1 afişăre

Cand istoria definitiva a razboiului din Irak va fi fost scrisa, istoricii isi vor dori cu siguranta sa le puna cate o intrebare esentiala si lui Saddam Hussein, si lui George W. Bush.

Cand istoria definitiva a razboiului din Irak va fi fost scrisa, istoricii isi vor dori cu siguranta sa le puna cate o intrebare esentiala si lui Saddam Hussein, si lui George W. Bush.

 

Intrebarea pe care istoricii i-ar pune-o lui Saddam ar fi: ce-o fi fost in capul tau? Daca tot nu aveai arme de distrugere in masa, de ce-ai continuat sa te porti asa cum te-ai purtat?

 

Pentru Bush, intrebarea ar putea suna asa: ce-o fi fost in capul tau? Daca tot ti-ai pus mandatul de presedinte drept miza pentru o victorie in Irak, de ce l-ai lasat atunci pe Donald Rumsfeld sa duca razboiul cu soldati atat de putini incat sa-l poata pierde? De ce n-ai asigurat securitatea in interiorul Irakului si de-a lungul granitelor lui? Cum ti-a putut trece vreodata prin cap ca va fi usor?

 

Raspunsul la aceste intrebari poate fi gasit in ceea ce este cel mai mare esec al serviciilor de informatii in Irak - unul care nu e insa legat de armele de distrugere in masa.

 

Sa ma explic. In vizita pe care am facut-o saptamana trecuta in portul irakian Umm Quasr mi-am petrecut o dimineata urmarind comandantii marinei irakiene la o sedinta la care erau prezenti si consilieri britanici si americani. Pe de o parte, aveai impresia ca imita binisor un briefing al britanicilor. Pe de cealalta, calitatea usor rudimentara a discutiei te lasa cu sentimentul ca daca maine consilierii britanici si americani ar fi rechemati, intreaga marina irakiana s-ar prabusi. Pur si simplu nu exista, inca, un fundament uman si institutional. "Cum or fi luptat baietii astia cu iranienii vreme de opt ani, n-o sa inteleg niciodata", mi-a spus un instructor britanic.

 

Dupa sedinta staff-ului, un ofiter al Marinei Regale Britanice care ma insotea mi-a sugerat sa merg la Basra, sa vad talciocul de acolo. Mi-a spus ca gasesti acolo orice, pentru ca irakienii au fost nevoiti sa-si amaneteze tot felul de lucruri din casa - casetofoane, frigidere, aparate de aer conditionat, masini - pentru a putea supravietui.

 

Mesaj: faptul ca in Irak nu au fost gasite arme de distrugere in masa e un mare esec al serviciilor de informatii. Dar un esec si mai mare, care e una dintre sursele belelelor noastre de azi, e ca n-am inteles cat de devastate ajunsesera societatea, economia si institutiile irakiene dupa opt ani de razboi cu Iranul, o infrangere mutilanta in primul razboi din Golf si un deceniu de sanctiuni ONU.

 

Dar cred ca Saddam stia cat de falite erau tara si armata sa. N-a vrut niciodata sa infirme complet, cu toate acestea, impresia ca ar fi detinut arme de distrugere in masa.

 

Saddam traia intr-o vizuina de lup. Impresia ca ar fi avut arme de distrugere in masa era singurul lui scut impotriva tarilor vecine, a dusmanilor din interior si a Occidentului. (Exista o aluzie la asta in raportul Duelfer privind armele de distrugere in masa). Asa ca a incercat sa permita destul acces inspectorilor ONU pentru a-l absolvi de acuzatia ca ar detine arme, jucandu-se in acelasi timp suficient de-a soarecele si pisica cu Natiunile Unite pentru a lasa impresia ca tot i-a mai ramas ceva periculos in dulap.

 

Echipa Bush si CIA-ul nu numai ca n-au reusit sa afle ca Saddam nu avea nici un fel de arme de distrugere in masa, dar n-au reusit nici sa estimeze cat de devastata era cu adevarat societatea irakiana. Echipa Bush, care a plecat urechea in principal la irakieni din exil care nu mai traiau de ani buni in tara, a crezut ca in Irak existau o clasa mijlocie mai consistenta si institutii mai functionale decat in realitate. Asa ca Bush a crezut ca va fi simplu sa preia controlul. Acesta e singura explicatie pe care o pot gasi pentru comportamentul lui.

 

Esecul serviciilor secrete in privinta societatii irakiene e cel care azi ne ucide. Pentru ca dupa invazia americana s-a intamplat urmatorul lucru: putinul care mai ramasese din statul irakian s-a desfacut in bucati in mainile noastre ca o vaza sparta. Apoi, Rummy (Donald Rumsfeld - n.r.) a permis ca ramasitele sa fie jefuite.

 

Asa ca intr-adevar, cand echipa Bush spune ca reconstructia Irakului e ca reconstructia Germaniei, are dreptate pe jumatate. E, intr-adevar, ca reconstructia Germaniei - dar nu a Germaniei de dupa cel de-al doilea razboi mondial. E ca reconstructia Germaniei medievale, pre-moderne, o Germanie a clanurilor si fiefurilor feudale - cea de dinainte ca un stat national sa existe.

 

Asa cum am spus de multe ori in acest comentariu, noi in Irak nu facem "nation-building". Facem "nation-creating". E covarsitor de important, dar si covarsitor de dificil. Pot doar sa presupun ca CIA n-a stiut cat de falit era Irakul, pentru ca daca presedintele stia si, cu toate astea, a trimis atat de putini soldati, atunci ceea ce a facut e criminal.

 

Din nefericire, Irakul are nevoie cu disperare azi de la Statele Unite de oameni din domeniul umanitar, de consilieri de la Departamentul de Stat si de tehnicieni din fiecare agentie guvernamentala, care l-ar putea ajuta sa-si reconstruiasca capitalul uman. Dar oamenilor le e frica sa mearga acolo. Si cine i-ar putea invinui pentru asta? N-am fost in stare pana acum sa restabilim ordinea acolo, pentru ca n-am avut niciodata destui soldati.

 

Discursul presedintelui despre terorism de acum doua saptamani a fost excelent. Bush a explicat clar, mai bine ca niciodata, de ce o victorie in Irak e atat de importanta in lunga batalie impotriva Islamo-fascismului. Dar asta ma infurie si mai mult, pentru ca vad ca Bush si-a dus razboiul ca si cum acesta ar fi fost usor - fara sa ceara niciodata nici un sacrificiu, nici un proiect militar, nici o crestere de taxe si nici un impozit pe benzina - si ca a tolerat, pe tot acest drum, atat de multa incompetenta.

 

DECLARATIE

Reconstructia Irakului e ca reconstructia Germaniei. Dar nu a celei post-belice, ci a celei medievale, pre-moderne, o Germanie a clanurilor si fiefurilor feudale

 

----Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer, doua pentru "international reporting" si unul pentru comentariu. Friedman, care a fost ales anul acesta in Pulitzer Prize Board, este si autor al volumelor "From Beirut To Jerusalem" (1989), "The Lexus and the Olive Tree" (2000) si "The World Is Flat " (2005).

 

----Urmatorul comentariu semnat de Thomas Friedman va aparea in numarul din 2 noiembrie al BUSINESS Magazin.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Ce-o fi fost in capul lor?
/opinii/ce-o-fi-fost-in-capul-lor-1004830
1004830
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.