Ca blogul lui Adrian Nastase va deveni cat de curand "al lunii" si ca la acest premiu se vor adauga si altele menite sa recompenseze "tanara speranta" a web 2.0 este o predictie de genul acelora la care nu ai cum sa te inseli, de genul "un hacker va sparge Vista" sau ca "numarul companiilor cu reprezentante in Second Life va creste exponential".

 

Pentru cine nu stie: Adrian Nastase are blog pe bune (nastase.wordpress.com), la care scrie pe bune, si nu fandoseala corporatista iscata de o rubrica intr-un plan de comunicare elitista si cu atat mai bleg; Vista este noul sistem de operare al celor de la Microsoft; Second Life este o lume virtuala dezvoltata din ceea ce initial a fost un joc-simulator de viata reala si s-a transformat intr-o afacere-mediu de comunicare-destinatie la moda.

 

Este adevarat ca site-ul a fost initiat de un blogger cu vechime si pus la dispozitia fostului prim-ministru, iar promisiunea lui Nastase de a posta si de a-si lua in serios rolul a fost smulsa de un moderator, intr-o emisiune televizata.

Dar reactia publicului a fost exceptionala: numarul comentariilor la ultimul post de vineri dupa amiaza crestea cu cel putin unul pe minut, minune la care nu pot aspira nici macar regi ai blogosferei precum numitii Piticu, Fulgerica sau Zoso.

 

Cat tras, cat impins, Adrian Nastase este poate prima figura publica din Romania care face o tranzitie importanta. Exista, este adevarat, o serie de figuri publice care incearca si reusesc sa comunice in acelasi mod, dintre care George Copos este cel mai important nume; minusul este nisa rapidista in care se manifesta omul de afaceri.

 

Sa explic: ritmul ametitor al schimbarilor care au loc in Romania secolului XXI dar si in intreaga lume presupune noi valente in comunicare atat pentru companii cat si pentru personalitatile lumii publice. Fraza precedenta nu este numai voit-idioata, dar si cat se poate de adevarata: vremurile comunicarii prin mijloace clasice - compartimente de relatii publice, advertoriale, campanii publicitare sau altele asemenea - se apropie de sfarsit; mult mai importante in buna primire, in succesul unui nou produs sunt recenziile publicate pe Net, parerea unui blogger respectat/vizitat, imaginea formata in constiinta publica prin mijloace cat mai neconventionale, totul ambalat mai putin in epitete si metafore si mai mult in sinceritate si naturalete. In aceasta ecuatie cel mai important lucru este reprezentat de depasirea pragului dintre generatii; a intelege modul in care tinerii de astazi gandesc; modul in care isi ordoneaza valorile si isi stabilesc ierarhiile. Nu este vorba de comunul conflict dintre generatii, pe care l-am trait cu totii, ci de altceva mai complex, comparabil poate cu ceea ce s-a petrecut in anii ‘50 cu generatia rock'n roll. Adica eliberarea de o serie intreaga de reguli, cutume si percepte.

 

Cam acelasi lucru se intampla acum cand vine vremea celor crescuti cu calculator si Internet, pe care ii oboseste cititul pe foi de hartie (si oricat ne va displacea si vom critica acest lucru, va trebui sa-l acceptam, ca parinti).

 

Blogul lui Adrian Nastase este etapa urmatoare din ce au inceput Al Gore cu documentarul despre incalzirea globala caruia i-a acordat girul sau sau, in Romania, Traian Basescu si campania desfasurata pe Internet de echipa sa pentru recentul referendum. In cazul lui Gore, in mod cert "An Inconvenient Truth" i-a adus mult mai multa notorietate decat au putut sa ii stirbeasca criticii modului sau de viata; in cazul lui Traian Basescu, prezenta pe Net l-a facut mult mai cool decat orice argument impotriva celor 322 de parlamentari cu care chipurile s-a razboit.

 

Sigur ca putem banui ca si in spatele blogului lui Adrian Nastase stau consilieri abili de imagine sau dorinta acestuia de a se repozitiona public; chiar si asa, faptul ca a acceptat sa stea alaturi de Piticu si Fulgerica, ca a ales sa se bata in numar de vizitatori unici cu cei doi si sa indure tot noianul de pareri, critici si vorbe mai mult sau mai putin intelepte, mai mult sau mai putin tampite din Internetul romanesc si tot avem de-a face cu o acceptare.

 

Poate si cu un progres?