Prognoză ANM: Revelion cu frig, ninsori şi ploi. Cum va fi vremea de Crăciun
Temperaturile în următoarea lună vor fi apropiate de normal la finalul lunii decembrie, însă în primele săptămâni din ianuarie valorile termice vor coborî sub mediile multianuale, în timp ce precipitaţiile vor deveni mai frecvente, mai ales sub formă de ninsoare în zonele montane.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 decembrie 2025 – 19 ianuarie 2026, realizată pe baza datelor furnizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF). Estimările vizează abaterile temperaturilor şi ale cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2005–2024.
Vreme apropiată de normal până la final de an, cu diferenţe regionale
În săptămâna 22–29 decembrie 2025, temperaturile se vor situa, în general, în jurul valorilor normale pentru această perioadă. ANM anunţă posibil valori uşor mai scăzute în regiunile extracarpatice, în timp ce în zonele intracarpatice temperaturile ar putea fi uşor mai ridicate decât media.
În privinţa precipitaţiilor, regimul pluviometric va fi excedentar în extremitatea de sud-vest a ţării, deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest se va menţine apropiat de normal.
Pentru intervalul 29 decembrie 2025 – 5 ianuarie 2026, meteorologii prognozează temperaturi medii mai coborâte decât cele normale la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi, în schimb, apropiate de mediile specifice perioadei, în toate regiunile.
Răcirea va continua şi în săptămâna 5–12 ianuarie 2026, când valorile termice medii vor rămâne uşor sub normalul climatologic în toată ţara.
În acest interval, precipitaţiile vor fi uşor excedentare în cea mai mare parte a teritoriului.
În săptămâna 12–19 ianuarie 2026, temperaturile vor fi apropiate de valorile normale în zonele montane şi în sud-estul ţării, în timp ce în restul regiunilor se vor menţine uşor sub mediile multianuale. Regimul precipitaţiilor va fi uşor excedentar în regiunile extracarpatice şi apropiat de normal în celelalte zone.
ANM precizează că această prognoză pe termen mediu nu poate anticipa fenomenele extreme de scurtă durată, precum viscolele sau episoadele de ger accentuat, care vor fi anunţate separat prin avertizări nowcasting.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













