Sunt cumva nedrept? Sper ca da. Dar acum asta imi pare ca se intampla. Ca sa fim bine intelesi, nu vorbesc despre planul administratiei Obama de a sprijini crearea de locuri de munca si productia cu o crestere importanta, dar temporara, a cheltuielilor federale, un lucru cat se poate de potrivit. Eu vorbesc, in schimb, despre planurile administratiei de salvare a sistemului bancar - planuri care fac din America un exemplu clasic de “socialism de lamaie”: contribuabilii suporta costurile daca lucrurile nu merg cum trebuie, dar actionarii si executivii primesc beneficiile daca lucrurile merg bine.

 

Cand am citit de curand opiniile oficialilor administratiei Obama cu privire la politica fiscala, mi s-a parut ca am intrat intr-o masina a timpului, ca suntem inca in 2005, ca Alan Greenspan este inca Maestrul, iar bancherii sunt inca eroii capitalismului. “Avem un sistem financiar care este condus de actionari privati, administrat de institutii private si am vrea sa facem tot posibilul sa pastram acest sistem”, spune Timothy Geithner, secretarul Trezoreriei, in timp ce pregateste sa-i incarce pe contribuabili cu pierderile imense ale acestui sistem.

 

Intre timp, un articol din Washington Post care cita surse din administratie spunea ca Geithner si Lawrence Summers, principalul consilier economic al presedintelui Obama, “considera ca guvernele sunt niste manageri bancari foarte slabi” - in opozitie, probabil, cu geniile din sectorul privat care au reusit sa piarda peste o mie de miliarde de dolari in doar cativa ani.

 

Evident, ceva trebuie facut pentru a readuce la viata sistemul financiar. Haosul de dupa prabusirea Lehman Brothers a aratat ca a lasa institutiile financiare majore sa se prabuseasca poate sa fie foarte rau pentru sanatatea economiei. Si sunt cateva institutii majore periculos de aproape de buza prapastiei.

 

Prin urmare, bancile au nevoie de mai mult capital. In vremuri obisnuite, bancile strang capitalul prin vanzarea de actiuni catre investitorii privati, care primesc in schimb o cota parte din proprietatea asupra bancii. Ati putea crede atunci ca, deoarece bancile nu mai pot sau nu mai vor sa stranga capital de la investitorii privati in momentul de fata, guvernul ar trebui sa faca exact ce ar face un investitor privat: sa ofere capital in schimbul unei cote din proprietatea asupra bancii. Dar actiunile bancilor valoreaza atat de putin in aceste zile - Citigroup si Bank of America valoreaza acum impreuna doar 52 de miliarde de dolari - incat proprietatea nu ar fi partiala: a injecta fonduri suficiente din banii contribuabililor ca sa se insanatoseasca bancile ar face ca acestea sa devina niste institutii detinute de stat.

 

Raspunsul meu la aceasta perspectiva este: asa, si? Daca tot contribuabilii platesc factura pentru a salva bancile, de ce nu ar primi si proprietatea, cel putin pana cand vor fi gasiti investitori privati? Dar administratia Obama pare sa se amageasca singura ca va evita acest deznodamant. Daca relatarile din presa sunt veridice, planul de salvare a bancilor va contine doua elemente principale: achizitionarea de catre guvern a unor active cu probleme ale bancilor si garantii impotriva pierderilor de pe urma altor active. Garantiile vor reprezenta un cadou important pentru actionarii bancilor; achizitiile s-ar putea sa nu fie, daca pretul ar fi cel corect - insa Financial Times scrie ca preturile vor fi probabil stabilite pe baza unor “modele de evaluare” si nu pe baza cotatiilor din piata, sugerand ca guvernul federal va face si aici un cadou gras.

 

Iar in schimbul a ceea ce pare ca va fi o subventie imensa catre actionari, contribuabilii vor primi cam nimic. Vor exista cel putin limite in privinta compensatiilor pentru executivi, ca sa previna rapturile care au infuriat publicul? Obama a denuntat bonusurile de pe Wall Street, dar, potrivit The Washington Post, “administratia se va replia probabil de la impunerea unor restrictii mai dure compensatiilor acordate executivilor in cazul celor mai multe dintre firmele care au primit ajutor guvernamental”, pentru ca “limitarile aspre ar putea sa descurajeze unele firme sa mai ceara acel ajutor”. Iar aceasta sugereaza ca discursul dur al lui Obama este doar de parada.

 

Intre timp, cultura excesului promovata pe Wall Street pare sa fie foarte putin atinsa de criza. “Sa zicem ca sunt un bancher si ca am adus 30 de milioane de dolari. Eu ar trebui sa primesc o parte din acesti bani”, a spus un bancher citat de The New York Times. Si daca esti un bancher care a pierdut 30 de miliarde de dolari? Iti vine Unchiul Sam in ajutor! Aici sunt mai multe probleme in discutie decat echitatea, desi si asta conteaza. Salvarea economiei va fi foarte scumpa: acel plan de peste 800 de miliarde de dolari va fi probabil doar un avans, iar salvarea sistemului financiar, chiar daca este facuta corect, va costa cu cateva sute de miliarde de dolari mai mult. Or, nu ne permitem sa mai irosim banii ca sa facem pomeni uriase cu bancile si cu sefii lor, numai ca sa pastram iluzia unui actionariat majoritar privat.