Cele mai puternice femei din România: Adina Enescu, RBS România

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 09 aprilie 2013 488 afişări

Adina Enescu face parte din echipa de management a RBS România din 2010, când a preluat funcţia de head of financial institutions and public sector.

CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA - EXCLUSIV

Anul trecut a fost numită director clienţi persoane juridice în cadrul băncii, astfel încât printre atribuţiile ei se numără dezvoltarea relaţiilor cu clienţi reprezentativi corporate şi din sectorul public, dezvoltarea colaborării cu instituţiile financiare locale şi internaţionale cu prezenţă locală, originarea şi structurarea de tranzacţii complexe împreună cu reprezentanţii departamentelor de produs, şi crearea de soluţii cu valoare adăugată pentru clienţi utilizând întregul spectru de servicii, produse bancare şi capabilităţi ale RBS România. Adina Enescu s-a alăturat echipei RBS (ABN AMRO la vremea aceea) în 1999, ocupând poziţia de corporate director, head of integrated energy, pharma & TMT. Anterior a lucrat în instituţii financiare precum The Chase Manhattan Bank - filiala din România sau Banca Comercială Română. A absolvit Academia de Studii Economice în 1991, urmând apoi în perioada 2002-2004 cursurile de MBA - un program condus de Universitatea Kennesaw în parteneriat cu Institutul de Afaceri şi Administraţie Publică, Şcoala de Business Româno-Americană, ASEBUSS. Printre pasiunile ei se numără pictura şi literatura.


Cea mai bogată femeie din România

Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit's, The Code)

Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

Comandă online catalogul AICI.

Urmărește Business Magazin

/lideri/cele-mai-puternice-femei-din-romania-adina-enescu-rbs-romania-10723928
10723928
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.