Vrei să ai o viaţă fericită? Vezi care este cheia unei vieţi satisfăcătoare, indiferent de statutul social
Ce îl face pe un om fericit? Indiferent de statutul social, de vârstă, cele mai importante sunt relaţiile interumane. Dar sunt tendinţe sociale, asemeni unor plăci tectonice, care vor genera tensiuni. În rândul tinerilor diferenţele de mentalitate se adâncesc. Oamenii se înstrăinează tot mai mult, relaţionează tot mai puţin. Ne adâncim tot mai mult în folosirea mediului digital. Toate acestea sunt tensiuni care pot schimba cursul societăţii aşa cum o ştim acum, dar, deopotrivă, aceste provocări pot deveni oportunităţi pentru comunităţi, cât şi pentru branduri, companii private sau instituţii de stat care doresc să se implice în medierea unui dialog şi în apropierea crevaselor ce se formează.
În singura zi de weekend perfectă pentru săniuş în parc din acest sezon m-am grăbit să răspund la un mail care nu era nicidecum urgent. Atracţia ecranelor s-a insinuat profund în vieţile noastre, iar impactul este uriaş, pentru că afectează relaţiile – de la cele mai apropiate până la cele mai îndepărtate.
Manuela Mancaş, managing director şi fondator al firmei de cercetare de piaţă AHA Moments, povesteşte că recent s-a „întâlnit” cu întrebarea „Care este cel mai important lucru din viaţa noastră?
”. Care este răspunsul? Relaţiile interumane. „Când auzi/vezi răspunsul, îţi dai seama că, în mod incontestabil, este aşa”, spune ea şi face referire la un studiu derulat de celebrul Harvard Study of Adult Development pe o perioadă de aproape un secol. Studiul a urmărit aceleaşi persoane din adolescenţă până la vârste înaintate, colectând repetat date despre multiple aspect din viaţa lor. „Concluzia principală susţinută de cercetători este că relaţiile interumane de calitate, cu partenerii de viaţă, copiii, prietenii şi comunitatea, sunt printre cei mai puternici predictori ai fericirii şi sănătăţii pe termen lung, indiferent de statutul social.”
Doar că toate relaţiile au nevoie de efort, de socializare, de empatie, de toleranţă şi ascultare. Şi toate acestea sunt împinse spre marginea comportamentelor individuale şi colective.
„Ce se întâmplă în societatea noastră? Sunt câteva tendinţe care apar cât am clipi - sunt foarte rapide şi cu impact. Sunt trenduri care te surprind şi prima dată când auzi de ele nu-ţi este foarte clar la ce se referă. În a doua secundă conştientizezi că aceste trenduri există în jurul tău, în spaţii poate extrem de apropiate. Iar în a treia secundă îţi dai seama că sunt realmente disruptive şi că pot să aibă un ecou destul de puternic. Eu le asemuiesc unor mişcări tectonice - sunt dedesubtul lucrurilor, dar ca manifestare pot fi foarte puternice”, declară Manuela Mancaş. Ea punctează că aceste tendinţe nu sunt foarte bine conturate şi înţelese, dar serii de date din studii longitudinale realizate in Europa, SUA şi alte tări ale lumii, alături de datele unui studiu derulat în noiembrie 2025 în România atestă că tendinţele sunt reale, şi determină transformări demografice, schimbări valorilorice şi modificări ale comportamentelor.
„Una dintre tendinţele sociale este permacriză şi epuizare. E vorba de epuizare emoţională colectivă, ca reacţie a unei secvenţe de ani foarte grei pe care i-am traversat - pandemie, inflaţie ridicată şi presiune financiară mare, alegeri care parcă au rupt ţara în două mai tare decât oricând, războaie în ţări vecine şi nu numai”, explică reprezentanta AHA Moments. Oamenii intră în starea de epuizare colectivă şi se îndreaptă spre o zonă de escapism şi trivial, astfel încât să echilibreze o extremă cu o altă extremă.
Dar tensiunile provocate de tendinţele sociale identificate de AHA Moment şi Rethink pot deveni oportunităţi reale pentru cei care vor să le înţeleagă şi să găsească soluţii.
CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












