Kinga Daradics, MOL România: Vom deschide noi benzinării şi în 2014

Autor: Iuliana Roibu Postat la 15 ianuarie 2014 627 afişări

Kinga Daradics, MOL România: Vom deschide noi benzinării şi în 2014

Kinga Daradics este CEO al MOL ROMÂNIA. Iată cele trei direcţii strategie pentru compania pe care o conduce.

Kinga Daradics: Vom continua şi în 2014 strategia noastră de creştere durabilă a afacerii MOL România. În consecinţă, mi-am planificat următoarele trei puncte pe agenda anului viitor:

1. Vom  consolida relaţia pe termen lung cu toţi clienţii noştri, prin furnizarea de servicii inovatoare şi menţinerea calităţii celor existente. Pe o piaţă care a prezentat semnale moderate de revenire în comparaţie cu anii precedenţi, MOL România a reuşit să obţină volume de vânzări în creştere pentru că am fost atenţi la semnalele transmise de către clienţi, astfel că ne-am adaptat mixul de servicii în consecinţă. Nici companiile şi nici persoanele fizice nu mai caută un simplu furnizor de carburanţi, ci soluţii complexe, de aceea inovaţiile pe care le aducem portofoliului de  servicii sunt menite să îmbunătăţească eficienţa operaţională a clienţilor noştri.

2. Ne propunem să ne extindem prezenţa teritorială, după ce în 2013 am deschis 8 noi benzinării, reţeaua ajungând la 143 de staţii. Suntem deja prezenţi în toate zonele urbane ale României, pe artere de trafic intens şi vom continua deschideri de staţii acolo unde există cerere de la clienţi. Extinderea şi consolidarea reţelei de distribuţie reprezintă cele mai importante elemente ale strategiei de creştere pe termen mediu.

3. Nu în ultimul rând, vom continua să punem la dispoziţia societăţii civile proiecte viabile de responsabilitate socială. Acest punct se regăseşte permanent pe agenda noastră, pentru că o caracteristică esenţială, care se regăseşte în toate proiectele noastre, este continuitatea. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
kinga daradics,
mol romania,
agenda,
manager,
2014
/cover-story/kinga-daradics-mol-romania-vom-deschide-noi-benzinarii-si-in-2014-11908560
11908560
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.