Inteligenţa artificială răvăşeşte deja industria cinematografică, iar Hollywoodul este doar un exemplu al modului în care tehnologia va provoca suferinţe enorme sociale şi economice dacă nu este folosită în interesul omului şi cu atenţie. Literatura de ficţiune, fotografia comercială, radioul, muzica şi – cel mai periculos – jurnalismul şi canalele de ştiri tradiţionale au în faţă UN scenariu similar.

AI vine după „conţinut”, adică după orice, de la publicitate şi romane la filme şi jurnalism. Rezultatul, care va începe să se simtă foarte curând, va fi probabil simultan oribil, minunat, deprimant şi incitant. Nu va exista doar distrugere creativă, ci şi multă distrugere brutală, pură şi simplă. După ce mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii de adult în cercetare, jurnalism şi documentare, precum şi consumând multe romane şi filme escapiste, am o mare simpatie pentru creatori.

Dar în ultimii trei ani, am fost investitor, inclusiv în AI, iar această experienţă a modelat mesajul pe care l-aş oferi tuturor celor din jurnalism, ziare, reviste, muzică, publicitate şi Hollywood: ignoraţi potenţialul acestei tehnologii doar pe propriul vostru risc. Mai întâi, luaţi în considerare perspectivele pentru Hollywood.

Industria filmului şi televiziunii se contractă deja de ani de zile, datorită noilor forme de livrare media (cum ar fi serviciile de streaming) permise de internet, laptopuri, tablete şi telefoane mobile. Declinul televiziunii prin cablu şi al DVD-urilor reflectă o varietate de factori, inclusiv streamingul video, creşterea conţinutului generat de utilizatori, democratizarea creaţiei prin intermediul camerelor foto şi de filmat şi al software-ului ieftine şi concurenţa pentru vizualizări rezultată din partea YouTube, Facebook şi TikTok.

Totuşi, pe parcursul acestui deceniu de contracţie dureroasă, tehnicile fundamentale ale producţiei video nu s-au schimbat prea mult. Încă se foloseau camere reale pentru a filma oameni şi lucruri reale. În curând, însă, toate aceste inputuri din lumea reală vor fi învechite, înlocuite de inteligenţa artificială. Pionierii acestei noi lumi vor fi, fără excepţie, start-up-uri, unele dintre ele având mai puţin de un an. Am vorbit cu mulţi fondatori şi directori executivi ai unor astfel de companii în ultimele luni şi le-am pus tuturor aceeaşi întrebare: cât timp va dura până când o persoană fără pregătire profesională specifică va putea realiza un film complet de lung-metraj bazat pe inteligenţă artificială, cu personaje şi valori de producţie la fel de bune ca un produs tipic de la Hollywood?

Răspunsurile lor se încadrează într-un interval restrâns: unu până la trei ani, cu o medie de aproximativ doi. Pentru scurtmetraje şi reclame mai simple, suntem deja acolo. HOLYWATER, un startup ucrainean fondat în 2020, permite oricui să realizeze scurtmetraje „verticale” (speciale pentru forma ecranului telefoanelor) folosind inteligenţa artificială pentru a crea un număr imens de poveşti textuale a căror popularitate ghidează apoi producţia de film. Veniturile start-up-ului depăşesc deja 100 de milioane de dolari şi se dublează anual. În mod similar, Wide Worlds, fondată în 2024, permite fanilor să realizeze scurtmetraje inspirându-se din universul lor fan-fiction preferat. Următoarea este industria publicităţii digitale, în valoare de 600 de miliarde de dolari.

Start-up-ul lider în reclame bazate pe inteligenţă artificială, Higgsfield, a fost fondat recent, în 2023, dar afacerea sa a explodat, veniturile dublându-se în fiecare lună, fiind pe cale să depăşească 1 miliard de dolari în acest an. În timp ce câteva studiouri folosesc în linişte mult inteligenţa artificială (Lionsgate este adesea menţionat), cea mai mare parte a Hollywoodului se pregăteşte pentru acest tsunami iminent făcând... practic nimic. Studiourile, producătorii, distribuitorii şi agenţiile visează (sau se prefac) că inteligenţa artificială va fi doar încă un val tehnologic pe care va trebui să-l călărească, la fel cum au fost televiziunea prin cablu, CGI, DVD-urile şi streamingul. În schimb, sindicatele care reprezintă actorii, scriitorii, directorii artistici şi alte profesii din industrie sunt îngrozite - şi au răspuns opunându-se orbeşte tuturor utilizărilor AI, ceea ce este în cel mai bun caz inutil.

Totuşi, au dreptate să-şi facă griji. Tehnologia avansează atât de repede încât tranziţia de la producţia video fizică la cea bazată pe AI va fi probabil brutală şi rapidă, distrugând mii de cariere şi companii practic peste noapte. Aşadar, revoluţia AI ajunge în arte, iar carnagiul din industriile tradiţionale va fi îngrozitor. Cum va arăta ziua de după apocalipsă este însă o întrebare mult mai complicată. Personal, ca fost şi viitor cineast, sunt entuziasmat de realizarea de filme bazate pe AI.

• Charles Ferguson este editor de IA la Project Syndicate, investitor în tehnologie, analist de politici şi regizorul multor filme documentare, inclusiv filmul „Inside Job”, câştigător al premiului Oscar.

• HOLYWATER, un start-up ucrainean fondat în 2020, permite oricui să realizeze scurtmetraje „verticale” (speciale pentru forma ecranului telefoanelor) folosind inteligenţa artificială pentru a crea un număr imens de poveşti textuale a căror popularitate ghidează apoi producţia de film. Veniturile startup-ului depăşesc deja
100 de milioane de dolari şi se dublează anual. În mod similar, Wide Worlds, fondată în 2024, permite fanilor să realizeze scurtmetraje inspirându-se din universul lor fan-fiction preferat.

•  Mult mai înfricoşător pentru mine, însă, este ceea ce se întâmplă în lumea nonficţiunii - ştiri, surse de informare şi servicii de referinţă. Aici, asistăm deja la estomparea graniţelor - până la punctul de unde nu se vor mai putea distinge separat - între fapt şi ficţiune. În timp ce era artei bazate pe inteligenţa artificială mă entuziasmează mai mult decât mă îngrijorează, echilibrul este diferit în domeniul adevărului şi realităţii. Oricât de mult este de sărbătorit, sunt îngrozit de ceea ce ar putea aduce inteligenţa artificială.

Mi-ar plăcea să pot scrie scenarii, să le dau la procesare „studioului” meu cu AI, să primesc o versiune brută bună şi apoi să perfecţionez materialul tot cu AI până când voi avea exact filmul pe care vreau să-l fac, cu fiecare personaj, decor, mişcare, linie de dialog şi unghi de cameră perfecte. Nu va fi nevoie să cerşesc finanţare, să angajez prietena unui producător, să răsfăţ o vedetă de cinema egocentrică sau să mă tem că cineva de pe platourile de filmare a încărcat o armă de recuzită cu muniţie reală. Există, însă, o nevoie urgentă de noi legi, sisteme şi instituţii care să protejeze proprietatea intelectuală şi creatorii acesteia. Problema cea mai discutată este nevoia reală de a compensa creatorii tradiţionali a căror muncă anterioară este utilizată pentru a antrena modele de inteligenţă artificială. Dar există şi o nevoie de a proteja creatorii şi creaţiile de inteligenţă artificială. Mult mai înfricoşător pentru mine, însă, este ceea ce se întâmplă în lumea nonficţiunii - ştiri, surse de informare şi servicii de referinţă. Aici, asistăm deja la estomparea graniţelor - până la punctul de unde nu se vor mai putea distinge separat - între fapt şi ficţiune. În timp ce era artei bazate pe inteligenţa artificială mă entuziasmează mai mult decât mă îngrijorează, echilibrul este diferit în domeniul adevărului şi realităţii. Oricât de mult este de sărbătorit, sunt îngrozit de ceea ce ar putea aduce inteligenţa artificială. Jurnalismul, la fel ca Hollywoodul, s-a contractat deja. Internetul a forţat ziarele cotidiene, revistele săptămânale, ştirile de radio şi televiziune să intre pe aceeaşi piaţă; a distrus veniturile din anunţurile de mică publicitate de care depindeau ziarele; şi a creat mii de noi participanţi de calitate inferioară. Desigur, după multiple experienţe soră cu moartea, un număr mic de organizaţii de ştiri de înaltă calitate în limba engleză au revenit mai puternice şi cu un public global mai mare decât înainte: The New York Times, Financial Times, The Guardian, Bloomberg News, The Economist, Politico şi agenţiile de ştiri Reuters şi AP. Dar aceste publicaţii ajung doar la o mică parte a populaţiei. De asemenea, producţia lor este scumpă, iar finanţele lor sunt fragile. Totuşi, problema evidentă şi cel mai frecvent discutată este reprezentată de deepfake-urile bazate pe inteligenţă artificială. Acestea sunt
într-adevăr o problemă uriaşă, având în vedere că YouTube, Facebook, Snap, X şi TikTok se confruntă cu puţine obligaţii în ceea ce priveşte adevărul sau acurateţea. În ciuda tuturor daunelor provocate de adepţii teoriei conspiraţiei precum Alex Jones, cel puţin ştiam că auzim ce auzim de la adevăratul Alex Jones. În curând, va fi posibil să se sintetizeze versiuni false aproape nedetectabile ale aproape oricui şi aproape oricărui eveniment. Chiar şi cele mai atent antrenate modele de inteligenţă artificială pot fi utilizate greşit, iar unele modele de AI open-source nu au niciun fel de control. Cu toate acestea, în acelaşi timp, inteligenţa artificială a îmbunătăţit considerabil calitatea ştirilor şi informaţiilor disponibile publicului, cel puţin pentru oricine este suficient de interesat să le urmărească. Modelele majore (în principal OpenAI, Anthropic şi Google) şi multe servicii cu valoare adăugată activate de acestea sunt acum remarcabil de bune. Halucinaţiile (răspunsuri date de programe AI care par corecte sau plauzibile, dar conţin informaţii greşite sau înşelătoare) sunt încă o problemă, dar mult mai puţin decât acum un an. Modelele de inteligenţă artificială oferă deja un portal miraculos către cunoaştere pentru peste un miliard de utilizatori. Eu folosesc Perplexity de cel puţin 15 ori pe zi şi l-am folosit în mod repetat în scrierea acestui eseu - mult mai des decât am apelat la publicaţii tradiţionale (sau la Google search). În mod similar, a existat o explozie de servicii specializate de inteligenţă artificială, inclusiv resurse de referinţă pentru avocaţi, oameni de ştiinţă, medici, pacienţi şi acum avem şi terapeuţi de inteligenţă artificială, prin intermediul unor furnizori precum Ash şi Lovon. Luaţi-o în considerare doar dacă doriţi, dar mai mulţi prieteni mi-au spus că Ash, Lovon şi chiar ChatGPT s-au dovedit surprinzător de utile în momentele de nevoie, putându-se compara cu majoritatea terapeuţilor umani. Dar există şi o latură întunecată. Modelele de inteligenţă artificială nu creează cunoştinţe. Ele recoltează şi distribuie cunoştinţe superb, dar sunt total dependente de informaţiile create de alţii. Noi, oamenii, (şi modelele) încă avem nevoie de Politico, de The New York Times, Financial Times, AP, Reuters şi de întregul univers al organizaţiilor de ştiri. Numai ele au editori, jurnalişti cu normă întreagă şi verificatori de fapte, cu experienţă de viaţă şi intuiţie,  în timp ce modelele de inteligenţă artificială nu angajează jurnalişti de investigaţie sau corespondenţi de război dispuşi să îşi asume riscuri. Totuşi, deşi modelele de inteligenţă artificială depind de jurnalismul tradiţional, ele îl ameninţă profund în cel puţin două moduri. Ca şi în cazul Hollywoodului, aceste ameninţări sunt amplificate şi mai mult de faptul că industria tradiţională nu este atentă. Prima problemă este concurenţa directă. Dacă vrei să ştii ceva anume sau vrei să fii la curent cu o anumită problemă, nu mai ai nevoie de o publicaţie de ştiri; poţi pur şi simplu să întrebi un model AI. Mai mult, modelele disponibile în prezent pot răspunde la multe întrebări la care organizaţiile de ştiri nu pot răspunde. Poate cel mai rău dintre toate, sunt mai ieftine - mult mai ieftine. Pentru utilizatorii individuali, acestea percep de obicei 10 dolari pe lună, în timp ce The New York Times costă de obicei aproximativ 25 de dolari pe lună. Modelele de inteligenţă artificială au un avantaj de cost în parte deoarece îşi pot amortiza costurile fixe împărţindu-le la un număr mare de utilizatori. Dar beneficiază şi foarte mult de faptul că nu plătesc pentru majoritatea informaţiilor pe care le utilizează. În prezent, există un argument moral şi practic puternic pentru a obliga furnizorii de modele să compenseze în mod echitabil creatorii. Dar acest lucru va necesita probabil noi decizii judecătoreşti sau noi legi. Între timp, există un risc foarte real ca, dacă organizaţiile de ştiri, jurnaliştii, scriitorii şi realizatorii de documentare nu sunt compensaţi suficient, industria inteligenţei artificiale să elimine în cele din urmă chiar sursele de care depinde pentru a oferi rezultate precise. Aceasta ne aduce la a doua problemă provocată de AI: posibila distrugere a surselor de ştiri de încredere ca urmare a poluării copleşitoare a online-ului cu materiale de proastă calitate şi fraude legate de AI. Vor apărea nenumărate servicii de AI şi chiar şi principalele modele de fundaţie (sisteme AI la scară mare antrenate cu seturi de date masive, adesea anonime, folosind autoînvăţare) şi cele mai atente organizaţii de ştiri ar putea fi degradate de falsuri iscusite legate de AI, care nu pot fi distinse de realitate. Până acum, modelele au fost antrenate pe baza realităţii; dar în curând, cea mai mare parte a „conţinutului” de instruire va fi generată de AI. Putem spera că organizaţiile de ştiri se vor trezi, că instanţele, instituţiile legislative şi cererea populară vor obliga companiile de AI să recompenseze jurnaliştii şi cercetătorii în mod echitabil şi că AI va da naştere unei noi industrii de jurnalism de înaltă calitate. Dar ne putem, de asemenea, îngrijora în mod rezonabil că nimic din toate acestea nu se va întâmpla.    

Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru