Icebreakerul digital pentru conexiuni în viaţa reală
Călin Spiridon, fondator şi CEO al Minglr: „Ideea asta mi-a venit acum mult timp, cred că acum vreo 8-9 ani, când eram la Starbucks. Şi mă gândeam că încă de atunci, chiar de acum 8 ani, lumea era atât de introvertită. Iar, înainte, poate generaţiilor anterioare le era mai uşor să intre în vorbă. Şi mă gândeam că ar fi interesant, dacă vreau să vorbesc cu un grup de prieteni pe care l-am văzut acolo şi mi se pare interesant ce discută, să putem să ne băgăm în seamă, dar fizic nu e neapărat confortabil pentru toată lumea.“ Dezvoltată timp de doi ani şi jumătate de o echipă de şase fondatori printr-un model de „sweat equity” evaluat intern la aproximativ 295.000 de euro, aplicaţia de networking bazată pe proximitate fizică Minglr îşi propune lansarea unui motor de inteligenţă artificială pentru potrivirea utilizatorilor şi a unei versiuni dedicate managementului de top.
După ce a ajuns la 1.400 de utilizatori activi, start-up-ul condus de antreprenorul Călin Spiridon vizează o primă bornă de 10.000 de utilizatori la nivel local. Pentru a scala accelerat către pragul de 50.000 de profiluri active, compania caută o investiţie de 70.000 de euro, sumă destinată exclusiv eforturilor de marketing. „Ne dorim foarte mult să atingem un număr de 10.000 de utilizatori, în special din Bucureşti. Asta este scopul nostru pe anul acesta. Şi totodată, dacă vorbim de AI, anul acesta o să construim un AI propriu, unde o să facem matching între persoane. Adică o să-ţi sugerăm cu cine poţi să te conectezi pe baza unor interacţiuni pe care le-ai mai avut, a ceea ce ai completat în profil etc.
Putem să facem un sistem inteligent prin care să-ţi spunem: uite, în zona ta, pe business, ai putea să discuţi cu persoana asta.
(...) Totodată, vrem să lansăm «un Minglr Elite», să-i spunem, fiindcă încă nu ne-am gândit la denumire, în zona de business, doar pentru C-level”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Călin Spiridon, fondator şi CEO al Minglr. În paralel, el este şi managing partner al firmei de consultanţă TPC Concept, iar anterior, a ocupat poziţii de management în departamentele de marketing ale unor companii mari precum Head of Marketing la One United Properties, Chief Marketing Officer la Elefant.ro, Digital Marketing Manager la Henkel şi roluri în cadrul Altex şi Orange România.
De la o cafea la Starbucks, la un „icebreaker” digital
Platforma a fost lansată iniţial într-o versiune beta pentru iOS în aprilie 2024 şi a ajuns la maturitate tehnică abia în luna noiembrie, când a fost finalizată şi varianta pentru Android. Totuşi, deşi oficial dezvoltarea proiectului a început în ianuarie 2023, conceptul a prins rădăcini cu mult înainte, dintr-o simplă observaţie a comportamentului social cotidian. „Ideea asta mi-a venit acum mult timp, cred că acum vreo 8-9 ani, când eram la Starbucks. Şi mă gândeam că încă de atunci, chiar de acum 8 ani, lumea era atât de introvertită. Iar, înainte, poate generaţiilor anterioare le era mai uşor să intre în vorbă. Şi mă gândeam că ar fi interesant, dacă vreau să vorbesc cu un grup de prieteni pe care l-am văzut acolo şi mi se pare interesant ce discută, să putem să ne băgăm în seamă, dar fizic nu e neapărat confortabil pentru toată lumea”, a povestit fondatorul Minglr. Tendinţa spre o interacţiune pur digitală este susţinută şi de datele din piaţă, pe care fondatorul vrea să le folosească în favoarea conexiunilor reale. „Şi atunci, nu doar eu cred asta, ci şi studiile arată că din Gen Z, 65% dintre ei preferă să vorbească digital decât faţă în faţă. Şi noi asta am făcut: am făcut un <<icebreaker>> între oameni. Să aducem cumva digitalul în lumea reală”. Pentru a menţine un mediu sigur, sistemul are implementat o serie de restricţii stricte. În primul rând, aplicaţia nu încurajează spamul sau hărţuirea, limitând interacţiunile nesolicitate. „Nu poţi să scrii mai mult de două mesaje dacă celălalt nu răspunde. Adică se blochează tastatura şi conversaţia se deblochează doar dacă celălalt răspunde”, a explicat Călin Spiridon. Pe lângă această limitare şi faptul că poziţia exactă a utilizatorilor nu este afişată pe hartă, platforma nu permite crearea mai multor profiluri pe acelaşi telefon pentru a evita conturile false. De asemenea, Minglr foloseşte un sistem inteligent de la Amazon pentru a scana şi bloca trimiterea de imagini cu conţinut indecent sau interzis.
Funcţii dedicate segmentului B2B
Platforma a fost concepută pe trei direcţii - Mingle, Network şi Travel, arătând utilizatorului persoanele din imediata sa apropiere (până la limita de 200 de profiluri) pe baza geolocaţiei. Pentru segmentul B2B, start-up-ul a dezvoltat o funcţionalitate suplimentară numită „Code Link”, care acţionează ca o reţea privată temporară la evenimentele corporate.
„Pe baza unui cod al evenimentului, tu poţi să vezi oricând cine este în jurul tău şi cine a participat la evenimentul acela. Adică noi am venit cu următorul pas, următoarea etapă după crearea evenimentului”, a punctat el, adăugând că acest sistem împiedică pierderea contactelor de business, oferind participanţilor trasabilitatea interacţiunilor.
Planul de monetizare
În acest moment, atragerea de utilizatori este cel mai important obiectiv pentru Minglr, astfel că folosirea platformei nu implică niciun cost, implementarea unui model de business generator de venituri fiind planificată pentru viitor, după validarea produsului în piaţă. „Astăzi vrem să vedem exact cum se comportă aplicaţia în piaţă. Suntem şi foarte la început, de aceea ne dăm timp, avem răbdare, nu avem vreo presiune. Si atunci, da, este gratuită utilizarea ei”, a menţionat antreprenorul. Când faza de testare şi adopţie se va încheia, start-up-ul are conturate direcţii clare pentru a genera venituri recurente. „Orice aplicaţie poate monetiza din patru surse. Prima este one-time download, dar aici trebuie să ai un brand în spate exagerat de cunoscut. A doua este freemium, adică ce vedem noi clasic: foloseşti o parte, vrei mai mult, plăteşti sau deblochezi anumite funcţii, plăteşti. Noi o să mergem pe modelul acesta”, a subliniat Călin Spiridon. Celelalte două metode luate în calcul sunt reclamele – pe care antreprenorul le consideră enervante, dar extrem de profitabile, menţionând că „dacă vorbim de aplicaţia Tinder, face 1.400 de euro pe oră din advertising” – şi atragerea de parteneriate corporative.
Finanţare atipică şi paradoxul investiţiilor
Dezvoltarea soluţiei a durat doi ani şi jumătate şi a fost realizată de o echipă care a ajuns acum la şase cofondatori. O decizie strategică a fost evitarea atragerii imediate de capital extern doar pentru a construi codul, un prim investitor acoperind doar costurile necesare pentru securizarea şi înregistrarea mărcii comerciale în Europa şi SUA. Restul a reprezentat muncă directă în schimbul unor participaţii. „Noi am venit cu ce se cheamă <<sweat and blood>> în zona asta. Real vorbind, dacă ar fi trebuit să plătim pentru ce am făcut, cred că s-ar fi ajuns undeva la 295.000 de euro să facem aplicaţia asta. (...) Şi noi credem că am investit până acum din toate acţiunile noastre între 10.000 şi 15.000 de euro, adică o sumă mică, efectiv cash, pentru acţiuni de marketing versus ce ar fi însemnat să facem în producţie. De aceea, compania noastră este evaluată intern la 750.000 de euro”, a subliniat fondatorul şi CEO-ul Minglr. Deşi au produsul finalizat, lipsa unui buget substanţial de promovare reprezintă principala piedică în faţa atragerii fondurilor mari de investiţii (VC-uri), care solicită din start rezultate financiare palpabile şi o masă critică de clienţi. Călin Spiridon descrie acest impas ca pe o problemă structurală a pieţei de finanţare: „Acesta este un paradox de tipul «oul sau găina?». Pentru că start-up-urile nu au bani de marketing. Astăzi este totul despre marketing. Ca să poţi să atragi utilizatori, tracţiune, venituri, orice indicatori, orice cerinţe ale investitorilor de astăzi - ai nevoie de bani de marketing. Bani care vin de la investitori. Si atunci, ce faci?”. Soluţia asumată de fondatorii Minglr este creşterea organică prin tactici de gherilă pentru a atinge borna imediată de 10.000 de utilizatori în Bucureşti. Pentru a accelera ulterior achiziţia de clienţi către pragul de 50.000 de utilizatori – nivel la care estimările interne arată că s-ar putea genera venituri lunare de 15.000 de euro – start-up-ul caută sprijinul unui business angel dispus să acorde un tichet de 70.000 de euro destinat 100% campaniilor de marketing.
Rubrica Start-up Pitch
Bogdan Sîrbu, cofondator şi CEO, Finor Tech
Ce face? A dezvoltat o platformă software de tip „white label” pentru managementul averii (wealth management), care digitalizează procesele de consultanţă şi administrare a portofoliilor pentru bănci şi family offices.
„Pierdeam extrem de mult timp zilnic, folosind Excel sau toolurile comune tuturor, încercând să pot să dau o formă discuţiei şi să scurtez o bună parte din timpul pe care îl pierdeam altfel doar ca să ajung la zi cu clientul în discuţie. Şi atunci de aici a pornit ideea Finor.”

Fineas Silaghi, CEO, şi Dragoş Albăstroiu, CTO, AISafe Labs
Ce fac? Au transformat opt ani de experienţă în ethical hacking într-o platformă autonomă de evaluare a securităţii aplicaţiilor web, bazată pe modele AI de mari dimensiuni (LLM-uri). Platforma oferă trei servicii automatizate: analiza codului sursă, testare de tip „cutie neagră” şi testare de tip „cutie albă”.
„Existau firme care aşteptau la coadă două-trei luni până când aveau oameni disponibili să ofere aceste servicii. Ca mai apoi procesul de evaluare să dureze de la două săptămâni la câteva luni.”
Rubrica Start-up Update

Vlad Marincaş, cofondator şi CEO, Aqurate – platformă AI pentru personalizarea experienţei clienţilor în e-commerce
Ce e nou? Pregăteşte lansarea unui modul AI de discounturi personalizate care va oferi reduceri dinamice fiecărui utilizator, în funcţie de comportament, şi accelerează extinderea pe piaţa DACH (Germania, Austria, Elveţia).
„Suntem foarte aproape să închidem o rundă de finanţare. Avem angajamente, am primit şi contracte din partea investitorilor interesaţi şi atunci vrem să închidem ultimele tichete.”
Rubrica Investor Watch

Marius Istrate, preşedintele asociaţiei TechAngels
Mai puţine investiţii în start-up-uri
„În acest moment culegem roadele incertitudinii din ultimul an şi jumătate. Am făcut mai puţine investiţii în al doilea semestru pentru că, pe de o parte, au venit mai puţine start-upuri şi de calitate mai scăzută. Banii există. Şi bineînţeles că banii au urmat un curs natural şi normal. Banii s-au dus către alte oportunităţi de investiţii.”
Invitat special
Ionuţ Stanimir, chief brand officer, BCR
Peisajul competitiv s-a schimbat radical odată cu avansul AI şi al firmelor mari de consultanţă.
„Nu vă puteţi imagina câţi consultanţi, balene mari cu renume internaţional, dau târcoale companiilor. Big Four-urile, McKinsey-urile, BCG-urile - de exemplu, cinci firme de consultanţă am avut doar luna asta la BCR. Ceea ce înseamnă că start-up-urile au o competiţie foarte dură, foarte dură. Celălalt lucru este că, intern, există o efervescenţă de a aplica tooluri de AI pentru optimizarea proceselor pe care compania le cunoaşte foarte bine, dar startup-ul nu.”
Exclusiv ZF IT Generation
Ion Petic, fondator şi CEO, Piaxo
Ce face? A deschis la Timişoara un centru de cercetare şi dezvoltare pentru bateriile viitorului, în parteneriat cu Clarios, liderul mondial al bateriilor auto de joasă tensiune. Centrul va dezvolta baterii de sodiu-ion – o alternativă la litiu-ion care foloseşte materii prime disponibile în afara Asiei –, sisteme de management al bateriilor (BMS) şi supercapacitoare.
„Ca să vă faceţi o idee de magnitudinea companiei cu care facem acest centru: următorul clasat după Clarios este de patru ori mai mic în volum de baterii produse sau reciclate la nivel mondial, iar una din trei maşini la nivel mondial deţine un produs Clarios.”
ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. Formatul emisiunii cuprinde o serie de rubrici ce aduc plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch şi Sfatul expertului. Până acum s-au difuzat peste 1.300 de ediţii ale ZF IT Generation.
Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma
www.zf.ro/zf-it-generation
Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












