Cum remodelează AI-ul lumea financiară? Directorii financiari spun că inteligenţa artificială poate aduce beneficii businessurilor. „Subiectul acesta legat de AI are nevoie, la rândul lui, în mare măsură de încredere”

Autor: Valeriu Dănilă , Roxana Rosu Postat la 05 aprilie 2026 14 afişări

Studiul Deloitte Finance Trends 2026, realizat la nivel global în rândul companiilor cu venituri anuale ce depăşesc 1 miliard, a reliefat că mai mult de şase din zece (63%) lideri financiari chestionaţi au implementat integral şi folosesc soluţii AI în mod activ în departamentele lor, iar 21% dintre ei raportează deja un randament clar şi măsurabil al acestei investiţii. „Progresul în implementarea AI depinde în mare măsură de stadiul în care se află liderii financiari în parcursul lor AI.

Aproape fiecare departament financiar experimentează în prezent cel puţin un caz de utilizare a AI, însă 63% dintre respondenţi afirmă că au implementat complet şi utilizează activ soluţii AI în funcţia financiară, în timp ce doar 21% consideră că aceste investiţii în AI au generat deja valoare clară şi măsurabilă, iar doar 14% au atins nivelul suplimentar de integrare completă a agenţilor AI direct în funcţia financiară”, a explicat Zeno Căprariu, Partener Audit, Deloitte România, coordonatorul CFO Program în România.

Potrivit lui Alexander Boersch, economist-şef şi coordonator al Diviziei de Cercetare, Deloitte Germania, ţările fost comuniste din Europa de Est pot recupera decalajele prin creşterea productivităţii, iar acest lucru înseamnă atât integrarea inteligenţei artificiale, cât şi pregătirea oamenilor pentru noile schimbări aduse de tehnologie.

  „Următorul model economic care va permite creşterea continuă şi reducerea diferenţelor dintre Europa şi fostele ţări comuniste?

Cred că totul ţine, în esenţă, de productivitate. Dacă ne uităm şi din perspectiva modului în care Europa, ca ansamblu, poate reduce decalajul faţă de SUA, creşterea productivităţii va fi esenţială pentru acest obiectiv şi cred că va fi la fel de importantă şi pentru ţările din Europa de Est. Acest lucru implică un accent puternic pe educaţie, pe o forţă de muncă bine pregătită, iar în această nouă eră pe care o abordăm, în care AI va juca un rol major, va fi necesară şi educaţia în domeniul AI, cum să o folosim, cum să o înţelegem şi cum să o valorificăm într-un mod productiv”. Şi pentru liderii din domeniul bancar inteligenţa artificială poate fi un game changer, însă rolul oamenilor va fi acela de a înţelege datele şi analizele realizate de AI.

„În acest context e important să rămânem  up-to-date cu tehnologia, dar rolul oamenilor este cel mai important. Indiferent câte date analizează AI-ul, cineva trebuie să explice şi trebuie să tragă concluziile şi cineva trebuie să vorbească cu colegii la business, cu CEO-ul, cu investitorii şi acolo va rămâne mereu acest rol de business partner al CEO-ului şi a echipelui”.   

Citiţi articolul integral pe Business MAGAZIN. 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CONFERINŢĂ,
AI,
inteligenta artificiala
COVER STORY. Vremuri noi, reguli noi. Cum conduc femeile din România afacerile de astăzi?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.