Povestea tânărului român care, la doar 16 ani, a început să îşi dezvolte propria afacere din dorinţa de a scăpa de sărăcie. Astăzi, la 34 de ani, deţine unul dintre cele mai surprinzătoare start-up-uri din IT din ţară, evaluat la milioane de euro
100 Tineri manageri de top. Laurenţiu Bălaşa, Fondator & CEO, Bible Chat / SoulStream.ai
Fondator & CEO, Bible Chat / SoulStream.ai
34 de ani
Antreprenor în serie, Laurenţiu Bălaşa a pornit la drum în business la 16 ani, din dorinţa de a evada din sărăcie. A lansat prima platformă de reduceri din România, a creat T ME Studios (cu peste 16.000 de aplicaţii mobile) şi a reuşit un exit către Mocha Global. În prezent, conduce Bible Chat – o aplicaţie AI cu peste 4 milioane de utilizatori, axată pe spiritualitate şi sprijin emoţional. A atras finanţări de peste 14 milioane de dolari şi investeşte ca angel în start-up-uri tech. Visul lui? Să construiască un unicorn care să aducă sens şi linişte într-o lume aflată în criză de repere.
START CU IMPACT
Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne. Care a fost cea mai mare greşeală din carieră şi lecţia pe care n-o vei uita niciodată?
„La sfârşitul anului 2018, totul mergea prost, de la viaţa personală la cea profesională. Aveam 28 de ani şi succes financiar. Realizasem ceea ce mi-am dorit întotdeauna. Dar obiectivele mele erau materiale.
(...) Însă nu evadasem din propria mea mentalitate. Întreaga mea busolă existenţială era greşită.” – Site-ul Bible Chat, thebiblechat.com
MOMENTE CARE CONTEAZĂ
Trei superputeri profesionale
Ce abilităţi sunt esenţiale pentru succesul în carieră?
1. „Ce a mers la noi a fost viteza de iteraţie.”
2. „Am făcut development şi publishing. Noi puneam aplicaţia, noi o monetizam.”
3. „Unele aplicaţii au mers foarte bine, dar majoritatea nu. Important e că am învăţat din ele.” – Interviu ZF IT Generation, 2020
ECHILIBRU & INSPIRAŢIE
Job + viaţă personală = echilibru? Cum reuşeşti să le păstrezi în armonie?
„Ceea ce îmi lipsea era acceptarea suferinţei şi găsirea unui scop pentru viaţa mea.”
„Consider că atingerea păcii interioare prin acceptare şi descoperirea scopului vieţii tale sunt direct conectate cu dezvoltarea spirituală.” – Site-ul Bible Chat, thebiblechat.com
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












