Fondatorul spaniol care dezvoltă din România o soluţie AI pentru recrutare rapidă şi ţinteşte venituri lunare de 30.000 de dolari
Constatând că durata medie de angajre a depăşit 30 de zile, fapt ce duce la pierderea candidaţilor valoroşi, antreprenorul spaniol Alejandro Peghin a dezvoltat în România EasyHireApp, o platformă care reduce timpul de recrutare cu până la 80% prin utilizarea agenţilor şi avatarURIlor AI pentru interviuri.
După o investiţie proprie de 80.000 de euro într-o soluţie validată deja de clienţi din Spania şi SUA, start-up-ul caută acum o finanţare pre-seed de 350.000 de dolari pentru a scala operaţiunile pe trei pieţe cheie şi a atinge venituri lunare recurente de 30.000 de dolari. „Căutăm o investiţie pre-seed de 350.000 de dolari pentru a putea implementa întreaga strategie de go-to-market pe care am dezvoltat-o, acesta fiind de altfel şi punctul meu forte deoarece în cariera mea de până acum m-am ocupat de partea de publicitate, marketing, implementare, creştere. Iar pentru a implementa strategia avem nevoie de resurse“, a declarat Alejandro Peghin, fondator al EasyHireApp, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. El a venit în România acum opt ani pentru a lansa o altă afacere, pe zona de experienţe şi cadouri corporate, iar în urmă cu circa un an, în noiembrie 2024, a pornit proiectul EasyHireApp, fiind motivat de ceea ce el defineşte drept „ineficienţa proceselor actuale de recrutare“.
„Ceva ce am observat este că procesul de angajare a devenit din ce în ce mai lung. În loc să devină mai scurt, a devenit mai lung. Deci, în medie, angajarea durează peste 30 de zile acum. Talentul pur şi simplu dispare în toată această perioadă, şi de multe ori rămâi fără rezultatul dorit“, a explicat Alejandro Peghin, adăugând că soluţia EasyHireApp rezolvă exact această problemă. „Aceasta este o soluţie care poate reduce timpul de angajare cu 70-80%. Practic, ajungi să ai trei, patru candidaţi finali în decurs de 24 de ore sau maximum două zile, şi eşti gata. Poţi prelua de acolo.“
Platforma EasyHireApp funcţionează în două etape principale din cadrul procesului de recrutare - selectarea CV-urilor şi primul interviu cu candidaţii, automatizându-le pe ambele cu ajutorul inteligenţei artificiale. „Poţi încărca toate CV-urile pe care le ai pentru o anumită poziţie, iar noi potrivim toate CV-urile cu cerinţele pe care le ai. Avem un sistem de agenţi AI care trec prin toate CV-urile, clasifică CV-urile în raport cu acea poziţie specifică, iar apoi obţii o listă cu cei trei, patru, cinci cei mai buni candidaţi“, a detaliat fondatorul EasyHireApp cum funcţionează prima funcţionalitate a aplicaţiei. A doua etapă constă în interviuri susţinute de un avatar AI. „Poţi programa interviuri AI cu acei candidaţi, unde un avatar AI complet asincron conduce interviul pe pilot automat. Managerul HR nu trebuie să fie prezent. AI-ul este un avatar complet interactiv care conduce interviul pe baza ghidurilor tale. Apoi, în spate, vei vedea înregistrarea interviului, indicatorii, toate informaţiile analizate despre cum vorbeşte candidatul, limbajul folosit, cum răspunde la întrebări, totul“, a adăugat el. Soluţia, care poate funcţiona în orice limbă, se adresează în special companiilor cu volum mare de angajări din domenii precum fast-food, construcţii sau retail şi echipelor remote. Testarea beta a început în august, iar feedbackul primit, în special de la companii din Spania, a dus la modificări semnificative. „Aproape am schimbat întreaga aplicaţie, pentru că erau multe lucruri la care nu ne gândisem. Am schimbat multe dintre fluxurile de lucru din aplicaţie pentru a le face specifice nevoilor lor, pentru că uneori când angajezi în masă ai nevoie să angajezi foarte repede“, a precizat Alejandro Peghin. Aplicaţia finală a fost lansată acum două săptămâni şi a fost deja testată de companii din Spania, SUA, Emiratele Arabe Unite şi Marea Britanie.
Modelul de business este de tip SaaS, cu abonamente lunare care pornesc de la 100 de dolari şi ajung la 1.000 de dolari, în funcţie de volum. „În ceea ce priveşte preţurile, aş spune că este mult mai accesibil decât majoritatea software-urilor de angajare consacrate de pe piaţă. Sunt software-uri la care doar taxele de instalare sunt 10.000 de dolari. La noi aplicaţia este «plug and play». Poţi începe imediat să o foloseşti“, a subliniat antreprenorul spaniol. Deşi există competiţie pe segmentul de automatizare a recrutării, el susţine că EasyHireApp este singura soluţie care oferă ambele componente - analiza CV-urilor şi interviuri cu avatar AI - complet automatizate. Cu finanţarea pre-seed de 350.000 de dolari, start-up-ul ţinteşte atingerea unui venit recurent lunar de 30.000 de dolari şi formarea unei echipe dedicate. Pieţele prioritare sunt România, Spania şi SUA. Alegerea României ca bază pentru start-up a fost motivată de avantajele fiscale şi birocratice comparativ cu Spania. „În Spania îţi poate lua luni de zile doar pentru a putea deschide o companie. Costul este de minimum 4.000 de euro sau 5.000 de euro. Şi apoi, în activitatea de zi cu zi, birocraţia asociată unei companii este uriaşă“, a subliniat Alejandro Peghin.

„Poţi încărca toate CV-urile pe care le ai pentru o anumită poziţie, iar noi potrivim toate CV-urile cu cerinţele pe care le ai. Avem un sistem de agenţi AI care trec prin toate CV-urile, clasifică CV-urile în raport cu acea poziţie specifică, iar apoi obţii o listă cu cei trei, patru, cinci cei mai buni candidaţi.“ - Alejandro Peghin, fondator al EasyHireApp
ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. Formatul emisiunii cuprinde o serie de rubrici ce aduc plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot. Până acum s-au difuzat peste 1.300 de ediţii ale ZF IT Generation.
Rubrica Start-up Pitch
Răzvan Marincoi, Product Manager pentru Generatik în cadrul companiei locale Brand Management
Ce face? A dezvoltat o platformă pentru automatizarea planificării şi implementării campaniilor de publicitate indoor, în special în malluri.
„După ce semnăm primele noastre contracte şi validăm adopţia iniţială, în al doilea trimestru din 2026 o să deschidem o primă rundă de
1-2 milioane pentru finanţare. Banii aceştia vor merge în consolidarea echipei de produs şi dezvoltare, în expansiunea în 3-4 pieţe noi şi pentru optimizarea platformei pentru utilizatorii care deja sunt on-board.”
Darian Domocoş, cofondator şi CEO, Fiora5 (dreapta)
Ce face? Îşi propune să dezvolte proprietate intelectuală (IP) pentru dezvoltarea de procesoare (CPU) pe arhitectura RISC-V.
„Am creat FIORA5, unde reducem fricţiunea, concentrându-ne pe o arhitectură cu consum ultraredus de energie (ultra-low power), plug-and-play şi extrem de personalizabilă pentru proprietatea noastră intelectuală (IP) de CPU. Vom avea un prototip, aşa cum am spus, care va funcţiona pe o placă numită FPGA (Field-Programmable Gate Array). Vom avea indicatori de performanţă, benchmarkuri, cu care vom merge pe piaţă, la posibilii clienţi.”
Rubrica Start-up Update
Daniel Georgescu, cofondator dMonitor - platformă software de conformitate şi AML (Anti-Money Laundering) pentru industria financiară.
Ce e nou? Startup-ul românesc a anunţat un rebranding complet, devenind Clear Data, o mişcare ce reflectă transformarea sa dintr-un produs de nişă într-o platformă regională complexă, un „instrument complet“ care agregă multiple surse de date publice pentru analiza riscurilor.
„După aceşti trei ani şi foarte multe experienţe cu clienţii noştri, am ajuns la un nou stadiu de evoluţie. Acel stadiu se numeşte Clear Data. Clear Data înseamnă o nouă platformă, o investiţie semnificativă de timp şi resurse din partea noastră, dezvoltată în ultimul an.“
Antonia Dumitriu, CEO, Irisphera - stilist virtual bazat pe inteligenţă artificială pentru brandurile de modă
Ce e nou? Start-up-ul românesc a încheiat un parteneriat strategic cu un grup de modă pentru bărbaţi din Orientul Mijlociu, activ în Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Qatar, care deţine peste 10 branduri şi mai mult de 30 de magazine fizice. „Am încheiat parteneriatul cu grupul din Orientul Mijlociu. Suntem foarte fericiţi pentru că ne permite să explorăm nu doar zona de online, cât şi în offline. Omul intră în magazin şi, având la dispoziţie o tabletă, în funcţie de cum arată, poate vedea produsele potrivite pe care le şi vizualizează înainte de achiziţie. Acest «omni-channel experience» este foarte, foarte important.“
Rubrica „Sfatul expertului”
Daniel Deaconu, fondator The Simplifier - serviciu de storytelling pentru fondatori şi lideri din business
Antreprenorii şi liderii din business ar trebui să se concentreze pe comunicarea pe reţeaua socială de business LinkedIN, pe care ar trebui să o utilizeze ca o „scenă“ unde să-şi prezinte experienţa şi oferta de produse şi servicii, întrucât platforma este un generator foarte eficient de discuţii care pot genera business, câtă vreme conţinutul publicat este unul autentic şi capabil să atragă atenţia şi interesul audienţei.
Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation
Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













