CSR 2022. Sala de informatică Huawei din cadrul SOS Satele Copiilor Bucureşti - Huawei România

Postat la 22 decembrie 2022 64 afişări

Motivaţie:

Potrivit reprezentanţilor companiei, Huawei România se angajează să înfiinţeze un proiect durabil şi pe termen lung, care să permită copiilor din cadrul programului SOS Satele Copiilor Bucureşti acces egal la resurse digitale şi formarea de competenţe în domeniu. Educaţia şi competenţele digitale sunt esenţiale pentru dezvoltarea copiilor, în special pentru cei care sunt neglijaţi şi care trăiesc în circumstanţe defavorizate. Astfel, crearea unui mediu sigur şi modern pentru copii devine esenţială, mai ales în perioada în care şcolile online sunt o normă.

Descrierea proiectului:

Huawei România a inaugurat pe 7 iulie 2022, în cadrul SOS Satele Copiilor Bucureşti, sala de informatică Huawei, un spaţiu prevăzut cu echipamente digitale. În ultimii zece ani, tehnologiile digitale şi modul în care copiii le utilizează s-au schimbat foarte mult. Dispozitivele moderne oferă oportunităţi şi beneficii, dându-le celor mici posibilitatea de a interacţiona cu ceilalţi, de a învăţa online şi de a se juca. Proiectul îi are ca public ţintă pe copiii din România, indiferent de mediul în care se află. Donaţia face parte din proiectul 1000 Dreams, dezvoltat de Huawei România, prin care compania şi-a propus să contribuie la consolidarea educaţiei digitale şi să ofere acces copiilor din România la tehnologie, indiferent de mediul din care provin. 10 laptopuri Huawei şi Huawei IdeaHub – tabla interactivă din cadrul centrului – au venit în completarea noilor spaţii, pentru a oferi sprijin copiilor care au nevoie de acces la resurse tehnologice pentru dezvoltarea competenţelor digitale. Cu sprijinul oferit de Prime Telecom, care a oferit consultanţă tehnică şi servicii de instalare, Huawei a făcut posibilă implementarea unei soluţii Wi-fi 6 la sediul Asociaţiei SOS Satele Copiilor.

Rezultate:

Peste 100 de copii din programul SOS Satele Copiilor Bucureşti vor avea acces la sala de informatică Huawei. Mamele şi copiii vor avea un spaţiu public unde pot învăţa şi îşi pot dezvolta competenţele digitale. Sala va fi folosită şi pentru alte activităţi digitale desfăşurate în cadrul programului SOS Satele Copiilor Bucureşti.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.