China are deja propria staţie spaţială pe orbita Pământului, o dovadă a capacităţilor sale tehnologice şi de cercetare şi a puterii financiare. Următorul pas este construirea unei baze cu echipaj uman pe Lună. Miza este uriaşă. Însă mai presus de toate China se poziţionează astfel ca rival al SUA la scară nu doar globală, ci şi interplanetară.

Lai Kai-ying, prima femeie din afara structurilor militare din China care a ajuns în spaţiul cosmic, se află în prezent la bordul staţiei spaţiale chinezeşti cu echipaj uman, Tiangong, unde face înconjurul Pământul de 16 ori pe zi, alături de alţi doi astronauţi chinezi, scrie Deutsche Welle. Tiangong este un laborator unic de microgravitaţie pentru experimente ştiinţifice, conceput pentru a oferi noi perspective asupra viitorului umanităţii.

Astăzi, aviaţia şi zborurile spaţiale sunt din nou modelate de rivalitatea ideologică, reflectând cursa spaţială de la mijlocul secolului al XX-lea dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică. În secolul al XXI-lea, însă, principalul concurent al SUA nu mai sunt URSS sau Rusia, ci China. Agenţia spaţială americană NASA intenţionează să-şi retragă avanpostul de cercetare emblematic, Staţia Spaţială Internaţională (ISS), până în 2032.

Când se va întâmpla acest lucru, China va fi singura ţară care operează o staţie orbitală cu echipaj uman permanent. Călătoriile spaţiale sunt doar unul dintre numeroasele domenii în care China deţine acum un avans tehnologic, potrivit Nature.

Cel mai recent index al liderilor în cercetare realizat de revistă plasează China pe primul loc - cu mult înaintea Statelor Unite şi a Germaniei, cea mai mare economie din Europa. Nouă dintre primele 10 instituţii de cercetare sunt din China, Harvard, concurentul american, clasându-se pe locul trei. Societatea Max Planck (MPG), cea mai importantă organizaţie de cercetare din Germania, a obţinut abia locul 13. „Acum este aproape irelevant ce clasamente globale consultaţi. Universităţile şi instituţiile de cercetare din China sunt lideri în multe domenii”, a observat Christina Beck, purtătoare de cuvânt a MPG. Indexul Nature arată, de asemenea, că instituţiile de cercetare chineze sunt lideri clari în biologie, chimie şi fizică, precum şi în alte ştiinţe aplicate. Doar în ştiinţele sănătăţii şi ştiinţele sociale au fost depăşite de instituţiile americane. Ascensiunea Chinei a fost ceva constant în ultimele două decenii, a explicat Richard Heidler, directorul departamentului de management al informaţiilor la Fundaţia Germană de Cercetare (DFG), cea mai mare organizaţie de finanţare a cercetării din Germania. „În timp ce la începutul anilor 2000 în principal volumul publicaţiilor a crescut semnificativ, analizele bibliometrice din ultimul deceniu au arătat câştiguri tot mai mari în ceea ce priveşte indicatorii legaţi de impact, cum ar fi ponderea şi numărul publicaţiilor cu citare frecventă”, a spus Heidler.

China nu doar că publică mai multă cercetare ştiinţifică, ci devine tot mai influentă şi mai vizibilă la nivel global. Potrivit experţilor citaţi de Deutsche Welle, acest avans este rezultatul unor investiţii susţinute, pe termen lung, în universităţi, infrastructură de cercetare şi formarea internaţională a cercetătorilor.

Cu alte cuvinte, China nu numai că publică mai mult, dar devine şi din ce în ce mai bună şi mai vizibilă, ceea ce, aşa cum spune Beck de la MPG, reflectă un proces de dezvoltare pe termen lung. „Cheia acestui lucru a fost finanţarea neîntreruptă şi sistematică a instituţiilor ştiinţifice şi a universităţilor din China, susţinută de-a lungul multor ani - în special prin formarea internaţională a cercetătorilor şi prin investiţii substanţiale în infrastructura de cercetare la scară largă”, a adăugat el.

Liderii Chinei au recunoscut de mult timp că tehnologia este cheia succesului acestei ţări. Cel de-al 15-lea plan cincinal, foaia de parcurs economică şi politică pentru perioada 2026–2030, prevede extinderea continuă a capacităţilor de inovare. Centrală în strategia Beijingului este dezvoltarea de „noi forţe productive”, motoare de creştere bazate pe inovaţie, tehnologii avansate şi transformare industrială. Planul evidenţiază o serie de industrii cheie ale viitorului, inclusiv inteligenţa artificială, tehnologia cuantică, fuziunea nucleară, biotehnologia şi ştiinţele vieţii, interfeţele creier-computer, precum şi explorarea adâncurilor marine şi a spaţiului.

Cursa pentru cucerirea Lunii

NASA a dezvăluit un plan masiv de 20 de miliarde de dolari pentru a stabili o bază umană permanentă pe Lună în cadrul programului său Artemis. Foaia de parcurs în trei faze include misiuni robotice, rovere lunare, drone, habitate de suprafaţă şi, în cele din urmă, o prezenţă umană susţinută pe Lună până în anii 2030. Se pare că baza lunară va fi construită în apropierea polului sud lunar şi ar putea deveni o rampă de lansare pentru viitoarele misiuni pe Marte. Aselenizarea este prevăzută pentru 2028. Dar şi China intenţionează să stabilească o bază lunară permanentă, tot acolo, şi pare că accelerează. A făcut deja un pas major către acest obiectiv, fiind singura ţară care recuperează fragmente de rocă de pe faţa ascunsă a Lunii. Mostrele sunt acum studiate pentru utilizarea lor potenţială în construirea aşezării planificate. De data aceasta nu este o simplă cursă cu steaguri şi urme de bocanci, o simplă etalare a forţelor, cum a fost cea dintre SUA şi URSS. Recent, administratorul NASA, Jared Isaacman, a avertizat că Statele Unite sunt angajate într-o cursă spaţială intensă şi rapidă împotriva Chinei pentru a-şi asigura o amprentă permanentă pe Lună. În timp ce SUA vizează aselenizarea la sfârşitul anului 2028, iar China cel mai devreme în 2029, calendarul competitiv este separat de doar câteva luni, nu de ani, a remarcat el.  De asemenea, Isaacman a avertizat că capacităţile aerospaţiale chineze depăşesc cu mult provocarea istorică reprezentată cândva de Uniunea Sovietică. De ce este important cine ajunge primul pe Lună şi cine construieşte viitoarea infrastructură lunară? Ţara care aterizează prima ar putea avea prima alegere pentru cele mai utile locaţii, va stabili standardele tehnice şi va modela următoarea fază a explorării, sau exploatării, spaţiului.  Noua cursă ar putea decide cine conduce explorarea spaţiului  şi cine stabileşte regulile dincolo de Pământ. Programul NASA, inclusiv dezvoltarea costumelor spaţiale de generaţie următoare, este deja în întârziere. Apoi, din lipsă de finanţare, NASA depinde din ce în ce mai mult de companii private, asupra cărora nu are control, pentru a-şi realiza planurile. De cealaltă parte, unul dintre lucrurile izbitoare despre programul spaţial chinez a fost că acolo nu se fac prea multe predicţii, scrie The Guardian. Dar pe cele pe care le fac, chinezii le îndeplinesc absolut.

Specialiştii spun că Beijingul vede Luna ca pe mai mult decât o destinaţie.

Când chinezii vor ateriza, mai ales dacă îi vor învinge pe americani, mesajul va fi nu doar că China poate face asta, ci şi că americanii şi-au pierdut priceperea. Pentru ambele ţări, Luna este doar o parte a poveştii. Orice viitoare bază lunară este văzută pe scară largă ca o rampă de lansare pentru o explorare spaţială mai profundă - către Marte şi dincolo de aceasta.

Isaacman a prezis că până la începutul anilor 2030, Luna va funcţiona la fel ca Staţia Spaţială Internaţională astăzi, găzduind echipaje internaţionale pentru rotaţii extinse pe măsură ce omenirea dezvoltă sistemele vitale de supravieţuire necesare pentru un eventual salt pe Marte. Guvernul chinez a asigurat că nu va face economie de resurse. NASA are interdicţie de a coopera cu agenţia spaţială chineză în temeiul Amendamentului Wolf din 2011, un semn al intensităţii rivalităţii geopolitice şi ideologice dintre cele două puteri. Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a redus, de asemenea, cooperarea cu Beijingul, chiar dacă astronauţii ESA a trebuit să înveţe vocabularul chinezesc şi au efectuat exerciţii comune cu taikonauţi chinezi - denumirea astronauţilor din China. Ministerul Federal al Cercetării, Tehnologiei şi Spaţiului din Germania a trasat, de asemenea, graniţe clare, în special în zonele sensibile cu potenţiale aplicaţii militare. „Acest lucru se aplică, de exemplu, cooperării pe teme care ar putea fi utilizate atât înscopuri civile, cât şi militare (dublă utilizare) sau cooperării legate de inteligenţa artificială, care ar putea fi utilizată în scopuri de supraveghere şi încălcare a drepturilor omului”, potrivit site-ului web al ministerului.

Statele europene consideră din ce în ce mai mult China un rival la nivel de sistem. Prin urmare, riscurile şi beneficiile cooperării ştiinţifice trebuie cântărite cu atenţie. „Dorim să menţinem cooperarea în domenii de cercetare în care nu există preocupări legate de dubla utilizare”, a spus Beck. Un exemplu este radiotelescopul sferic cu deschidere de cinci sute de metri (FAST) din provincia Guizhou, din sud-vestul Chinei, care are un diametru de 500 de metri - aproximativ lungimea a cinci terenuri de fotbal.

Cel de-al 15-lea plan cincinal al Chinei (2026–2030) plasează tehnologia în centrul strategiei de dezvoltare, cu investiţii în inteligenţă artificială, tehnologie cuantică, fuziune nucleară, biotehnologie, interfeţe creier–computer şi explorarea spaţiului. Pentru Beijing, inovaţia este principalul motor al competitivităţii viitoare.

„Această colaborare ne oferă acces la o infrastructură unică”, a remarcat Beck. Ingrid Krüssmann de la Centrul Sino-German pentru Promovarea Cercetării (SGC) argumentează în mod similar. „DFG îşi propune să creeze cât mai multă certitudine posibil pentru cercetătorii din Germania, astfel încât proiectele de colaborare excelente cu partenerii chinezi să poată, în principiu, continua să fie posibile”, a spus ea. Beck a remarcat că organizaţiile de cercetare germane se confruntă cu provocări tot mai mari în cooperarea cu partenerii chinezi din cauza evoluţiilor politice din China, a tensiunilor geopolitice în creştere şi, mai presus de toate, a graniţei tot mai înguste dintre cercetarea civilă şi cea militară. Max Planck îşi propune să îşi modeleze colaborarea cu partenerii din China „într-o manieră informată, responsabilă şi strategică”, a adăugat ea. Între timp, China continuă să îşi urmărească agenda de politică externă prin mijloace tehnologice.

După ce Lai Kai Ying, originară din Hong Kong, îşi va încheia misiunea la bordul staţiei spaţiale,  Tiangong urmează să găzduiască primul său astronaut străin, aşteptat să petreacă o scurtă perioadă pe orbită începând cu octombrie. Doi candidaţi pakistanezi, dintre care unul va fi selectat pentru zbor, se  antrenează deja pentru misiune.

Această manevră evidenţiază modul în care alianţele geopolitice se extind din ce în ce mai mult în spaţiu, China implicând ţări partenere cheie în programul său spaţial în expansiune.  

Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru