Cât de mult inovează companiile din România? Bitdefender a creat Chat Protection

Postat la 29 ianuarie 2023 98 afişări

Pentru a preveni furtul de date, Bitdefender a dezvoltat în premieră pentru industrie o funcţionalitate specifică pentru cele mai populare aplicaţii de chat pe Android astfel încât utilizatorii să evite accesarea linkurilor periculoase din ce în ce mai răspândite în acest mediu.

Descrierea inovaţiei:

Chat Protection, o extensie a unui nivel existent de prevenţie a fraudelor şi înşelătoriilor din aplicaţia Bitdefender Mobile Security Android, a fost lansat pe 2 noiembrie 2022 şi este disponibil pentru toţi utilizatorii aplicaţiei, la nivel global. În ultimii ani, atacurile informatice care au la bază linkuri au căpătat amploare şi folosesc tactici de social engineering, invocă urgenţă, teamă sau impersonează entităţi reale cu scopul de a convinge victima să acceseze linkul şi să transmită informaţii personale sau financiare sau chiar să acţioneze ca un propagator al atacului prin distribuirea linkului mai departe către alte persoane. Cercetătorii Bitdefender au creat o soluţie dedicată pentru a proteja canalele frecvent folosite pentru aceste tactici, dar şi pentru a permite utilizatorilor să continue să converseze cu familia şi prietenii în deplină siguranţă. Astfel, Chat Protection va atenţiona utilizatorul în timp real atunci când primeşte un link periculos în timpul unei conversaţii şi va reduce riscul accesării sau distribuirii acestuia, ceea ce poate limita semnificativ amplitudinea atacului. În acelaşi timp, utilizatorului îi sunt expuse sfaturi legate de gestionarea situaţiei precum blocarea sau raportarea contactului. Soluţia are şi o componentă educaţională extinsă prin care utilizatorul are parte de mai multă vizibilitate asupra tacticilor şi măsurilor de prevenţie şi poate înţelege mai bine unele reguli de igienă în gestionarea datelor personale. Acest nivel de prevenţie este complementar tehnologiilor existente de protecţie oferite de aplicaţia Bitdefender, astfel încât inclusiv eventuala accesare a linkurilor periculoase de către un utilizator neatent va fi oprită. Cu toate acestea, este întotdeauna de preferat ca un atac să fie oprit cât mai devreme posibil.

Cei care au dezvoltat proiectul sunt: Marius Tivadar – Senior Manager, Cyber Threat Intelligence Labs - care coordonează echipe de Forensics  şi divizia de Mobile Security din cadrul departamentului Cyber Threat Intelligence Labs; Alexandru Marinescu – Manager, Cyber Threat Intelligence Labs - coordonează  echipele tehnice şi dezvoltă tehnologii de detecţie a atacurilor pe mobile şi Adrian Gozob – Security Researcher, Cyber Threat Intelligence Labs - este  la curent cu cele mai noi atacuri pe mobile şi se ocupă în principal de dezvoltarea noii tehnologii de detecţie comportamentală a malware-ului.

Elementul de noutate:

Chat Protection permite o detecţie în early-stage – adică imediat ce un link periculos este recepţionat, înainte de a fi accesat – a atacurilor care au loc în aplicaţiile cele mai populare de chat precum WhatsApp, Messenger, Discord, Telegram. De obicei, în cazul altor soluţii de securitate, aceste detecţii au loc doar în momentul deschiderii în browser a linkurilor, ceea ce înseamnă că utilizatorul nu va fi prevenit înainte de a-l distribui altor persoane, deci ar putea propaga atacul fără voia sa. Utilizatorul nu avea până acum întregul context necesar gestionării eficiente a datelor personale, respectiv a acţiunilor recomandate într-o asemenea situaţie, respectiv restricţionarea contactului care a transmis linkul în cadrul conversaţiei sau alertarea altor potenţiale victime. În contextul creşterii popularităţii aplicaţiilor de chat care se adresează grupurilor de oameni cu interese similare, unde există mai multă încredere între membrii aceleiaşi comunităţi, răufăcătorii pot profita cu uşurinţă de context pentru a intra în dialog cu potenţiale victime ca să transmită  linkuri periculoase către grupuri mari de participanţi, crescând, astfel, şi şansele ca linkurile respective să fie accesate. Chat Protection trimite instant alerte în astfel de cazuri şi asigură nu doar protecţia utilizatorilor de soluţii Bitdefender, ci şi pe cea a altor participanţi.

Efectele inovaţiei:

Rezultatul acestei inovaţii este că utilizatorii vor putea să rămână conectaţi în siguranţă cu familia, prietenii şi persoane cu interese comune folosind aplicaţiile de chat cu o popularitate în creştere, fiind protejaţi în acelaşi timp împotriva furtului de date personale şi financiare de către atacatori. Din momentul lansării au fost detectate peste 25.000 de atacuri cu linkuri de malware sau phishing.

Acest material a apărut în anuarul dedicat celor mai inovatoare companii din România.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.