Cartile digitale cuceresc vanzarile de pe internet

Postat la 26 iulie 2010 88 afişări

De cateva luni incoace, pe Amazon.com se vand mai multe carti digitale decat tiparite. Preturile mult mai mici decat ale celor tiparite, oferta in crestere de echipamente electronice de lectura si posibilitatea de amortizare rapida a costurilor pentru acestea si-au spus cuvantul, desi oferta si vanzarile de carti electronice, raportat la cele de carti tiparite, raman net inferioare.

James Patterson, unul dintre cei mai populari scriitori ai momentului, cu un record demn de Cartea Recordurilor - un total de 53 de carti de fictiune, clasate printre cele mai bine vandute in aceasta categorie - are cel putin inca un motiv de lauda. De la debutul din 2007, Patterson a vandut peste 205 milioane de carti tiparite, o cifra ce trebuie raportata la faptul ca este printre putinii, daca nu chiar singurul care a depasit pragul de un milion de carti digitale vandute in total de un singur autor. Mai exact, titlurile sale au fost achizitionate in 1,14 milioane de exemplare in format special pentru cititoare electronice sau echipamente precum iPad. Din acest total, aproape 870.000 s-au vandut prin platforma de comert online Amazon.com - o cifra despre care editura Hachette Book Group, ce publica volumele lui Patterson, spune ca nu a fost atinsa deocamdata de niciun alt scriitor.

"Daca oameni care altfel n-ar citi o carte cumpara exemplare in format digital, este un lucru bun", spune Patterson, iar toata lumea are de castigat. Ce-i drept, cartile digitale au prins elan in ultima perioada, mai ales odata cu cresterea vanzarilor de cititoare electronice precum Kindle, Sony Reader, Fujitsu FLEPia, Readius sau iPad de la Apple, echipamente dotate cu biblioteci virtuale capabile sa stocheze sute sau mii de carti, in functie de memorie.

Amazon vinde deja de cateva luni mai multe carti digitale decat tiparite; la fiecare 100 de carti pe hartie, compania vinde alte 143 de carti in format digital, iar cifra a ajuns chiar la 180 in luna iulie, in conditiile in care oferta este net disproportionata in favoarea celor pe hartie. Din milioanele de titluri comercializate pe Amazon din 1995 incoace, doar aproximativ 630.000 sunt in format digital, lansate in urma cu mai putin de trei ani, la care se adauga alte 1,8 milioane de exemplare gratuite, intrucat au fost publicate inainte de 1923 si sunt considerate ca facand parte din domeniul public, odata ce au iesit de sub protectia drepturilor de autor.

Tendinta a inceput sa fie resimtita inca de anul trecut, dar momentul este cu atat mai important cu cat exemplul incepe sa se repete, fiind un soi de preambul pentru modul cum cititorii vor consuma informatia scrisa in urmatorii ani. "Iubitorii de carti tiparite care aduc argumente precum coperta sau mirosul paginilor ar trebui sa se trezeasca la realitate", crede Mike Shatzkin, fondatorul si directorul executiv al Idea Logical Company, o firma de consultanta ce militeaza pentru mediul digital, sfatuind editorii sa-l adopte cat mai repede cu putinta. "Ziua asta trebuia sa vina odata si odata", a mai spus el, estimand ca in termen de un deceniu, mai putin de 25% dintre cartile vandute vor fi din randul celor tiparite.

In ultimul an, vanzarile de carti digitale au crescut de patru ori, conform American Publishers Association. Numai in luna mai, vanzarile de carte digitala au inregistrat o crestere de 163% fata de perioada similara a anului precedent, in timp ce pentru primele cinci luni ale anului, avansul a fost chiar mai mare, de 207%, pana la aproape 150 de milioane de dolari (115 milioane de euro). In total, vanzarile s-au cifrat in 2009 la un miliard de dolari (aproape 775 de milioane de euro), iar anul acesta ar urma sa creasca pana la 1,6 de miliarde de dolari (1,2 de miliarde de euro), dupa cum estimeaza analistii PricewaterhouseCoopers. "Cartile digitale castiga teren, iar echipamente precum Kindle sau iPad n-au facut decat sa ridice o piata deja in crestere, unde Amazon are un avantaj si este foarte bine pozitionat", apreciaza Mark Mahaney, analist al Citigroup.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/cartile-digitale-cuceresc-vanzarile-de-pe-internet-6684018
6684018
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.