M-am ghidat mereu dupa trei reguli pe campul minat pe care il reprezinta lumea muzicii. Prima: Inregistrarile facute in scopuri de binefacere sunt insuportabil de proaste. A doua: Albumele conceptuale sunt, de regula, niste porcarii fandosite. A treia: Singurul lucru mai fandosit este o "supertrupa".

"Supertrupele" sunt mereu considerate ca avand legaturi inextricabile cu anii '70.  Cuvantul in sine evoca imaginea unora ca Emerson, Lake & Palmer cantand in fata unui auditoriu de mii de oameni la festivaluri in aer liber. Ceea ce de fapt nu e adevarat, caci exista o gramada de supertrupe, dintre care majoritatea s-au format in ulti-mii ani. De cele mai multe nici n-ati auzit. (Tomahawk? Son of Sam? Sau Purple Ribbon All-Stars?) Majoritatea sunt niste dezamagiri uriase, care implica si un orgoliu peste masura. Membrii supertrupelor sunt obisnuiti sa se bucure de stralucirea reflectoarelor fara s-o imparta cu nimeni, iar o formatie care da pe dinafara de asemenea personalitati face, de regula, o muzica ce suna ca si cum fiecare dintre componenti se lupta pentru atentie.

Tocmai de aceea, atunci cand am auzit ca Damon Albarn de la Blur pusese bazele unui noi "supertrupe", nu ma asteptam la prea multe. Cand am auzit ca au inregistrat un album conceptual descris drept "un ciclu de piese ce reprezinta totodata un mister pe tema Londrei" (poftim?!), m-a cuprins tristetea.

Trupa cunoscuta sub denumirea de The Good, The Bad and The Queen ("Cel bun, cel rau si regina") e formata din nume mari ale industriei muzicale. In afara de Albarn, il mai avem pe fostul membru The Clash, Paul Simonon, la chitara bas. La chitara il avem pe Simon Tong de la Verve si, poate cel mai impresionant, la tobe se afla nimeni altul decat omul care a inventat afrobeat-ul, bateristul Tony Allen. Iar daca acestea nu erau de ajuns, in calitate de producator al trupei il gasim pe Danger Mouse, jumatate din Gnarls Barkley, trupa care a dat hitul anului trecut, "Crazy".

Interesant la aceasta trupa este faptul ca membrii sai provin din medii complet diferite si, remarcabil, din generatii complet diferite. The Clash dadeau concerte cu aproape douazeci de ani inainte ca Blur si Oasis sa se bata in topuri, iar Albarn e suficient de tanar incat Tony Allen sa-i poata fi tata. Cooptarea lui Tony Allen in trupa este factorul care atrage atentia asupra acesteia, el fiind omul care i-a conferit muzicii lui Fela Kuti ritmurile distinctive de afrojazz si care a fost descris drept cel mai important baterist al secolului 20. Povestea formarii grupului e frumoasa: totul a inceput atunci cand Allen a auzit versul "Tony Allen got me dancing" ("Tony Allen m-a facut sa dansez") in piesa din anul 2000 semnata Blur - "Music is My Radar". Flatat, Allen l-a invitat pe Albarn in Nigeria sa apara pe albumul sau solo din 2002. Astfel a aparut colaborarea dintre Allen si Albarn, iar Paul Simonon s-a intamplat "sa intre" in studio taman intr-o zi cand cei doi repetau acolo. (Inca n-am auzit nicio poveste interesanta despre cum a ajuns chitaristul de la Verve, Simon Tong, sa faca parte din formatie.)

Frumoasa poveste, dar cu albumul cum e? Ca si alte proiecte secundare post-Blur de-ale lui Albarn - Gorillaz, Mali Music -, noul sau grup are clar sound-ul Albarn. Ceea ce surprinde insa la albumul de debut al grupului este retinerea de care da dovada. Fiecare dintre artisti pare sa se multumeasca cu un loc in fundal si actioneaza ca un canal pentru muzica insasi. Cum spunea Simonon: "Am facut cu totii parte din formatii unde dadeai volumul tare si sareai de colo pana colo, dar asta e... ceva diferit". Ca album, este minunat de melancolic, introspectiv si departe de sensibilitatile pop ale trupei Gorillaz. Este, totodata, si un album antirazboinic. Desi Albarn este un critic vehement al dezastruoasei invazii din Irak, pe album isi tine criticile in frau.

Ar trebui sa inchei cu o informatie fara sens: "The Good, The Bad and The Queen" e de fapt titlul albumului. Oficial, trupa nu are niciun nume. Niciun nume? Ce chestie avangardista! V-as fi spus mai devreme, dar asta e o fandoseala incredibila si ma face sa-mi fie incredibil de greu sa scriu despre ei, asa ca m-am gandit sa o pastrez pentru final. Vedeti? Nu v-am spus ca toate supertrupele sunt ingamfate si pretentioase?

Traducere de Loredana FrATilA-Cristescu