O tehnologie de altădată, readusă la viaţă în locuinţele

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 18 aprilie 2026 14 afişări

O tehnologie de altădată, readusă la viaţă în locuinţele

O soluţie folosită pentru comunicarea cu personalul în casele mari de odinioară se bucură iar de cerere, scrie Financial Times. Astfel, la renovări de case impozante se solicită instalarea unui sistem de clopoţei prin care să se solicite prezenţa personalului aşa cum se făcea cândva. Case de prin Elveţia, Danemarca sau Marea Britanie se bucură astăzi de sisteme de clopoţei adaptate vremurilor moderne şi regulilor acestora. Clopoţeii de azi funcţionează cu ajutorul unor transmiţătoare radio, fiindcă nu se mai pot trage prin casă fire cum existau pe vremuri şi fiecare sună în alt fel ca să poată fi identificată uşor sursa. Există şi cazuri în care se pot restaura vechile sisteme de clopoţei ale casei, precum şi unele în care proprietarii locuinţei afişează cu mândrie tablouri de clopoţei de pe vremuri, chiar dacă aceştia nu mai sunt conectaţi la încăperi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DESIGN,
Clopoţei
COVER STORY. Cât trebuie să câştigi ca să trăieşti (bine) în Bucureşti?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.