Din contră, aduce sentimentul că trebuie să demonstrezi constant că meriţi locul în care ai ajuns – o realitate care reiese şi din povestea uneia dintre cele mai puternice voci ale gastronomiei italiene contemporane.

Cu o stea Michelin obţinută pentru restaurantul Glass Hostaria din Roma şi un stil care a sfidat încă de la început convenţiile scenei culinare italiene, Cristina Bowerman vorbeşte deschis despre sacrificiile din spatele succesului, despre oboseala pe care nu o vede nimeni şi despre felul în care această industrie te obligă să fii prezent şi exigent în fiecare zi.

Pe platforma ghidului Michelin, Christina Bowerman este descrisă ca „un chef care sfidează regulile şi redefineşte scena gastronomică a Romei”. „Când a apărut pentru prima dată pe scena gastronomică din Roma, acum 20 de ani, cu părul ei roz aprins, toată lumea îi spunea că nu va obţine niciodată recunoaşterea Michelin din cauza stilului său neconvenţional.

Astăzi, singura femeie-chef din capitala Italiei care deţine un restaurant cu stea Michelin, Glass Hostaria, ea rămâne fidelă viziunii sale despre o industrie gastronomică romană mai incluzivă, mai curajoasă şi dispusă să încalce regulile”, descriu, pe scurt, povestea Christinei Bowerman realizatorii ghidului.

Am întâlnit-o pe Cristina Bowerman în cadrul celei de-a treia rezidenţe culinare din seria MOSH Michelin Series, un concept care aduce la Bucureşti, lună de lună, chefi cu stele Michelin şi experienţe gastronomice internaţionale; pe 23 aprilie, MOSH Bar & Dinner a găzduit-o pe Christina Bowerman. „Nu a fost prima mea vizită în România. Ceea ce m-a surprins este energia, există o ospitalitate directă, sinceră, şi o cultură care pare deschisă, curioasă şi netemătoare de schimbare. Un nou val cu atât de multă energie!”, mi-a povestit ea în interviul acordat ulterior.

MOSH Bar & Dinner a lansat  „MOSH Michelin Series”,  un concept care aduce lunar în Bucureşti chefi cu stele Michelin şi experienţe gastronomice internaţionale cu identitate proprie. Chef Cristina Bowerman, chef-ul restaurantului Glass Hostaria din Roma, distins cu o stea Michelin, a gătit la Bucureşti pe data de a 23 aprilie.

Relaţia Cristinei Bowerman cu gătitul a început mai devreme de apariţia sa în Roma, dar nu prin reţete atent studiate sau printr-o formare clasică, ci printr-o curiozitate constantă pentru gusturi, culturi şi oameni. Născută în Cerignola, un mic oraş din regiunea Puglia, şi formată iniţial în domeniul juridic, ea a ajuns să transforme gastronomia într-o formă de expresie personală şi culturală. După o perioadă petrecută în San Francisco şi Austin, unde a studiat şi a lucrat, şi-a descoperit cu adevărat pasiunea pentru bucătărie şi a urmat cursuri de arte culinare, perfecţionându-şi tehnica şi stilul.

S-a mutat la Roma în 2005 şi s-a alăturat restaurantului Glass Hostaria din Trastevere, un spaţiu contemporan şi diferit de tot ceea ce oferea atunci scena gastronomică tradiţională a cartierului. Bucătăria sa a devenit rapid un amestec între memorie, călătorii, influenţe internaţionale şi tehnică modernă, iar în 2010 restaurantul a primit o stea Michelin, distincţie pe care o păstrează şi astăzi. „A început foarte devreme (relaţia cu gătitul - n.red.), nu într-un mod formal, ci prin curiozitate şi repetiţie. Eram atrasă de ingrediente, de ritm, de bucătării.

Momentul în care mi-a devenit clar că aceasta va fi viaţa mea nu a fost unul dramatic. A fost gradual, aproape ireversibil. Când am realizat că mă regăseam mai mult pe mine însămi în bucătărie decât în orice alt loc şi că îmi pot exprima creativitatea prin mâncare mai mult decât prin orice alt mijloc – acela a fost momentul decisiv”, povesteşte ea în interviul acordat BUSINESS Magazin.

De atunci, nu s-a mai gândit niciodată să părăsească bucătăria. „Presiunea, intensitatea fizică şi emoţională, cerinţa constantă de precizie te pot face să pui totul sub semnul întrebării. Ceea ce m-a făcut să rămân nu a fost ambiţia, ci responsabilitatea faţă de muncă şi o legătură profundă cu actul gătirii în sine.” Totuşi, la fel ca în cazul oricărui parcurs profesional de succes, momentele dificile nu au lipsit nici din traseul lui Chef Bowerman: „Cele mai grele momente sunt rareori evenimente singulare. Sunt perioade în care lucrurile se destramă în ciuda efortului, eşecuri în serviciu, îndoieli, epuizare. Ceea ce m-a format cel mai mult a fost să învăţ să continui fără să îmi pierd claritatea sau respectul faţă de muncă. Noi, femeile, mai mult decât bărbaţii, suntem literalmente consumate de impunerile sociale, cum ar fi aceea de a fi mamă într-un anumit fel, ceea ce îţi cere adesea să renunţi la carieră, iar eu nu am fost de acord cu asta”. Iar sacrificiile din spatele stelei Michelin obţinute le enumeră simplu: „Timpul, relaţiile şi o anumită uşurinţă a vieţii. De asemenea, iluzia că succesul aduce linişte. Nu aduce. Aduce aşteptări, repetiţie şi o presiune constantă de a menţine standarde care nu lasă loc de pauză. Acesta este probabil un secret bine păstrat, pe care nimeni nu-l dezvăluie generaţiei mai tinere, adesea orbită de popularitatea TikTokului, a Instagramului sau a televiziunii”.

Fine dining în era Instagram

Pentru Cristina Bowerman, fine diningul nu mai poate fi redus în prezent  la tehnică, plating sau execuţie perfectă. În viziunea sa, experienţa gastronomică a devenit ceva mult mai complex şi mai emoţional. „Nu este doar tehnică. Este capacitatea de a crea sens prin gust, structură şi naraţiune. Emoţia este cea care leagă totul. Şi acum, mai mult ca oricând, sala preia rolul principal. Nu doar mâncarea, ci totul împreună, pentru a crea o amintire.” Chef-ul italian observă şi o schimbare evidentă în felul în care publicul consumă gastronomia astăzi. Accesul constant la informaţie, social media şi călătoriile au transformat clienţii în consumatori mult mai atenţi şi mai greu de surprins. „Clienţii sunt mai informaţi, mai curioşi, dar şi mai expuşi repetiţiei. Prin urmare, sunt mai greu de surprins, dar nu neapărat mai greu de impresionat dacă experienţa este sinceră.” În ceea ce priveşte relaţia dintre gastronomie şi social media, Cristina Bowerman spune că efectele sunt imposibil de privit într-o singură direcţie. Platformele digitale au contribuit la democratizarea accesului la gastronomie şi la educarea publicului, însă au adus şi presiunea vitezei şi a reacţiilor superficiale. „A crescut vizibilitatea şi educaţia, dar a creat şi accelerare şi judecată superficială. Depinde de modul în care este folosit.” Chiar dacă industria pare prinsă între spectaculos şi autentic, ea crede că viitorul aparţine tot mai mult simplităţii şi sensului. „Ambele căi vor coexista, dar văd o mişcare mai puternică spre esenţialitate, prin eliminarea a ceea ce nu este necesar, pentru a te concentra pe sens. Slavă Domnului!” Deşi este unul dintre cele mai importante nume ale gastronomiei italiene contemporane, răspunsurile sale rămân surprinzător de personale şi lipsite de teatralitate. Întrebată ce ar schimba dacă ar trebui să se reinventeze complet, răspunsul vine aproape instinctiv: „Aş face totul la fel, minus câteva lucruri minore”. Mai emoţional devine momentul în care vorbeşte despre versiunea sa mai tânără şi despre lucrurile pe care şi-ar fi dorit să le înţeleagă mai devreme. I-ar spune acesteia: „Să aibă mai multă încredere în timp şi mai puţină urgenţă. Să aloce mai mult timp colegelor mele, să facă voluntariat şi, mai presus de orice, să dedice mai mult timp viitorului meu fiu.” Iar motivul pentru care continuă să iubească această industrie după atâţia ani rămâne legat de intensitatea cu care această meserie cere implicare totală. „Pentru că nu încetează niciodată să ceară prezenţă. Te obligă să fii pe deplin în moment, în fiecare zi, fără scurtături.”  

Carte de vizită:

1. Cristina Bowerman este un chef italian premiat cu o stea Michelin şi două furculiţe acordate de Gambero Rosso, recunoscută pentru stilul său gastronomic contemporan şi inovator;

2. Născută în Cerignola, în regiunea Puglia, şi-a început parcursul profesional în domeniul juridic, mutându-se ulterior în San Francisco pentru a urma studii de drept;

3.Ž Pasiunea pentru gastronomie s-a conturat în perioada în care locuia în Austin, unde a studiat artele culinare şi şi-a dezvoltat un stil bazat pe intensitatea aromelor şi dialogul dintre culturi şi tradiţii culinare;

4. Din 2005 face parte din echipa restaurantului Glass Hostaria din Roma, un spaţiu gastronomic inovator din cartierul Trastevere, devenit cunoscut pentru reinterpretarea modernă a bucătăriei italiene;

5. În 2010, restaurantul condus de Cristina Bowerman a obţinut o stea Michelin, iar în acelaşi an povestea şi stilul său de leadership au devenit studiu de caz la Universitatea Bocconi;

6. Cristina Bowerman este autoarea volumului „From Cerignola to San Francisco and Back – My Life as a Contrarian Chef”, o carte care reflectă personalitatea sa nonconformistă şi parcursul său profesional internaţional;

7. De-a lungul carierei, a fost invitată la workshopuri, conferinţe şi evenimente gastronomice din întreaga lume, fiind apreciată pentru creativitatea şi viziunea sa asupra bucătăriei contemporane;

8. Activitatea sa a fost recompensată cu numeroase distincţii internaţionale, printre care „Chef Woman of the Year” la Identità Golose 2013 şi titlul de „Best Female Italian Chef in Europe 2018”.

Sursa: glasshostaria.it

10 întrebări şi răspunsuri din interviul cu Christina Bowerman:

1. Cât din ceea ce faci astăzi este în continuare pasiune şi cât este disciplină dusă la limită?

Ambele sunt acum inseparabile. Pasiunea este cea care a declanşat totul. Disciplina este cea care o susţine. În această etapă, disciplina conduce adesea, dar fără pasiune totul ar deveni mecanic şi gol.

2. Când ceva nu merge în bucătărie, cine eşti în acel moment — perfecţionista, liderul sau persoana care pur şi simplu o ia de la capăt?

Toate trei deodată. Perfecţionista observă instantaneu, liderul acţionează pentru a stabiliza situaţia, iar partea din mine care pur şi simplu o ia de la capăt este cea care menţine totul în viaţă.

3. Cum ţi-a schimbat succesul relaţia cu munca ta?

M-a făcut mai conştientă de responsabilitate. Succesul elimină scuzele. Nu face neapărat munca mai uşoară, o face mai precisă, mai expusă.

4. Mai simţi astăzi acelaşi entuziasm faţă de gătit ca la început?

Nu acelaşi tip de emoţie. Prima emoţie este cea a descoperirii. Acum este mai profundă, mai puţin explozivă, mai înrădăcinată. Dar da, este încă acolo. De exemplu, sunt foarte entuziasmată de descoperirea unei noi tehnici aplicate cărnii, într-un preparat pe care l-am gustat în Bucureşti. Abia aştept să o aplic ingredientului pe care mi-l voi alege!

5. Cum defineşti autenticitatea într-o lume în care bucătăriile se amestecă şi se influenţează constant una pe cealaltă?

Autenticitatea nu înseamnă puritate. Înseamnă coerenţă. Este momentul în care un preparat reflectă o intenţie şi o identitate clare, indiferent de influenţe.

6. Mai există, de fapt, conceptul de „bucătărie autentică” sau totul a devenit un amestec global?

Nu în sens absolut. Bucătăria a fost mereu în mişcare, este fluidă şi reflectă vremurile în care trăim. De pildă, am observat, spre deosebire de ultima mea vizită de câţiva ani în urmă, un nou val la Bucureşti: mâncare, băuturi, divertisment, modă. Poţi simţi că este unic şi în ascensiune, este entuziasm! Ceea ce există acum este continuitate şi onestitate în interpretare, ceva ce ar trebui să fie prezent în fiecare cultură, inclusiv în cea culinară.

„Clienţii sunt mai informaţi, mai curioşi, dar şi mai expuşi repetiţiei. Prin urmare, sunt mai greu de surprins, dar nu neapărat mai greu de impresionat dacă experienţa este sinceră.“

7. Simţi că oamenii vin la restaurant pentru gust sau pentru povestea din spatele mâncării?

Pentru ambele, dar gustul este cel care validează totul. Povestea deschide uşa, dar amintirea se construieşte pe ceea ce se află în farfurie. Şi asta nu trebuie uitat.

8. Cum echilibrezi tehnica şi estetica într-o lume dominată de mâncarea „instagramabilă”?

Niciodată nu las estetica să conducă fără funcţie. Un preparat trebuie să funcţioneze mai întâi în farfurie, şi abia apoi în imagine, nu invers.

9. Ce face un preparat cu adevărat memorabil — şi ce anume îşi amintesc oamenii dintr-o experienţă culinară?

Claritatea. Echilibrul. Şi un sentiment de recunoaştere emoţională. Oamenii rareori îşi amintesc totul, dar îşi amintesc o senzaţie legată de unul sau două elemente precise. Şi cel mai mare compliment pe care îl primesc este din partea clientului fidel care vine pentru „acel preparat” sau care îmi spune: „De obicei uit ce am mâncat la restaurant, dar pe al tău... mi l-am amintit”.

10. Cum vezi viitorul gastronomiei în următorii 5 până la 10 ani?

Mai personal, cred. Mai puţin standardizat. Tehnologia va sprijini munca, dar direcţia se va orienta spre individualitate şi identitate.