100 Tineri manageri de top. Greşelile care i-au făcut lideri
Inteligenţa artificială greşeşte rar, iar când o face, e de obicei vorba de o eroare de antrenament, o scăpare de context. Nu e personală şi nu se ruşinează. În schimb, când noi greşim, o simţim profund fiincă uneori ne costă o oportunitate, alteori încrederea într-un coleg sau chiar direcţia profesională. Şi totuşi, a greşi este nu doar omeneşte – cum ne place să spunem –, ci profund uman. E ceea ce ne deosebeşte de sistemele logice care învaţă pe bază de date curate şi instrucţiuni clare. Noi învăţăm şi din confuzie. Am regăsit acest adevăr simplu în multe dintre conversaţiile recente cu tinerii incluşi în anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, dar şi în discuţiile dintre colegi, în redacţie. Poate o greşeală să fie bună? Stilistic, e un oximoron. Dar, profesional, e o idee tot mai des validată, motiv pentru care am ales şi noi să ne concentrăm anul acesta pe această temă. Am vrut să ne asigurăm astfel că răspunsurile nu sunt scrise folosind mai ales AI, ci EI, acel „emotional intelligence” care doar uman poate să fie. Am aflat astfel că, pentru mulţi dintre managerii sub 40 de ani pe care i-am intervievat, greşeala a fost o treaptă, nu un final.
Adelina Elena Bădescu, director adjunct al direcţiei juridice la Salt Bank, povesteşte cum a visat să devină avocat şi a muncit patru ani pentru asta, doar pentru a eşua la admiterea în Barou.
Dar exact acel eşec a dus-o către o carieră neaşteptată, în mediul bancar. „Am învăţat ceva ce spun des şi azi: nu paria totul pe o singură carte.” Daniel Păun, National Sales Manager la STADA România, recunoaşte că a mers la un interviu fără să se pregătească, convins că îl va lua. Nu s-a întâmplat. Lecţia? Niciun succes nu e garantat – iar pregătirea e o formă de respect. Elena Panait, Head of Leasing la Genesis Property, a evitat delegarea din dorinţa de control. A învăţat că o echipă bună e cel mai valoros activ. Alţii au învăţat din entuziasm dus prea departe. Silviu Nistorescu, Digital Business Manager la Porsche Inter Auto România, a lansat un soft digital fără să-l testeze cu utilizatori reali. Proiectul a eşuat, dar a învăţat că inovaţia trebuie să plece de la om, nu de la tehnologie.
Mihai Delean, manager IT la Pehart Grup, a introdus un sistem de bonusuri logic, dar care a stricat relaţiile din echipă. A învăţat că bunele intenţii trebuie calibrate pe psihologia oamenilor, nu doar pe Excel. O tânără manager a izbucnit în plâns într-un meeting cu fostul CEO, un moment care a deschis o prilejul de gândire la gestionarea emoţiilor şi nevoia de echilibru interior. O altă poveste vine de la Bogdan Ionuţ Sorescu, Senior Director la eMAG. A început ca inginer, lucrând în ture de noapte. După câteva luni, a realizat că nu era pe drumul potrivit. A făcut un pas înapoi – sau lateral – şi a pivotat către strategie şi e-commerce. A învăţat că uneori direcţia bună nu e cea mai dreaptă, ci cea care îţi dă energie. Toate aceste poveşti nu sunt despre eşec, ci despre transformare. Greşeala, în acest context, e o busolă. Nu îţi arată întotdeauna încotro s-o iei, dar îţi arată cu certitudine unde nu trebuie să te mai întorci. Într-o cultură profesională care încă valorizează perfecţiunea şi „masca” perfecţiunii, vocea acestor tineri e un suflu nou. Vă invităm să descoperiţi mai multe poveşti despre greşeli bune, în anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 20. O ediţie profund umană, la fel ca cea de la momentul lansării acestui catalog, din anul 2006.
Ioana Matei este Editor BUSINESS Magazin
Metodologie:
Anuarul „100 TINERI MANAGERI DE TOP” include în fiecare an poveştile a aproximativ 100 de tineri din mediul de business local, diferiţi de cei prezentaţi în anii anteriori. Criteriile de înscriere includ: vârsta de până la 40 de ani (inclusiv), ocuparea unui rol de management într-un departament conectat la activitatea de bază a companiei (fie o multinaţională de top, fie un business antreprenorial cu venituri de peste 1 milion de euro sau cu un model de afaceri atipic) şi absenţa din ediţiile anterioare ale catalogului, chiar dacă activează într-o altă companie acum. Ordinea prezentării acestor tineri în catalog este aleatorie şi NU reprezintă un clasament.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












