Ţara europeană care pregăteşte o taxă surpriză de 26% pentru bogaţii care vor să se mute peste hotare

Autor: Ştefan Stan Postat la 03 noiembrie 2026 30 afişări

Ţara europeană care pregăteşte o taxă surpriză de 26% pentru bogaţii care vor să se mute peste hotare

Guvernul italian condus de Giorgia Meloni intenţionează să introducă, din 2027, o taxă de 26% asupra câştigurilor nerealizate ale persoanelor cu active de cel puţin 800.000 de euro care decid să se mute din Italia. Propunerea a stârnit îngrijorări în rândul consultanţilor financiari, care avertizează că măsura ar putea determina rezidenţii bogaţi să părăsească ţara, potrivit Financial Times.

Noua taxă, inclusă în proiectul de buget transmis parlamentului în weekend, ar urma să se aplice profiturilor acumulate din creşterea valorii activelor, chiar dacă acestea nu au fost vândute.

Măsura vizează persoanele care au avut rezidenţa fiscală în Italia timp de cel puţin şase dintre cei zece ani anteriori plecării din ţară.

Guvernul Meloni descrie noua taxă drept o măsură îndreptată împotriva celor „super-bogaţi”. Proiectul prevede însă şi posibilitatea rambursării impozitului dacă activele financiare nu sunt lichidate timp de mai mulţi ani după mutarea din Italia.

Consultanţii avertizează că Italia riscă să piardă rezidenţii bogaţi

Avocaţii specializaţi în administrarea averilor avertizează că introducerea taxei ar putea reduce atractivitatea Italiei pentru milionari, miliardari şi profesionişti cu venituri ridicate.

„Este o schimbare cu adevărat semnificativă, care îi va face foarte nervoşi pe mulţi dintre clienţii care s-au mutat acolo sau care locuiesc deja în Italia”, a declarat Charlie Sosna, responsabil pentru administrarea averilor private şi fiscalitate în cadrul firmei de avocatură Mishcon de Reya.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
giorgia meloni
COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.