În timp ce acţiunile din tehnologie se prăbuşesc, aurul atinge minimul ultimului an, iar argintul scade sub 50 de dolari pentru prima dată în 11 luni. Ce spun analiştii?
Aurul a scăzut vineri la 3.897,1 dolari pe uncie, cel mai redus nivel din ultimul an, iar argintul a coborât sub pragul de 50 de dolari pe uncie pentru prima dată în ultimele 11 luni. Mişcările vin pe fondul prăbuşirii acţiunilor din tehnologie, notează Reuters.
Analiştii Commerzbank, a doua cea mai mare bancă din Germania, consideră că declinul din sectorul tehnologic ar fi putut declanşa vânzări forţate de active-refugiu, precum aurul, dar şi apeluri în marjă (margin call) - notificări prin care brokerul cere depunerea de fonduri sau titluri suplimentare în contul de tranzacţionare, atunci când valoarea activelor scade sub nivelul minim necesar pentru poziţiile cu levier. Banca se aşteaptă totuşi ca preţul metalelor preţioase să îşi revină.
Argintul, platina şi paladiul au pierdut între 7% şi 9% săptămâna trecută, faţă de un recul de 2% în cazul aurului. Ca urmare, indicele forţei relative (RSI), care măsoară viteza cu care se mişcă preţurile, a intrat în zona de supravânzare accentuată pentru prima dată în ultimii trei ani. În plus, spre deosebire de aur, cele trei metale nu beneficiază de sprijinul achiziţiilor băncilor centrale.
Silver Institute, asociaţia industriei argintului, estimează că cererea totală de argint va scădea cu 2% în 2026, iar cea industrială cu 3%, pe fondul cererii mai slabe din partea producătorilor de panouri solare.
În acelaşi timp, HSBC, cea mai mare bancă din Europa, anticipează că argintul va avea un preţ mediu de 64 de dolari pe uncie în 2027, pe măsură ce cererea din industria bijuteriilor se va diminua.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










