Liviu Popescu, Fratelli: Banii veniţi prea repede sunt cei mai periculoşi

Autor: Irina Apetrii Postat la 14 februarie 2022 5008 afişări

Liviu Popescu, 47 de ani, este coproprietar Fratelli, unul dintre cele mai mari grupuri de restaurante si cluburi, alături de Mihai, fratele său geamăn, Dani Caramihai si Nicu Mergeani, toţi foşti colegi de liceu.

Până la 18 ani a jucat tenis de performanţă, care i-a  adus rezistenţa fizică necesară şi în business. În 1994 activa ca antrenor de tenis şi squash la Le Club, supranumit si Clubul Francez, unul dintre locurile cele mai populare din anii '90. În 2005 a început cu ,,Fratelli Espresso Bar” de lângă Atheneu şi a ajuns astăzi la o reţea de cluburi sub acest brand în mai multe oraşe mari din ţară şi o serie de resto-baruri precum Biutiful,

Fratellini, Uanderful sau Carnivale. Liviu Popescu a fost invitatul emisiunii Viaţa ta e un business, a canalului Aleph Business, şi a vorbit despre cum e să fii manager în industria HoReCa, cu plusuri şi minusuri.

Tu când erai copil, ce îţi imaginai că vei ajunge?

Când eram copil, mi-am imaginat mult timp că o să ajung jucător de tenis, pentru că şi eu, şi fratele meu am jucat tenis de performanţă până la 18 ani şi în timpul liceului şi visam să jucăm la Roland-Garros, să câştigăm turnee de tenis şi să ne facem meseria din treaba asta.

Dacă ar fi să dai puţin timpul înapoi, ai da tot businessul Fratelli pentru Roland-Garros?

Câteodată te gândeşti. Duşmanul binelui e tot binele. Partea cu tenisul mi se părea mult mai relaxantă, adică eu am terminat liceul, după care m-am apucat de antreprenoriat. Imediat m-am angajat şi am început să antrenez şi am avut o viaţă foarte frumoasă timp de vreo şapte-opt ani. Pentru că jucam cu toată lumea din Bucureşti, nu aveam stresul ăsta al businessului, să câştig bani frumoşi.

Care a fost primul tău salariu?

Aveam 18 ani şi m-am dus la mama în 1994 şi i-am zis uite, mi-au dat francezii ăştia 300 de dolari. Şi mamei i s-a făcut rău pentru că era o sumă foarte mare în perioada respectivă. Şi la 18 ani m-a întrebat dacă nu i-am furat de undeva. Atunci salariul mediu era de 70, 80, 100 de dolari.

Ce ai învăţat de la Ilie Năstase?

Ce îi trece prin cap spune, nu se fereşte, nu se ascunde, este foarte direct şi foarte instinctiv.

Când nu te mai uiţi la o notă de plată?

Eu sunt destul de artist. Dacă îmi place ceva nu prea mă uit la nota de plată, dar domnul Ţiriac m-a învăţat şi a spus că şi-a dat seama că a devenit bogat când nu s-a mai uitat în dreapta meniurilor unde sunt scrise preţurile. E bine să te uiţi, oricum.

De la ce porneşte totul într-un business?

Totul porneşte de la visurile tale şi cel mai important, să le şi aplici. Adică important e să visezi. E frumos să visezi, dar ceea ce visezi să poţi şi aplica în termeni reali.

La ce se gândeşte un antreprenor când face primul milion de euro şi de ce nu se opreşte acolo?

Banii veniţi prea repede sunt cei mai periculoşi. Cred că dacă ai posibilitatea de a avea un milion de euro, trebuie să te gândeşti foarte bine cum să-i ţii. În primul rând, îţi trec multe idei prin cap şi poţi să îi risipeşti. Sfatul meu este să stai să aştepţi puţin şi să te gândeşti bine de tot şi să iei o decizie înţeleaptă.

Care este cea mai tare afacere pe care ai avut o în mână şi ai fi putut s-o faci? 

Dumnezeu cred că ne-a dat exact ce ne-a trebuit. Deocamdată, tot ce am avut în mână şi am făcut ne-a mers bine. Am avut şi perioade în care am pierdut.

Ce ai păstrat tu din antrenorul de tenis şi foloseşti în business?

Perseverenţa. Poate şi rezistenţa fizică, care e foarte importantă în businessuri de genul acesta în care lucrăm sâmbăta şi duminica, când alţii se odihnesc. Sportul te ajută foarte mult să fii rezistent psihic şi fizic. M-a ajutat foarte mult stând multe ore pe terenul de tenis cu soarele în cap. De aceea eşti obişnuit când ai de tras.

Ce este cel mai greu în business?

În domeniul nostru de activitate este lupta cu oamenii. Pentru că nu există forţă de muncă calificată şi nu numai atât. Dar nici ca număr nu există forţă de muncă în acest domeniu. Toată lumea din industrie, de la ospătar, spălător de vase, picolo, visează să îşi ia un job în Europa.

Lumea se uită cu admiraţie la Fratelli. Ce ai putea să le spui celor care astăzi ar vrea să facă la fel?

În primul rând, să se trezească mai devreme decât alţii şi să muncească mai mult decât concurenţii lor. Şi să se asigure că au un buget de şase luni în cazul în care se întâmplă ceva, vine o pandemie, nu-ţi intră clienţi în restaurant, ai nişte probleme şi atunci trebuie să ai un buget separat de cel de investiţii, de şase luni, pe care să fii gata să-l pui la bătaie în cazul în care lucrurile nu merg aşa cum ar trebui.

Crezi că ai fi făcut bani mulţi dacă intrai în imobiliare?

Important este să faci ce îţi place. Cred că m-aş descurca şi în imobiliare. Pe partea de vânzări, am avut parte de trai­ninguri profesionale, care sunt foarte importante. Mai ales dacă le faci la o vârstă adecvată.

Există reinventare în business?

Dacă nu reuşeam să ne reinventăm noi nu am mai fi fost astăzi aici. Dacă nu eşti pregătit să te reinventezi instant atunci poţi să poţi să-i pui cruce businessului.

Când crezi că o să fie shaormeria Fratelli?

Într-un concept al vieţii curente, eu cred că e o idee foarte bună să faci o shaormerie. Pentru că preţul de achiziţie al produselor este destul de mic şi profitul destul de mare. Nu îţi trebuie bucătari cu experienţă foarte mare. Îţi trebuie doar buni executanţi. Însă noi nu prea facem lucruri prin care să îi copiem pe alţii. Adică dacă văd o shaormerie care merge, nu fac şi eu shaormerie pe care scrie Fratelli. Nu prea mâncăm shaorma.

Ce îţi reproşezi în momentele în care eşti tu cu tine?

Nu ştiu, poate n-ar mai trebui să fiu atât de artist în busi­ness, să fiu puţin mai aplicat. Asta e o vorbă mare, ştii să fii aplicat în business.

Care este cea mai importantă lecţie pe care ai învăţat-o?

Cea mai importantă lecţie este aceea de a fi atent la businessul tău. În România nu merge să faci business, iar tu să stai pe Coasta de Azur. Şi să vii din când în când şi să ai pretenţia să-ţi meargă foarte bine. Trebuie să fii prezent în business. Cred că e greu să vinzi un apartament de un milion de euro, tu stând pe Coasta de Azur pe un şezlong.

Tu te uiţi după un weekend la încasări?

Asta e cea mai mare greşeală pe care o poţi să faci. Pentru un business în HoReCa nu este relevant un weekend sau două. Nici măcar trei. Ci o perioadă de timp care poate fi împărţită în anotimpuri, pentru că, din păcate, Bucureştiul este un oraş bazat foarte mult pe anotimpuri. Deci vara pentru Bucureşti este un sezon prost. Toată lumea pleacă.

Care sunt conceptele de business din industria ta pe care le admiri?

Cred că noi suntem destul de uniţi când am creat business în jurul nevoilor pe care le are oraşul şi în jurul a ceea ce ştim noi să facem. Am făcut lucruri care ne-au făcut plăcere şi am modificat idei de afară văzute în călătorii sau studiate. Ne-am uitat la tot felul de lanţuri.

Ce concepte sau idei pe care voi le-aţi pus pe piaţă nu au mers şi de ce?

Deocamdată nu pot să zic că n-a mers ceva, dar în general, conceptele şi ideile care nu merg, nu merg din cauza faptului că nu te-ai preocupat de ele. Efectiv nu ai muncit acolo să stai să te ocupi de ele. Povestea cu clubul nostru, care era singurul club privat din România, cu număr limitat de membri, unde noi ne aşteptam să fie 500 de membri şi să ne acopere cheltuielile, n-a fost aşa. A fost deschis zece ani de zile. După 10 ani de zile ne-am dat seama că munceam foarte mult şi nu aveam criteriul aşteptat. Românii se duc în Bulgaria şi mai puţin veneau la noi.

Dacă cineva vrea să-şi deschidă o cafenea, un restaurant sau un club ce ar trebui să ştie?

Trebuie să se priceapă la cifre. Trebuie să aibă o o cultură şi o educaţie în domeniul respectiv. Vedem foarte mulţi antreprenori care n-au nicio cultură, nicio educaţie, dar investesc în cafenele, restaurante, cluburi. Toate sunt businessuri foarte diferite. Trebuie să fii şi realist.

Dai bani cu împrumut?

Nu, pentru că am o familie destul de mare de întreţinut.

Unde se mănâncă bine în

Bucureşti?

Condiţiile de a avea un restaurant bun sau un loc bun sunt că trebuie să ai mâncare bună, servicii bune, atmosferă, preţuri adecvate, dar cred că cel mai bun restaurant din punctul meu de vedere, sper să nu se supere ceilalţi prieteni care au restaurante, este Casa lui David.

Care este indicatorul la care tu te uiţi ca să îţi dai seama dacă este criză sau nu?

Dacă economia merge, dacă banii se mişcă sau nu, în busi­nessul nostru îţi dai seama. Aflăm printre primii dacă se întâmplă ceva rău. La Fratelli până în anul 2009 nu avea meniuri. Mă rog, le aveam, dar nu le foloseam. Nu venea nimeni să întrebe cât costă ceva. Acum, în perioada postpandemică, am constatat cu surprindere că oamenii nu se uită la meniu. Sunt fericiţi că ies afară din casă şi au o foamete incredibilă de a cheltui şi a socializa.

Ce defecte trebuie să ai ca să fii un bun antreprenor?

Să fii cumpătat. Întotdeauna am încercat să fim obiectivi şi faţă de noi şi faţă de clienţii noştri. Al doilea defect pe care trebuie să îl ai este să te trezeşti foarte devreme. Adică trebuie să faci sacrificii să te trezeşti înaintea concurenţei tale. Mai târziu este prea târziu.

Care este lucrul cu care te mândreşti cel mai tare în business?

Continuitatea asta pe care o avem. Adică te trezeşti dimineaţa de 16 ani de zile şi poţi să te focusezi profesional. Povestim care e planul pentru ziua respectivă, fratele meu lucrează ceva, eu lucrez altceva. Suntem tot timpul online. Asta e foarte important, să menţinem comunicarea bună între noi. Şi nu vorbim de bani. E o regulă de familie, regulă nescrisă în grupul nostru de business. Să nu vorbim de bani decât în momentele cheie, când sunt de făcut investiţii sau când sunt probleme. 


Când ai făcut primul milion de euro?

Primul million de euro l-am avut în datorie în 2008. Am terminat de construit nişte hale, Fratelli Studio şi Fratelli Club în luna noiembrie. Şi pe

2 ianuarie, ne-a luat foc, am avut un incendiu. Halele nu erau asigurate încă în perioada sărbătorilor. Ne-am agitat cu petreceri, cu revelioane şi ne-a luat foc. Am pierdut totul atunci, un milion de euro.


Care este diferenţa dintre un restaurant în Bucureşti şi un restaurant la New York, dincolo de nota de plată?

Putem să vorbim mult pe diferenţe. Să luăm Europa. Ai observat că în Viena există ospătari de 50-60 de ani? Pentru că ei şi-au dorit de mici, şi-au terminat studiile şi s-au gândit să fie ospătari.  În România, a fi ospătar sau barman este doar o oportunitate de moment. Nimeni nu s-a gândit să-şi facă o meserie din asta. În România vor doar să facă bani uşor. Să nu creadă cineva că a fi ospătar bun e uşor. Poţi fi ospătar toată viaţa, dar nu asta este mentalitatea în România. Asta e o diferenţă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.