Numiti trei produse fabricate in Romania care ar putea fi tentante pentru un consumator rus. Desi nu este o ghicitoare, raspunsurile din partea specialistilor vin greu si cu retinere: ce ar putea fi tentant pentru un rus care gaseste in magazinele de acasa absolut orice din orice categorie de pret?
Mihai Macsim se ridica de pe scaunul de la biroul sau si scoate de dedesubt un catalog care seamana cu “Pagini Aurii”, doar ca e cam de trei ori mai gros. Este plin de reclame, toate in rusa si toate din cele mai variate domenii, de la ciocolata la haine de blana si masini. “Este un catalog de reclama din Rusia, care se tipareste de doua ori pe an si unde este bine sa fii ca sa existi pe piata rusa, deoarece este un instrument de lucru atat pentru angrosisti, cat si pentru clienti”, explica presedintele Camerei de Comert Romano-Ruse, care lucreaza din 1995, de la infiintarea camerei, pe diverse proiecte dintre companiile din cele doua tari.
Mihai Macsim isi aminteste ca inainte de 1989, blanurile si mobila romanesti erau bine pozitionate in acest catalog, iar o companie precum Favior Orastie, producator de haine de blana, a fost nevoita sa construiasca un hotel si sa infiinteze o casa de comert dupa aparitia in acest catalog. Scaderea schimburilor comerciale dintre cele doua tari a inceput inca din 1990, iar in 2007 valoarea acestora a fost de cinci miliarde de dolari, din care exporturile au reprezentat insa mai putin de 10%, dupa cum spune Institutul de Statistica.
Principala diferenta intre rusul care face afaceri in Romania si romanul care face afaceri in Rusia este anvergura intereselor, sintetizeaza Boris Firsov, partener al Roland Berger Strategy Consultants de la Moscova.
Unul dintre principalii strategi ai casei de consultanta in Rusia considera ca, cel putin deocamdata, relatiile de afaceri dintre Romania si Rusia sunt caracterizate de faptul ca investitorul rus merge in Romania pentru a cumpara un activ sau a investi in domenii de amploare precum industria petroliera sau metalurgica, in timp ce oamenii de afaceri romani vin in Rusia pentru comert, mai precis pentru a vinde produse romanesti care si-au pastrat o traditie pe piata ruseasca inca din perioada comunista, perioada de varf a schimburilor comerciale dintre cele doua tari.
“De fapt, rusii investesc, iar romanii vand - aceasta este diferenta; rusii doresc sa investeasca in continuare in Romania, si cred ca asta va domina in continuare relatiile comerciale dintre cele doua tari”, spune Firsov. Oficialul Roland Berger spune ca investitorii rusi vin deseori si intreaba de oportunitati de afaceri in Europa de Est si in special in tarile din fostul bloc comunist - desi intrarea acestor tari in Uniunea Europeana a scumpit activele si le-a scos de pe lista de investitii din care sa vina castiguri rapide. “Cu toate acestea, sunt interesati sa cumpere si sa investeasca in domenii precum noile tehnologii, retail sau bunuri de consum, fie si numai pentru a demonstra ca au putere si pot cumpara companii vestice si pentru ca vor sa isi marcheze teritoriul.”
Mihai Macsim spune ca rusii sunt interesati de proiecte mari: “Avem multe solicitari pentru investitii rusesti in Romania in domenii precum metalurgia, constructia de masini, constructia de drumuri si poduri, reabilitarea sau constructia de la zero a unor grupuri energetice, agrozootehnia”. Macsim crede ca intentiile rusilor, destul de multe, se vor concretiza intr-o serie de fonduri de investitii care vor actiona pe piata romaneasca.
Daca pana acum in Romania au venit marii investitori rusi - companii precum Lukoil, Mechel sau Marco Industries (actualul Vimetco) intrand in Romania prin privatizari -, acum este randul companiilor mici rusesti sa se extinda, este de parere Boris Firsov: “Companii cu cifre de afaceri de sute de milioane de euro (nu miliarde) cauta acum sa se extinda geografic si se uita atat spre Europa de Est, unde vor sa faca act de prezenta, dar mai ales spre Cambodgia, India sau Vietnam, unde sansele de castiguri rapide sunt mai mari”.
Deocamdata, explica Boris Firsov, rusii vin sa cumpere active, deoarece intrarea cu alt gen de afaceri e mai dificila: “De exemplu, in FMCG, companiile rusesti isi dezvolta portofolii foarte mari si variate, asa cum trebuie pentru piata rusa, si este dificil sa le duca in alta tara, mai ales intr-o tara in curs de dezvoltare. In plus, piata ruseasca nu este inca acoperita, deci nici nu ar avea rost”.
Pe de alta parte, companiile romanesti se uita cu mari sperante la Rusia. Producatori din toate domeniile, de la instalatii de gaze pana la imbracaminte, spera sa aiba acces la piata din Rusia. Grea misiune, spun consultantii: piata rusa nu este chiar cel mai prietenos loc in care sa faci afaceri, dar s-ar putea ca eforturile sa merite.
Vasile Negru, director general adjunct al companiei producatoare de mobila Simex Simleul Silvanei, spune ca nu isi poate permite sa lipseasca in niciun an de la targurile de mobila de la Moscova. Se pregateste pentru editia din noiembrie, are biroul acoperit de cataloage cu produse, prezentari si se gandeste la ce contracte noi ar putea prinde acolo. Vasile Negru vorbeste rusa si limba rusa a devenit un “must” in diviziile de vanzari ale companiilor producatoare de mobila, dat fiind ca mobila este unul dintre putinele produse pe care Romania le mai exporta in Rusia.