Vrei să înveţi mai multe despre marketingul digital? HP oferă un curs gratuit cu certificat
Tu ştiai de cursurile gratuite oferite de HP? Dacă vrei să îţi dezvolţi noi competenţe în domeniul marketingului digital, fără să investeşti niciun ban, platforma HP LIFE, cu sprijinul HP Foundation, îţi pune la dispoziţie un curs gratuit de Social Media Marketing, desfăşurat în limba engleză. Acest program este disponibil în mediul online, nu implică o taxă de înscriere, iar dacă îl finalizezi cu succes, vei primi un certificat gratuit de absolvire, conform informaţiilor de pe site-ul oficial HP LIFE.
Cursul abordează teme precum promovarea pe reţele sociale precum Facebook şi Instagram, crearea de conţinut şi strategiile de dezvoltare a unui brand în mediul online sau noţiuni de bază despre publicitatea plătită. Totodată, cursul este potrivit atât pentru începători, cât şi pentru studenţi, freelanceri, antreprenori sau orice persoană interesată să îşi dezvolte competenţele în domeniul marketingului digital, indiferent de vârstă, conform informaţiilor regăsite pe site-ul oficial HP LIFE.
De asemenea, programul este creat astfel încât fiecare participant să poată să înveţe după propriul său ritm, iar durata de parcurgere este de aproximativ o oră. Odată ce au promovat evaluarea finală, cursanţii vor obţine un certificat de absolvire, care îi va ajuta la evidenţierea competenţelor dobândite în CV, pe LinkedIn sau în alte contexte profesionale.
Printre principalele avantaje ale cursului se numără accesul gratuit, durata redusă de parcurgere, flexibilitatea de a învăţa în ritm propriu şi obţinerea unui certificat de absolvire. Totodată, participanţii îşi dezvoltă competenţe practice în marketing digital şi social media, utile pentru promovarea unei afaceri şi pentru consolidarea profilului profesional.
Atunci când te înrolezi, nu este necesar să deţii un certificat de limbă engleză, însă ar fi recomandat să ai un nivel de bază al limbii pentru a putea parcurge materialele. Totuşi, trebuie să dispui de un dispozitiv conectat la internet pentru a putea parcurge acest curs.
Cum te poţi înscrie? Pentru a te înscrie la curs, accesează platforma oficială HP Life şi creează-ţi gratuit un cont nou folosind adresa ta de e-mail. Ulterior, caută cursul „Social Media Marketing”, înscrie-te şi parcurge materialele de studiu împreună cu evaluarea finală. La final, vei putea descărca certificatul de absolvire fără niciun cost.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











