De trei ani Ungaria speră că investiţiile record ale companiilor străine îi vor ajuta economia să repornească, dar degeaba. De trei ani ecomomia Poloniei creşte, anul trecut chiar puternic, iar companiile poloneze au dezlănţuit cea mai mare campanie de achiziţii în străinătate din istorie

Autor: Bogdan Cojocaru Postat la 21 februarie 2026 7 afişări

De trei ani Ungaria speră că investiţiile record ale companiilor străine îi vor ajuta economia să repornească, dar degeaba. De trei ani ecomomia Poloniei creşte, anul trecut chiar puternic, iar companiile poloneze au dezlănţuit cea mai mare campanie de achiziţii în străinătate din istorie

În Ungaria, ultimii trei ani au fost buni şi foarte buni din punctul de vedere al investiţiilor străine. 2023 a fost unul record, cu investiţii de peste 13 miliarde de euro, 2024 a fost pe locul doi în istorie, cu intrări de peste 10 miliarde de euro, iar în 2025 ISD-urile au depăşit 7 miliarde de euro. De data aceasta, investiţiile americane au fost record. Totuşi, perioada nu a fost deloc bună pentru creşterea economică.

Ecomomia a stagnat, cu toate că guvernul a sperat în fiecare an că investiţiile noi în fabrici vor începe să producă şi să mişte economia. În această perioadă de stagnare, Ungaria a devenit destinaţia principală a investiţiilor din China. Iar companiile chineze continuă să vină, unele făcând din Ungaria prima lor bază europeană. În Polonia, ultimii trei ani au fost foarte buni pentru creştere economică. 2025 a fost chiar excelent. Polonia a fost campioană europeană la creştere economică şi are toate şansele să rămână aşa.

Anul trecut, PIB-ul a depăşit în premieră pragul de 1.000 de miliarde de dolari, ceea ce a propulsat cea mai mare economie est-euro­pea­nă în top 20 al economiilor lumii în funcţie de mărime. Avansul de 4% din ultimul trimestru din 2025, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, este cel mai rapid de după 2022.

Toată această perioadă este şi cea mai bună de până acum din punctul de vedere al investiţiilor poloneze în străinătate.

Susţinute de o economie de 1.000 de miliar­de de dolari care creşte puternic, companiile poloneze sunt în plină expansiune în Europa, şi nu numai. Multe fac primii paşi cu achiziţiile şi deschiderile de fabrici. Primul val a fost cel al comercianţilor. Acesta este în continuare cel mai mare. Însă expansiunea creşte vizibilitatea Poloniei în Europa şi pe scena internaţională. Este deschiderea către lume a Poloniei ca brand. Imaginea se îmbunătăţeşte, după cum a observat Krzysztof Domarecki, fondatorul şi acţionarul principal al producătorului de materiale de construcţii Selena. Compania s-a extins recent în Franţa, unde a achiziţionat un distribuitor.

Tranzacţia a decurs ca „o căsătorie aranjată“, a explicat antreprenorul pentru Bankier.pl. Selena a avut consilieri francezi cu relaţii la compania cumpărată, iar intenţia de achiziţie a fost bine primită de către conducerea acesteia. Procesul a decurs fără probleme. Nu acelaşi lucru se poate spune despre o încercare de achiziţie din urmă cu 20 de ani în Germania. „Am cumpărat această companie. Şi, închi­puiţi-vă, preşedintele ei şi-a dat demisia în prima zi pentru că nu putea lucra pentru şefi polonezi. Pentru un german, acest lucru era de neacceptat în urmă cu 20 de ani“, a povestit Domarecki. Situaţia s-a schimbat de atunci.

Germania este de mai mulţi ani bolnavul Europei, iar in­dus­tria ei suferă, printre altele din cauza ener­giei scumpe şi concurenţei ieftine din Asia. Nu ajută nici noile bariere comerciale ridicate de ţă­rile lumii din cauza războiului comercial global.

În schimb, economia poloneză, care nu a cunoscut recesiunea de decenii, este campion european la creştere. Acesta este contextul în care companii poloneze precum Wirtualna Polska, „gigant“ de internet, şi Spyrosoft, care oferă soluţii software şi este una dintre afacerile de tehnologie cu cea mai rapidă dezvoltare din regiune, se extind în străinătate prin achiziţii semnificative în Germania, ţară cu un PIB per capita de două ori mai mare decât cel al Poloniei, după cum a observat Bloomberg.

În 2004, când Polonia a aderat la UE, Germania avea un PIB per capita de patru ori mai mare. Afacerile poloneze par să prefere branduri occidentale cu tradiţie. Companiile din ţara est-europeană au anunţat anul trecut 22 de achiziţii în Europa de Vest, cel mai mare număr de până acum. Germania a fost ţinta a 9 achiziţii, în industrii precum auto, IT şi producţia de alimente. „Vin polonezii“, a scris la începutul acestei luni un ziar german. În presa germană se mai arată şi că Germania a încetat să mai fie „pământul făgăduinţei“ pentru muncitorul polonez.

Polonia nu a fost niciodată mai prosperă sau mai influentă de când şi-a recâştigat independenţa ca stat suveran, acum puţin peste un secol. În două decenii de UE, ţara a primit mai multe fonduri europene pe cap de locuitor decât oricare alta, iar PIB-ul s-a triplat. Economia a crescut cu 3,6% anul trecut, comparativ cu 0,2% în Germania, potrivit Eurostat. Stadiul de dezvoltare al Poloniei începe să semene cu cel al Coreei de Sud de la începuturi, apreciază Dominik Kopinski, consilier senior la Institutul Economic Polonez din Varşovia.

Achiziţiile companiilor reflectă depăşirea de către Polonia a statutului de piaţă emergentă, a spus el. Diferenţa este că polonezii sunt motivaţi mai mult de creşterea cotei de piaţă decât de achiziţionarea de tehnologii noi. „Pe măsură ce Polonia se apropie de statutul de economie dezvoltată, începem în sfârşit să vedem inversarea tendinţei de lungă durată - trecerea de la o ţară care atrage investiţii străine la una care investeşte ea însăşi în străinătate“, a explicat Kopinski.

Mai multe tranzacţii sunt în curs de desfăşurare. Una este cea prin care producătorul polonez de trenuri Pesa cumpără concurentul german HeiterBlick. Tranzacţia a fost aranjată de fondul de dezvoltare de stat PFR.

Cel mai mare creditor din Polonia, PKO Bank, vrea să călărească valul expansionist. Banca a anunţat planuri de dublare a reţelei sale de sucursale europene, notează Bloomberg într-un articol în care subliniază strategia băncii de a sprijini companiile poloneze pe măsură ce se extind dincolo de piaţa internă. Iniţiativa PKO Bank reflectă un răspuns strategic la globalizarea tot mai mare a întreprinderilor poloneze şi la cererea acestora de servicii bancare complete în străinătate.

Totuşi, arată Krzysztof Domarecki, de la Selena, economia nu a ajuns încă la vârsta maturităţii. În 2022, investiţiile străine directe în Polonia s-au ridicat la 31,5 miliarde de dolari. În 2023, acestea au scăzut la 25 de miliarde de dolari. În 2024, s-a înregistrat un minim – ISD-urile au fost de 12-12,5 miliarde de dolari. „Un total de aproape 70 de miliarde de dolari pe parcursul a trei ani“, a calculat antreprenorul.

„Iar investiţiile noastre străine s-au ridicat anul trecut la un miliard de dolari. Acest lucru dovedeşte că ne aflăm în prezent într-o fază foarte incipientă, nu atât de export de capital, cât de stabilire a unei prezenţe poloneze în lume.“

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Dincolo de boardroom. Cum arată hobby-urile femeilor lider din România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.