Povestea unui tânăr care lucrează ziua într-o companie, iar seara îşi construieşte propria afacere. Ce planuri are pentru ea

Postat la 12 octombrie 2026 0 afişări

Povestea unui tânăr care lucrează ziua într-o companie, iar seara îşi construieşte propria afacere. Ce planuri are pentru ea

„Personal, mi-aş dori ca peste trei ani întrebarea să nu mai fie dacă pot renunţa la job pentru minglr, ci cum am reuşit să transformăm minglr dintr-un startup construit seara şi în weekend într-o companie internaţională.”

În cazul lui Călin Spiridon, graniţa dintre cele două lumi este puţin diferită, după cum spune chiar el. Lucrează în cadrul TPC Concept, compania tatălui său, unde este implicat în proiecte de consultanţă şi unde are şansa să înveţe permanent ce înseamnă businessul real, lucrând direct cu companii şi cu problemele lor. În paralel, construieşte minglr, propriul său startup. „Nu am privit niciodată TPC doar ca pe <<jobul pe care îl păstrez până când merge startupul>>.

Pentru mine este şi o şcoală extraordinară de business. Sunt lucruri pe care le înveţi din cărţi, din MBA-uri sau din ecosistemul de startupuri şi sunt lucruri pe care le înveţi doar atunci când intri într-o companie reală şi vezi de ce nu funcţionează vânzările, unde se pierde marja, de ce strategia nu ajunge până la oamenii care trebuie să o execute sau de ce o organizaţie performantă pe hârtie nu performează în realitate”. În acelaşi timp, consideră el, minglr este locul în care trebuie să aplice el toate aceste lecţii.

„Aşa că, pentru mine, cele două lumi se completează foarte bine.

Una mă învaţă permanent ce înseamnă să construieşti un business sănătos, cealaltă mă obligă să demonstrez că pot să fac asta”. Momentul în care a realizat că ceea ce pornise ca un proiect secundar devenise, de fapt, un business a decurs astfel: „momentul acela apare când ideea nu mai depinde doar de tine. Când ai o echipă, când există oameni care construiesc alături de tine, când ai utilizatori reali, costuri, parteneriate şi responsabilităţi, nu mai poţi spune că ai un proiect pe care îl faci «când ai timp».” Pentru el, minglr a trecut pragul acesta atunci când în jurul ideii a început să existe o organizaţie. „În acel moment apare o schimbare foarte interesantă de mentalitate. Nu te mai întrebi doar: oare ideea mea este bună?, ci începi să te întrebi: cum construiesc compania care poate transforma ideea aceasta într-un business?. Şi sunt două întrebări complet diferite.”

Cum arată agenda unei zile obişnuite pentru tine de la prima oră până seara?

Adevărul este că, în cazul meu, ambele sunt aproape joburi full-time, doar că funcţionează după orare diferite. TPC are o structură mai apropiată de programul clasic de business: proiecte, întâlniri, clienţi, analiză şi consultanţă. minglr începe de multe ori exact când programul normal de lucru ar trebui să se termine. Seara pot avea discuţii cu echipa de development, produs, marketing, investitori sau parteneri. Uneori apar probleme care trebuie rezolvate imediat şi atunci nu mai contează foarte mult ora. Iar weekendurile sunt deseori perioade în care pot recupera lucrurile pentru care nu am avut suficient timp în timpul săptămânii. De aceea, îmi este greu să spun că sunt antreprenor „part-time”. Financiar, poate. Ca implicare, cu siguranţă nu. Sunt două responsabilităţi aproape full-time care trebuie să încapă în aceeaşi zi.

→ minglr este o aplicaţie de social discovery construită în jurul unei idei foarte simple: tehnologia ar trebui să ne ajute să cunoaştem oamenii din jurul nostru, nu doar să petrecem mai mult timp online.

→ Călin Spiridon a început dezvoltarea proiectului în 2023, iar astăzi în jurul minglr există o echipă de 6 persoane, care acoperă dezvoltarea tehnică, produsul, designul, marketingul şi celelalte funcţii necesare construirii companiei.

→ În prezent, compania nu generează profit, este într-o zonă de pre-revenue şi dezvoltare de piaţă, iar fondatorii nu extrag venit personal din business.

→ Pentru următorii trei ani, obiectivul este, potrivit fondatorului, mult mai mare decât atingerea unei anumite cifre de afaceri: „Vrem să demonstrăm că minglr poate deveni un produs internaţional şi că există o nevoie reală pentru un mod diferit de a crea conexiuni între oamenii care se află în acelaşi loc”.

Câţi bani îţi aduce astăzi businessul comparativ cu salariul şi cât de important mai este salariul pentru siguranţa ta financiară?

Răspunsul este foarte simplu: astăzi, minglr nu îmi aduce niciun venit personal. Nu îmi plătesc salariu din companie şi nu scot bani din ea. În etapa aceasta, prioritatea este dezvoltarea businessului, iar resursele disponibile trebuie să rămână acolo. Venitul meu vine din activitatea de la TPC Concept, deci, evident, este important pentru siguranţa mea financiară. Dar situaţia aceasta îmi oferă şi un avantaj important ca fondator: nu pun presiune pe minglr să îmi finanţeze viaţa personală înainte ca businessul să fie pregătit pentru asta. Pot să mă uit la fiecare resursă pe care o avem şi să mă întreb unde produce cea mai mare valoare pentru companie, nu cât pot să scot eu din ea. Cred că aici există o diferenţă importantă între cifra de afaceri a unui startup şi venitul fondatorului. Faptul că o companie începe să genereze bani nu înseamnă automat că fondatorul ar trebui să înceapă să îi consume.

Care este cel mai dificil lucru atunci când eşti în acelaşi timp angajat şi antreprenor şi care este preţul pe care îl plăteşti pentru această dublă viaţă profesională?

Timpul. Fără îndoială. Nu cred că problema este neapărat numărul de ore pe care poţi să le munceşti. La un moment dat înveţi să funcţionezi cu un program foarte încărcat. Problema este că ambele businessuri au nevoie de cea mai bună versiune a ta. Nu poţi să intri într-un proiect de consultanţă important cu jumătate din atenţie pentru că te gândeşti la minglr şi nici nu poţi lua o decizie importantă pentru startup cu jumătate din energie pentru că ai avut o zi grea la TPC. Preţul este, inevitabil, timpul personal. Uneori seara, uneori weekendurile şi, poate cel mai important, faptul că este foarte greu să „închizi” complet munca. Dar există şi o parte pozitivă: te obligă să înveţi foarte repede ce este important şi ce doar pare urgent.

Ai simţit vreodată că jobul împiedică businessul să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea oferită de salariu îţi permite să iei decizii mai bune ca antreprenor?

Da, există momente în care mi-aş dori să pot dedica 100% din timpul meu minglr.
Într-un startup, viteza este extrem de importantă şi întotdeauna există încă ceva ce ai putea face. Doar ca în acest moment nu cred că munca împreaună cu tatăl meu mă împiedică, ci dimpotrivă, mă ajută. Dar TPC îmi oferă două lucruri foarte valoroase: stabilitate şi experienţă. Stabilitatea înseamnă că nu sunt obligat să iau decizii pentru minglr din nevoia mea personală de venit. Experienţa este poate chiar mai valoroasă. Prin consultanţă văd permanent companii, modele de business, probleme comerciale, strategii şi greşeli de management. Este foarte greu să nu transferi toate aceste lecţii şi în propriul business. Există, bineînţeles, şi un cost de oportunitate al timpului. Probabil va veni un moment în care acesta va deveni prea mare. Dar până atunci încerc să folosesc avantajele ambelor lumi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
locuri de munca,
companie,
construire

Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!

COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.