Două joburi, o singură viaţă şi aproape niciun timp liber: povestea celor doi români care îşi construiesc businessul noaptea, după ce îşi termină programul de angajaţi
Cătălin Popa:„Sunt zile în care lucrez opt ore la job şi încă opt ore la business. Ce rămâne este pentru familie, iar somnul primeşte ce mai rămâne după aceea, uneori câteva ore. Lucrăm sâmbăta şi duminica. Lucrăm în concediu, pe terasă sau pe plajă. Practic, lucrăm 365 de zile pe an.”
Gabriel Ştefănescu: „Demisia nu este o decizie de curaj, este o decizie de cash-flow. Curajul ţi-l dă entuziasmul, iar entuziasmul nu plăteşte salarii.”
Pentru Cătălin Popa şi Gabriel Ştefănescu, antreprenoriatul a început cu aproximativ un an şi jumătate de cercetare, testare şi dezvoltare a unor instrumente proprii. Cei doi au înregistrat în august 2026 gr.AI, o agenţie de Generative Engine Optimization, o nişă aflată încă la început în România, construită pentru a ajuta brandurile să fie găsite, înţelese şi citate corect de motoare generative precum ChatGPT, Gemini, Claude şi Perplexity. În paralel, Cătălin Popa lucrează în transporturi, iar Gabriel Ştefănescu în vânzări. „Nu a fost un salt, a fost o construcţie. GEO este o piaţă care abia se formează în România. Într-o piaţă care se formează nu există manual, nu ai de la cine să copiezi şi nu ai cum să ştii dinainte ce funcţionează.
Trebuie să testezi tu, iar testarea cere timp şi instrumente pe care ni le-am scris singuri”, spune Cătălin Popa.
Pentru el, joburile sale şi ale colegului său de antreprenoriat nu sunt doar o plasă de siguranţă, ci o resursă: rigoarea documentaţiei şi a termenelor vine din transporturi, în timp ce experienţa de vânzări a lui Gabriel Ştefănescu completează partea comercială. Împreună, cei doi acoperă managementul, marketingul, retailul şi comerţul electronic, vânzările şi dezvoltarea tehnică. Gabriel Ştefănescu adaugă un argument mai pragmatic: ambii fondatori au familii şi obligaţii, iar presiunea financiară poate împinge un business tânăr către decizii greşite. „Am văzut destui oameni care demisionează pe val de entuziasm şi care după trei luni acceptă orice contract ca să acopere rata.
Nu voiam să ajungem acolo.” Experienţa din vânzări l-a ajutat să distingă între un produs real şi o promisiune ambalată convingător, mai ales într-o nişă nouă, în care tentaţia este ca furnizorul să înveţe pe banii clientului. „Noi am făcut invers: am construit întâi produsul şi l-am testat pe proiecte reale.” Momentul în care proiectul secundar a devenit business a arătat diferit pentru fiecare. Pentru Cătălin Popa, confirmarea a venit din date şi din repetabilitatea procesului.
Instrumentele dezvoltate intern au început să producă informaţii pe care piaţa nu le avea, iar o scanare a 493 de cabinete stomatologice din şapte oraşe a arătat că 74% nu aveau site şi că, dintre cele care aveau, 84% nu declarau date structurate. Proiectele pro bono pentru Muzeul CFR şi Coral Baby au fost realizate după aceleaşi standarde aplicate clienţilor plătitori. „Când iese la fel de bine de două ori la rând, fără presiunea unei facturi, înseamnă că ai un proces, nu un noroc.”
Pentru Gabriel Ştefănescu, validarea a fost comercială: primul client a plătit factura şi a revenit cu un al doilea proiect. Apoi a venit primul client refuzat. „Un proiect secundar acceptă orice îi vine, pentru că orice intrare pare un câştig. Un business calculează dacă merită. În ziua în care am spus nu, fără să ne pară rău, s-a schimbat ceva în felul în care ne uitam la noi.”
Cum arată agenda unei zile obişnuite pentru voi, de la prima oră până seara? Când începe rolul de angajat, când începe cel de antreprenor şi câte ore ajungeţi, în realitate, să munciţi într-o zi?
Cătălin Popa: Ziua începe devreme şi se termină târziu. Până spre ora 17:00 suntem angajaţi, fiecare la jobul lui. De la 17:00 începe cealaltă parte: audituri, documentare, scris cod, testat, refăcut. Unele scanări rulează noaptea, cât dormim, iar dimineaţa mă uit peste rezultate înainte de a pleca la serviciu. Sunt zile în care lucrez opt ore la job şi încă opt ore la business. Ce rămâne este pentru familie, iar somnul primeşte ce mai rămâne după aceea, uneori câteva ore. Lucrăm sâmbăta şi duminica. Lucrăm în concediu, pe terasă sau pe plajă. Practic, lucrăm 365 de zile pe an. Şi, oricât de ciudat ar suna, este frumos. Nu o spun ca pe o glumă despre epuizare. Diferenţa este că a doua parte a zilei o alegem noi. Când construieşti ceva al tău, orele nu se simt la fel.
Gabriel Ştefănescu: Ca să funcţioneze, ne-am împărţit strict rolurile. Cătălin se ocupă de partea tehnică şi de cercetare, iar eu de discuţiile cu clienţii, de oferte şi de urmărirea proiectelor. Nu ne suprapunem aproape deloc, altfel ne-am consuma unul pe celălalt în şedinţe pe care nu avem timp să le ţinem. Apelurile le programez în pauza de prânz sau după ora 18:00, iar tot ce se stabileşte se scrie, pentru ca celălalt să poată prelua fără să mai întrebe. Practic, lucrăm ca o echipă distribuită în timp, nu în spaţiu. În medie, ajung la aproximativ 12 ore de lucru pe zi, maximum 16.
Câţi bani vă aduce astăzi businessul comparativ cu salariul şi cât de important mai este salariul pentru siguranţa voastră financiară?
Cătălin Popa: Reperul concret este acesta: primul nostru client a adus, singur, echivalentul unui salariu. Acum lucrăm cu aproximativ patru clienţi, aflaţi în stadii diferite. Salariul nu îl ţin pentru siguranţă în sensul clasic. Îl ţin pentru că îmi dă dreptul să spun nu. Într-o piaţă în care se vinde mult fum, cel mai valoros activ al unei agenţii tinere este capacitatea de a refuza un client căruia nu îi poţi livra rezultate reale.
Gabriel Ştefănescu: Trebuie spus şi cum arată veniturile, nu doar cât sunt. Lucrăm pe proiecte, nu pe abonamente, deci o lună cu două audituri livrate nu seamănă cu următoarea. Variaţia aceasta este normală la început, dar înseamnă că nu poţi construi un buget de familie pe ea. De aici vine, de fapt, importanţa salariului. Ce intră din agenţie rămâne, în cea mai mare parte, în agenţie: instrumente, infrastructură, timp de cercetare. Nu ne plătim încă din ea, ci o creştem. Este o decizie asumată, nu o constrângere.
Care este cel mai dificil lucru atunci când sunteţi în acelaşi timp angajaţi şi antreprenori şi care este preţul pe care îl plătiţi pentru această dublă viaţă profesională?
Cătălin Popa: Cel mai dificil este să comut între contexte. Nu oboseala fizică, ci trecerea, în aceeaşi zi, de la o logică instituţională la o discuţie tehnică despre felul în care un model de limbaj citeşte şi citează o pagină. Creierul are nevoie de câteva minute bune la fiecare trecere, iar minutele acelea se adună. Preţul, în cazul meu, se plăteşte în munca pe care nu o vede nimeni. Noi nu vindem opinii, vindem verificări. Un model compune răspunsul de fiecare dată aproape de la zero, deci o singură rulare nu este o măsurătoare, este o mostră. Ca să spunem ceva serios despre un brand, rulăm fiecare întrebare de mai multe ori şi raportăm frecvenţa, nu prezenţa. Sunt ore care nu apar niciodată în raportul final şi pe care niciun client nu le plăteşte separat.
Gabriel Ştefănescu: Pentru mine, cel mai dificil lucru este disponibilitatea. Clienţii sună la ora 11:00, când eu sunt la job. Am rezolvat problema prin transparenţă: le spunem din prima discuţie cum lucrăm şi în cât timp răspundem, iar termenul de 24 de ore îl respectăm fără excepţie. Până acum nu am pierdut niciun client din motivul acesta. Preţul îl plătim acasă, în seri şi în weekenduri luate de undeva. De aceea, la fiecare client nou ne punem întrebarea dacă merită timpul acela. Răspunsul nu este mereu da.
Ai simţit vreodată că jobul împiedică businessul să crească sau, dimpotrivă, că stabilitatea oferită de salariu îţi permite să iei decizii mai bune ca antreprenor?
Cătălin Popa: Aş nuanţa premisa întrebării. Jobul nu este doar o constrângere pe care o suportăm, este o sursă de expertiză. Rigoarea documentaţiei, disciplina termenelor, felul în care funcţionează pe dinăuntru o organizaţie mare: acestea nu se învaţă într-un birou de startup cu trei oameni. Ne permite şi să investim timp în lucruri care nu se facturează. Am scanat 493 de cabinete stomatologice din şapte oraşe şi am publicat rezultatele, deşi nu ne-a plătit nimeni pentru asta. O agenţie care trebuie să acopere salarii luna aceasta nu îşi permite o săptămână de cercetare fără client în spate. Singura limitare onestă este ritmul. Am putea creşte mai repede dacă am fi disponibili la ora 11:00. Deocamdată compensăm cu seri şi weekenduri.
Gabriel Ştefănescu: În vânzări înveţi repede o regulă: contractul de care ai nevoie disperată este contractul pe care îl pierzi. Se simte în voce, se simte în cât de repede laşi preţul. Salariul scoate exact disperarea aceea din discuţie, iar diferenţa se vede în negociere. Concret, ne-a salvat de cel puţin două proiecte pe care le-am fi luat din nevoie şi pe care nu le-am fi putut livra la standardul nostru. Un proiect prost livrat, într-o piaţă mică, te costă mai mult decât lipsa lui.
Ce ar trebui să se întâmple pentru ca antreprenoriatul part-time să devină full-time? Există un prag concret, de venituri, profit sau dimensiune a businessului, la care aţi renunţa la job?
Cătălin Popa: Nu avem un prag emoţional, avem o logică. Nu renunţăm la job după o lună bună, ci în momentul în care businessul devine previzibil: venit recurent contractat care acoperă venitul actual al fiecăruia, plus taxele şi costurile firmei, repetat mai multe luni la rând, cu o rezervă care să ne susţină într-un an slab. Mai există o condiţie care nu se măsoară în bani: portofoliul trebuie să fie suficient de larg încât pierderea unui singur client să nu fie un eveniment. Atât timp cât un client contează cât un salariu, nu eşti independent, doar ţi-ai schimbat şeful.
Gabriel Ştefănescu: Eu mă uit la pipeline, nu la cifra lunii trecute. Semnalele pe care le aştept sunt trei: să ştiu cât durează în medie de la prima discuţie până la semnătură, să ştiu ce procent din discuţii se transformă în contracte şi să văd clienţi care vin din recomandare, fără ca noi să îi căutăm. Când le ai pe toate trei, poţi prognoza. Fără ele, orice lună bună este o coincidenţă. Demisia nu este o decizie de curaj, este o decizie de cash-flow. Curajul ţi-l dă entuziasmul, iar entuziasmul nu plăteşte salarii.
→ gr.AI este o agenţie de Generative Engine Optimization (GEO) din Bucureşti, care optimizează vizibilitatea brandurilor în motoarele AI generative precum ChatGPT, Gemini, Claude şi Perplexity.
→ Firma a fost înregistrată în august 2026, după aproximativ un an şi jumătate de pregătire, cercetare, testare şi dezvoltare a propriilor instrumente de scanare.
→ Businessul are doi fondatori, niciun angajat şi lucrează punctual cu colaboratori externi. Printre clienţi se numără Bike Stylish, CEZIC, B17 Coffee Lab, Gust Urban şi Terasa Evergreen, iar agenţia a dezvoltat pro bono proiecte pentru Muzeul CFR şi cabinetul de recuperare pediatrică Coral Baby.
→ Pentru următorii trei ani, obiectivul este ca majoritatea veniturilor să provină din contracte recurente, niciun client să nu depăşească un sfert din cifra de afaceri, iar instrumentele proprii de audit şi indexul public de vizibilitate AI să fie extinse către mai multe industrii. Cei doi fondatori vor să ajungă să lucreze full-time în business.
Urmărește Business Magazin
Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











