Problema imobiliară din lumea occidentală, din oraşele mari – preţuri foarte mari la locuinţe plus chirii foarte mari, care mănâncă jumătate, dacă nu chiar mai mult, dintr-un salariu – a ajuns în prim-planul politicii, fiind una dintre temele de dezbatere electorală şi de răsturnare a ordinii din ultimele decenii. Partidele de dreapta, unele considerate extremiste, câştigă teren având ca temă şi criza imobiliară care afectează în special tinerii din marile oraşe. În Spania, evacuarea unui chiriaş a declanşat o dispută politică fără precedent şi convocarea unor alegeri anticipate, în Berlin au fost necesare măsuri de plafonare a chiriilor şi acum de solicitare a stopării creşterii preţurilor locuinţelor, în Franţa elevii şi tinerii au ieşit în stradă având ca temă şi criza imobiliară – preţuri şi chirii foarte mari, locuinţe insalubre –, Londra este într-o tensiune continuă pentru că tinerii nu se pot atinge nu de achiziţia unor locuinţe, ci chiar de plata chiriilor. Ca să nu mai vorbim de New York, oraşul cel mai capitalist, acolo unde banii nu dorm niciodată şi unde un socialist tânăr a reuşit să ajungă primar având ca retorică stoparea creşterii chiriilor şi a creşterii preţurilor locuinţelor. În lumea occidentală, globalizarea, deschiderea pieţelor, atracţia marilor oraşe, acolo unde există locuri de muncă şi salarii mai mari în birouri, au dus la o creştere fără precedent a preţurilor locuinţelor.

În acelaşi timp, salariile, şi din cauza globalizării (pentru că foarte multe joburi s-au mutat în zone unde salariile sunt mai ieftine), nu au avut aceeaşi creştere, iar nivelurile de acum nu pot acoperi ratele la bancă şi chiriile, decât dacă locuinţele sunt la 1-2 ore depărtare de oraşe şi în zonele nu tocmai cele mai bune.

Aici nu vorbim despre salariile bancherilor, avocaţilor, consultanţilor, IT-iştilor sau de veniturile obţinute pe piaţa bursieră şi din piaţa crypto. Aici vorbim despre salariile de mijloc şi de jos, care tot timpul au fost sub o presiune să nu crească, mai ales că au dispărut fabricile, iar puterea sindicatelor a scăzut foarte mult. Discrepanţele salariale între un job din producţie, dintr-o fabrică, şi un job dintr-un birou au devenit din ce în ce mai mari, iar acest lucru se vede cel mai bine pe piaţa imobiliară. Tot Occidentul este într-o criză imobiliară pentru că preţurile au devenit prea mari, mult prea mari. În România, după explozia preţurilor din perioada 2004-2008, piaţa s-a prăbuşit în perioada 2009-2012, după care a început o nouă creştere, timp de aproape 15 ani. După criza imobiliară din 2008-2009, care a dus la o scădere a preţurilor de 50-60% în doar câteva luni, piaţa s-a mai echilibrat. Salariile au început să crească, a venit puternic sectorul de IT, a venit programul Prima Casă, au început construcţiile (mai adaptate pieţei) – în special apartamente de două camere, de 55 mp, la un cost şi un preţ de vânzare destul de redus. Raportul dintre salariul mediu şi preţul pe metrul pătrat a scăzut la 8, adică în numai opt ani puteai să-ţi achiţi apartamentul cu salariul mediu de atunci. Pe vârful din 2008, raportul era de 32, adică îţi trebuiau 32 de ani cu salariul mediu din 2008 ca să-ţi achiţi apartamentul, la preţurile de atunci. Din 2012 au început să crească şi preţurile apartamentelor pentru că lumea a realizat că piaţa românească este extrem de ieftină comparativ cu celelalte pieţe din jur. Mai mult decât atât, creşterea accelerată a salariilor depăşea creşterea procentuală a preţurilor apartamentelor.

Dar în ultimii ani situaţia s-a schimbat, odată cu apariţia crizelor. Salariile nu au mai crescut, a reînceput să crească şi cursul leu/euro, costurile de construcţie pentru noile apartamente au explodat, preţurile la energie au explodat, astfel încât situaţia de acum este mult mai complicată. Ca să nu mai vorbim de creşterea dobânzilor. Nu ştiu cine îşi mai aminteşte, acum aproape 10 ani inflaţia şi dobânzile erau cu minus. În acest moment, pentru că salariile nu prea mai cresc, pentru că piaţa muncii a devenit mult mai tensionată, pentru că piaţa de IT (cu salarii mari şi care furniza cumpărători importanţi de apartamente) este sub presiunea schimbărilor tehnologice, pentru că piaţa de business a micilor şi mijlociilor antreprenori a devenit mai complicată, piaţa imobiliară a început să sufere din lipsă de clienţi. Pe acest fond de schimbări economice şi de crize la tot pasul, lumea se uită cu mult mai mare atenţie la preţurile de pe piaţa imobiliară, care, dacă ieri erau rezonabile, astăzi par mai mari. Această percepţie este în funcţie de situaţia fiecăruia, dacă are nevoie sau nu de o locuinţă imediat, dacă este sigur sau nu de jobul pe care îl are, dacă are bani de avans sau nu.

Încă nu suntem cu preţurile de pe piaţa imobiliară la ceruri, cum este Occidentul, dar tensiunile economice din jurul nostru, crizele şi schimbările din lume, faptul că lumea nu mai este atât de sigură pe jobul pe care îl are fac ca piaţa imobiliară să fie privită cu alţi ochi faţă de acum câţiva ani, deşi suntem cu preţurile sub pieţele din jur, sub Budapesta, sub Varşovia, sub Atena, ca să dau câteva exemple. La fel ca în Occident, procesul de autorizare a proiectelor imobiliare este extrem de greoi, ceea ce face ca oferta să nu ţină pasul cu cererea şi, conform teoriei economice, preţurile cresc. Toată lumea a râs de George Simion, care a promis că face apartamente pentru popor care costă 35.000 de euro. Dar vom vedea cum şi în marile oraşe din România – Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, oraşe care atrag foarte mulţi tineri – problema creşterii preţurilor apartamentelor şi chiar a chiriilor va deveni un subiect de campanie electorală.  

(cristian.hostiuc@zf.ro)