În primul rând, niciun acord cu FMI nu a fost încheiat sau rupt de vreun preşedinte, prim-ministru sau partid din România sau din vreo altă ţară doar după ce s-a obţinut acordul parlamentului sau după referendum popular. Nu a făcut-o nici PSD atunci când a decis în 2009, cot la cot cu PDL şi în deplină cunoştinţă de cauză, asumarea actualului program cu FMI şi UE şi împrumutul aferent.

Însuşi fostul premier Adrian Năstase, în mandatul căruia au fost încheiate două acorduri cu FMI, îl critica în 2009 pe Traian Băsescu pentru că, din raţiuni electorale, curta excesiv Parlamentul în procesul negocierii cu FMI, deşi din punct de vedere legal, Parlamentul nu are de ce să intervină decât în faza finală, de ratificare a acordurilor.

În al doilea rând, din cele circa 12 miliarde de euro folosite de România din acordul stand-by cu FMI, în valoare de aproape 13 miliarde, Guvernul a tras numai 2,15 miliarde în 2009, în timp ce restul i-a revenit BNR, pentru simplul motiv că împrumuturile de la FMI pentru ţările membre nu sunt destinate investiţiilor şi creşterii economice, ci consolidării rezervei valutare. Cele 2,15 miliarde folosite de Guvern pentru acoperirea deficitului au fost şi au rămas o excepţie, pentru simplul motiv că economia României n-a mai avut de-a face în următorii ani cu scăderi de 7%.