Oprescu a fost lăsat liber. În faţa procurorului din Grecia, el a refuzat extrădarea

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 06 octombrie 2025 25 afişări

Sorin Oprescu, fostul primar al Bucureştiului, condamnat pentru corupţie şi reţinut sâmbătă la Salonic, a fost lăsat liber, dar este sub control judiciar, potrivit unor surse Antena 3 CNN. Decizia a fost luată luni de magistraţii din Grecia.

Oprescu a fost lăsat liber. În faţa procurorului din Grecia, el a refuzat extrădarea

Astfel, Oprescu a fost lăsat liber până la consiliul judecătoresc, care va avea loc în cel mult 40 de zile.

Sorin Oprescu este sub control judiciar, nu are voie să părăsească Grecia şi trebuie să se prezinte periodic la poliţie.

Luni, adus în faţa procurorului, el a refuzat extradarea, pe motiv că are probleme de sănătate. De asemenea, avocaţii lui au invocat şi condiţiile din penitenciare.

Este a doua oară când autorităţile române încearcă să îl aducă în ţară pe Sorin Oprescu.

În situaţia în care nu va dori să colaboreze, vor fi urmaţi paşii clasici pentru extrădare. Solicitarea României va ajunge într-o instanţă din Grecia, care va analiza posibilitatea predării lui Sorin Oprescu autorităţilor de la Bucureşti.

Oprescu are de executat o condamnare de 10 ani şi 8 luni pentru fapte de corupţie.

Anchetatorii români au stabilit că fostul primar a primit o mită de 25.000 de euro de la fostul director al Administraţiei Penitenciarelor.

Condamnarea definitivă a fost pronunţată în mai 2022, însă Sorin Oprescu a fugit din ţară înainte de pronunţare şi s-a stabilit în Grecia.

El a fost prins pentru prima dată în acelaşi an, însă justiţia din Grecia a refuzat extrădarea lui, pe motiv că în România condiţiile din penitenciare nu sunt corespunzătoare.

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat că în prezent moment condiţiile de detenţie oferite de România sunt la standarde europene iar impedimentul invocat anterior de autorităţile elene a dispărut.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
oprescu,
grecia,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.