Noua modă mondială este pe două roţi şi toate ţările bogate ale lumii o primesc cu braţele deschise. Cum îi tratează România pe biciclişti

Autor: Bogdan Cojocaru Postat la 21 noiembrie 2021 96 afişări

Noua modă mondială este pe două roţi şi toate ţările bogate ale lumii o primesc cu braţele deschise. Cum îi tratează România pe biciclişti

Oricine a fost în Berlin a aflat, poate din prima zi, că nimeni şi nimic, pieton, căţel sau maşină, nu are ce căuta pe pista de biciclete. Ea aparţine doar bicicliştilor. Este ceva ce ţine de cultura bicicletei, deja matură în multe ţări din Occident, dar şi de mentalitate: faci totul pentru a păstra ce câştigi cu greu.

Această cultură se extinde încet şi spre est, ajutată acum de pandemie, care a făcut ca vânzările de biciclete să explodeze. În unele ţări din Europa de Est revoluţia pe două roţi găseşte un mediu propice să crească şi să se transforme, ca în Germania, într-o cultură. Politicienii maghiari îşi laudă ţara că a devenit a treia ciclonaţiune din Europa, după olandezi şi danezi. În alte ţări estice lucrurile merg mai greu.

Această tendiţă are implicaţii. Infrastructura oraşelor se poate schimba, boomul actual al bicicletelor poate deveni unul sustenabil, ceea ce înseamnă mai mulţi bani şi muncă pentru magazinele de profil şi serviciile de reparaţii, mentalitatea orăşanului în sine ar putea deveni alta. Iar turismul poate căpăta noi dimensiuni. Şi bineînţeles, cu o maree atât de puternică de biciclete, ţări producătoare precum România şi Portugalia pot călări pe vârful valului până departe.

Despre germani şi pistele lor de biciclete scrie pentru Deutsche Welle John Marshall, un germano-american născut în Germania care a studiat în SUA. El face o comparaţie cu ce se întâmplă în SUA şi cu mentalitatea americanului. Ca germano-american, scrie el, m-am găsit adesea la intersecţia dintre două culturi. Una dintre aceste intersecţii culturale este modul în care este privită bicicleta.

Da, după standardele europene, Germania este o ţară a maşinilor. Dar pentru cineva dintr-o ţară precum SUA, cu infrastructură mică pentru ciclism, Germania chiar are piste de biciclete „care curg fluid de la trotuar la şosea”, după cum spunea un american. Familia şi prietenii mei germani, care locuiesc în capitală, în Berlin, sau în acel oraş somnoros de pe Rin, Bonn, merg de obicei cu bicicleta la muncă sau la evenimente sociale. Dar nu cunosc pe nimeni care să facă la fel în SUA. Potrivit unui sondaj din 2020 sponsorizat de ministerul german al traficului, 30% dintre germani merg în mod regulat cu bicicleta la serviciu. Acest număr este de numai 0,5% în Statele Unite, conform datelor din 2019 furnizate de Liga Americană a Cicliştilor.

Această diferenţă de abordare, cred, se rezumă la câteva lucruri. Deşi nu vorbim de o ştiinţă exactă, am observat că mulţi germani par să facă tot posibilul pentru a-şi apăra pistele de biciclete. În SUA, veţi vedea adesea pietoni care ignoră semnalizarea pentru trafic din intersecţii, cum ar fi „Staţi pe loc”, sau chiar puteţi vedea oameni care trec de-a curmezişul pe benzile de pe autostradă. Pistele de biciclete nu joacă un rol important în multe oraşe. În Germania, pe de altă parte, pistele de biciclete par adesea a fi un teritoriu sacru. În urmă cu câţiva ani, sora mea, de doar 8 ani la acea vreme, povesteşte Marshall , aproape că a fost lovită de o bicicletă în Berlin deoarece stătea, fără să ştie că o face, pe pista de biciclete. Biciclistul nu s-a obosit să-şi ceară scuze şi a plecat în fugă, lăsând impresia că se consideră a avea dreptate şi sora mea e cea care a greşit.

Ciclismul este luat atât de în serios în Germania încât există legi care îl reglementează, cum ar fi obligaţia de a respecta semnale precum cele ale semafoarelor sau interdicţia legală de a merge pe bicicletă în timp ce te afli sub influenţa drogurilor sau a alcoolului. Reglementările merg atât de departe, de exemplu, încât o colegă de-a mea a fost amendată pentru că nu s-a oprit la stop în timp ce mergea cu bicicleta în drum spre serviciu în Bonn. Adesea, când uit de eticheta de pieton german, mă trezesc avertizat pentru că o parte a corpului meu ocupă spaţiu pe pista de biciclete, mai spune Marshall.

„Uneori, simt şi nevoia de a merge la turişti sau la alţi nongermani care se plimbă fără ţintă pe o pistă de biciclete şi să le spun că s-ar putea foarte bine ca vreun biciclist sau altcineva să ţipe la ei.” Puţini au auzit de astfel de poveşti în Statele Unite. Totuşi, îmi place să merg cu bicicleta în Germania. Dacă eşti pe pista de biciclete şi mergi cu bicicleta, ştii că eşti într-un loc bun. În ultimul timp a existat un boom puternic al ciclismului, în Germania şi Europa. Combinaţia dintre pandemia de COVID-19, problemele climatice stringente şi noile moduri de utilizare a spaţiilor urbane au sporit interesul pentru bicicleta ecologică. În 2020, în Germania, au fost vândute cu aproximativ un milion de biciclete mai mult decât anul precedent, o creştere de aproximativ 35%, potrivit Asociaţiei Germane a Bicicletei. Deşi Statele Unite au mult de recuperat faţă de Germania când vine vorba de infrastructura de ciclism şi de cultura generală a ciclismului, nici chiar Germania nu îşi atinge potenţialul maxim.


În România, una dintre cele mai lungi piste de biciclete face legătura între Timişoara şi Serbia, dar nu duce nicăieri. Iar cine se aventurează pe bicicletă prea aproape de graniţă riscă să fie amendat de grănicerii români.


„Bicicleta este chiar populară în toată Europa în acest moment, deoarece oferă răspunsuri la problemele stringente ale vremurilor noastre”, explică Asociaţia Bicicliştilor Germani (ADFC). Dar există diferenţe mari în interiorul Europei. „În comparaţie cu Ţările de Jos şi Danemarca, Germania este încă un teren dificil pentru biciclişti. În timp ce vecinii noştri au început să se lupte cu traficul auto şi să facă loc pentru piste largi de biciclete încă din anii 1970, Germania a continuat să aducă un omagiu traficului auto, iar ciclismul a fost marginalizat”, arată ADFC. Atât SUA, cât şi Germania se identifică în mare măsură drept ţări ale traficului auto. Având în vedere influenţa politică pe care o au producătorii de automobile, maşina este încă regele drumului.

Dar există mai multă presiune acum ca niciodată pentru găsirea de noi moduri de transport curat. Într-o oarecare măsură, guvernele SUA şi Germaniei au recunoscut acest lucru şi consideră că ciclismul este una dintre numeroasele părţi ale unei soluţii de reducere a emisiilor. În uriaşa lege pentru infrastructură de 1.000 de miliarde de dolari (853,4 miliarde de euro) gândită de actualul guvern al SUA există o serie de probleme care abordează nevoia de a îmbunătăţi cultura ciclismului în ţară.

O modalitate prin care proiectul de lege abordează preocupările bicicliştilor este prin creşterea finanţării alternative pentru transport cu 60%, în timp ce face mai multe modificări de politică care permit accesul mai uşor pentru administraţia locală la finanţare pentru transportul alternativ. „Legea bipartizană privind infrastructura este bună pentru oamenii care merg cu bicicleta şi merg pe jos. Este perfect? Nu. Dar este un mare pas înainte”, a declarat Liga Bicicliştilor Americani într-un comunicat. Având în vedere că alegerile naţionale tocmai au avut loc în Germania, rămâne de văzut ce va face noul guvern în ceea ce priveşte protecţia climei şi politicile de mobilitate. Cu siguranţă, îmbunătăţirea infrastructurii de ciclism este o măsură cheie pentru a aborda provocările legate de transport şi mobilitate şi pentru a oferi soluţii mai curate. Între timp, pe măsură ce roţile politice se învârt încet, americanul din mine poate doar spera că într-o zi va fi normal ca oamenii din ţări precum SUA să se bucure de o cultură pozitivă a ciclismului şi să nu fie surprinşi când le spun că merg cu bicicleta la serviciu.

În fiecare zi, în Europa de Est, a merge la muncă sau la cumpărături pe bicicletă nu  fost dintotdeauna ceva neobişnuit. În era comunistă a circula pe două roţi era regula la ţară. Însă odată ce au apucat să guste din stilul de viaţă occidental, est-europenii şi-au făcut din a avea maşină un scop în viaţă. Dar bicicleta nu a fost abandonată de tot şi pandemia a readus-o în atenţie. În Ungaria, ea avea o importanţă specială chiar şi înainte de pandemie, sau de alegeri.

Guvernul premierului Viktor Orban a oferit bicicliştilor, prin lege, permisiunea de a bea mai mult alcool decât şoferii, intenţionând, probabil, ca astfel să-i atragă pe alegătorii de la ţară. Infrastructura este şi ea importantă acolo. Pentru că o pistă fosforescentă de biciclete din oraşul Esztergom, inaugurată anul trecut, s-a dovedit un succes, anul acesta au fost anunţate alte proiecte similare în mai multe regiuni ale Ungariei, scrie Hungary Today.  De ele se ocupă ministerul inovaţiei şi tehnologiei. Astfel, în 11 locaţii din cinci judeţe vor fi testate piste care strălucesc în întuneric. Ele sunt destinate circulaţiei bicicliştilor în zone cu trafic ridicat. La Esztergom, materialele speciale pentru a face pista de biciclete fosforescentă au fost folosite pentru o porţiune dintr-o ciclorută europeană de-a lungul Dunării.

Strălucirea pistelor previne accidentele în timpul nopţii sau al zilelor noroase. Anul trecut, după ani de ezitări şi dezbateri, autorităţile maghiare au început construirea unei legături cicloturistice între lacul Balaton, marea Ungariei şi principala zona turistică a acestei ţări, şi capitala Budapesta. „Cicloautostrada”, BUBA, după cum îi este numele de cod dat de guvern, face parte dintr-un proiect mai vechi, din 2011, de a dezvolta infrastructura pentru biciclete a ţării. Distanţa dintre Budapesta şi Balaton este de 100 de kilometri. În Ungaria, cicloruta spre Balaton nu presupune asfaltare suplimentară, ci reprofilarea unor drumuri deja existente.

În luna noiembrie, ministerul inovaţiei de acolo a anunţat că de la începutul anului în Ungaria au fost daţi spre folosinţa bicicliştilor 1.600 de kilometri de piste pentru biciclete. În felul acesta, a spus ministrul inovaţiei László Palkovics, Ungaria a devenit a treia ciclonaţiune din Europa, după olandezi şi danezi.  Pistele pentru biciclete au fost construite cu fonduri europene şi cu bani de la buget. Dar şi Polonia are piste fosforescente şi mii de kilometri de trasee pentru biciclişti, atât în natură, cât şi în zone urbane. Viena şi-a anunţat anul acesta intenţia de a-şi extinde semnificativ infrastructura pentru biciclete. La fel face şi Parisul.  În România, una dintre cele mai lungi piste de biciclete face legătura între Timişoara şi Serbia, dar nu duce nicăieri. Iar cine se aventurează pe bicicletă prea aproape de graniţă riscă să fie amendat de grănicerii români.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.