Ministerul Economiei a anunţă o investiţie de peste 500 mil. euro într-o fabrică de pulberi pentru muniţie la Victoria, judeţul Braşov, realizată de compania germană Rheinmetall. Comunicatul a dispărut de pe siteul ministerului după 30 de minute
Compania germană Rheinmetall va construi în oraşul Victoria (judeţul Braşov) o fabrică de pulberi pentru muniţie, construită de la zero, investiţia fiind estimată la 535 milioane euro.
Contractul a fost semnat după câteva săptămâni intense de discuţii şi negocieri, pentru ”a apăra interesul României”, precizează comunicatul Ministerului Economiei.
”Faţă de forma contractuală pe care a preluat-o actualul ministru, negocierile au dus la o economie pentru statul român de peste 70 de milioane de euro. Acest rezultat a fost posibil cu sprijinul Administraţiei Prezidenţiale şi al Prim-Ministrului, dar şi datorită unei echipe de profesionişti pregătiţi, consilierului ministrului pe probleme de dezvoltare, Remus Cotuţ, care şi-a câştigat respectul partenerilor germani”, se mai arată în comunicat.
În luna iulie, producătorul german de echipamente militare şi muniţie Rheinmetall a anunţat că va produce transportoare blindate Lynx în România, la fabrica Rheinmetall Automecanica din Mediaş.
Grupul a anunţat la cel moment înfiinţarea unei reţele locale de producţie în România, care include atât propriile companii, cât şi noi parteneriate cu companii româneşti. Reţeaua cuprinde Rheinmetall Automecanica, alte activităţi locale ale Rheinmetall, precum şi un nou centru de excelenţă pentru instruire şi formare continuă. Grupul german colaborează şi cu Uzina Automecanica Moreni, Interactive Software SRL şi MarcTel-SIT.
Grupul Rheinmetall are circa 40.000 de angajaţi şi vânzări de aproape 10 miliarde euro, cu 174 de unităţi de producţie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













