Războaie, pandemie, o criză economică care pândeşte din umbră în toate ţările – România, vecinele ei sau ţări de pe alte continente, cu toate ne-am confruntat în ultimii ani. Vorbim despre „furtuni perfecte” care se pot întinde pe cel puţin un deceniu, ne uităm la indicatori economici, la burse, la preţuri, dar poate cel mai cel alarmant aspect la care nu ne uităm este sănătatea mintală.

Deşi stăm mai tot timpul pe buze cu cuvântul „wellbeing” de când ne-am lovit de pandemia de COVID-19, ne uităm cu adevărat la cât de sănătoşi mai suntem psihic, măsurăm cu adevărat impactul acestui indicator în cifre?

Acest subiect a fost abordat recent de cercetătorii de la Eurofound - agenţia Uniunii Europene specializată în cercetarea condiţiilor de muncă şi trai. Aşadar, potrivit celor mai recente date ale Eurofound, 57% dintre respondenţi - aproape 6 din 10 - sunt în prezent la risc de depresie, conform indicatorului WHO-5.

„Datele sugerează că sănătatea mintală nu poate fi tratată ca o problemă medicală separată; ea este strâns legată de condiţiile socio-economice. Există o corelaţie puternică între stresul financiar, instabilitatea locuirii şi deteriorarea stării psihologice. Optimismul care era aşteptat să revină după pandemie nu s-a materializat.

În schimb, incertitudinea geopolitică şi percepţia unei lipse de echitate în procesul de redresare au lăsat respondenţii într-o stare de tensiune psihologică cronică”, scrie Eszter Sandor, senior research manager la Eurofound.

Această insecuritate economică contribuie la erodarea încrederii în democraţie şi în instituţii. În mod constant, respondenţii aflaţi în situaţii vulnerabile – şomeri, lucrători slab plătiţi şi persoane cu dizabilităţi – raportează cele mai scăzute niveluri de încredere în guvernele naţionale şi în sistemul juridic.

„Se conturează o deziluzie specifică vârstei de mijloc. În timp ce generaţiile tinere privesc încă spre Uniunea Europeană pentru a aborda provocări globale precum schimbările climatice, respondenţii de vârstă medie manifestă un nivel semnificativ mai scăzut de încredere în instituţii”, continuă reprezentanta Eurofound.

Se deschide astfel un decalaj între retorica unei Europe reziliente şi realitatea vieţii de zi cu zi.

„În lipsa unor îmbunătăţiri concrete ale siguranţei economice a gospodăriilor, această scădere a optimismului devine un semnal de alarmă pentru o posibilă polarizare socială şi o diminuare a implicării democratice.”
Indicatorii de creştere agregată nu sunt suficienţi pentru a măsura sănătatea unei societăţi. Pentru a restabili optimismul, în prezent tot mai rar, abordarea trebuie să depăşească perspectiva macroeconomică.

În primul rând, locuirea trebuie tratată ca o prioritate socială. Creşterea economică generală nu rezolvă o criză a locuinţelor care erodează activ rezilienţa claselor de mijloc şi a celor cu venituri reduse. În al doilea rând, starea de bine trebuie integrată în politicile sociale. Criza sănătăţii mintale nu poate fi rezolvată fără abordarea precarităţii financiare care o alimentează, crede reprezentanta Eurofound.

„În cele din urmă, încrederea trebuie reconstruită prin experienţă directă. Ea nu se construieşte doar prin strategii de comunicare, ci apare atunci când oamenii văd îmbunătăţiri reale în situaţia lor financiară – la nivelul gospodăriei, nu doar în statistici sau bilanţuri macroeconomice.”