Legea EIM transpune Directiva 2014/52/UE de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului (Directiva EIA). Deşi termenul de 3 ani prevăzut pentru transpunerea directivei în legislaţia statelor membre a expirat la 16 mai 2017, Legea EIM a fost adoptată cu o întârziere de un an şi jumătate; mai mult, Legea EIM stabileşte un termen de până la 12 luni pentru adoptarea legislaţiei secundare, ceea ce înseamnă că directiva va fi integral transpusă abia la sfârşitul anului 2019. Întârzierea îndeplinirii obligaţiei de transpunere nu rămâne fără efect, întrucât are un impact semnificativ asupra proiectelor finanţate din fonduri europene. De ce? Pentru că evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectele în cauză ar trebui raportată la prevederile legislaţiei europene în vigoare (respectiv, la noua directivă EIA), în caz contrar finanţarea acestora fiind pusă sub semnul întrebării. 

Pentru proiectele în curs, evaluarea se va desfăşura conform vechii proceduri în cazul în care îndrumarul de definire a domeniului evaluării a fost emis înainte de intrarea în vigoare a Legii EIM. Pentru celelalte proiecte, se vor aplica prevederile noii legi, ceea ce ridică problema punerii sale în aplicare, în condiţiile în care legislaţia secundară nu este încă aprobată.Etapele procedurii EIM rămân, în principiu, neschimbate; se modifică însa durata şi caracteristicile acestora.

Etapa de încadrare

În trecut, titularul proiectului trebuia să depună un memoriu de prezentare ce cuprindea descrierea şi caracteristicile amplasamentului, ale proiectului şi ale activităţilor propuse, respectiv descrierea sumară a impactului potenţial al proiectului asupra mediului.

Potrivit Legii EIM, memoriul de prezentare va include suplimentar şi valoarea investiţiei, perioada de implementare, descrierea detaliată a lucrărilor de demolare, precum şi a tuturor efectelor negative posibile asupra mediului ale proiectului şi a aspectelor de mediu susceptibile a fi afectate în mod semnificativ de proiect. Rezultatele altor evaluări relevante pentru proiect trebuie, de asemenea, luate în considerare, iar pentru proiectele care au legătură cu apele, memoriul va conţine şi informaţii specifice legate de corpurile de apă.

În mod tradiţional, aceste informaţii erau prezentate abia în etapa de definire a domeniului evaluării, mai exact în raportul privind impactul asupra mediului. Consecinţa imediată va fi o creştere semnificativă a bugetului alocat de operatori pentru desfăşurarea etapei de încadrare a unui proiect, noile cerinţe implicând contractarea de consultanţă specializată încă din prima etapă, astfel încât memoriul de prezentare să fie redactat într-o manieră completă şi conformă cu noile norme.

Etapa de definire a domeniului evaluării

În derularea acestei etape, autorităţile dobândesc o marjă largă de apreciere privind informaţiile suplimentare pe care le pot solicita titularului şi nivelul de detaliu al acestora, în funcţie de caracteristicile specifice ale proiectului şi de aspectele de mediu care ar putea fi afectate.

O altă noutate vizează instituirea unei garanţii a calităţii rapoartelor din cadrul procedurii EIM, prin impunerea în sarcina autorităţii a obligaţiei de a se asigura că deţine expertiza necesară pentru a examina rapoartele depuse de titular. În acest scop, pentru proiectele de o complexitate deosebită, autoritatea poate contracta expertiză externă. Totuşi, rămâne de văzut modul în care autorităţile vor reuşi să îşi îndeplinească obligaţia de a utiliza personal având cunoştinţe de specialitate suficiente în domeniul proiectului în cauză, în contextul în care expunerea de motive pentru Legea EIM nu identifică nicio creştere a cheltuielilor bugetare ca rezultat al aplicării acestei legi.  

Legea EIM instituie totodată şi o interdicţie de a elabora rapoarte în cadrul procedurii EIM de către persoanele care au condamnări penale definitive pentru fapte ce au legătură cu exercitarea calităţii de expert.

Durata procedurii

Legea EIM prelungeşte majoritatea termenelor aplicabile diverselor etape şi faze ale procedurii EIM.

Ca exemplu, pe vechea reglementare, autoritatea competentă trebuia să ia decizia etapei de încadrare în termen de 15 zile de la depunerea memoriului de prezentare. Conform noii legi, autoritatea va lua decizia în maximum 90 de zile de la data la care titularul proiectului a transmis toate informaţiile necesare, existând şi o opţiune de prelungire a acestui termen în situaţii justificate de natura, complexitatea, amplasarea şi dimensiunea proiectului. Perioadele de consultare a publicului sunt, de asemenea, prelungite. Consecinţa directă este, în mod evident, extinderea duratei întregii proceduri EIM, aspect ce trebuie luat în considerare de fiecare operator în stabilirea calendarului de desfăşurare a proiectului propus.