Chiţoiu: PNL nu susţine şi nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%

Postat la 24 octombrie 2013 42 afişări

PNL "nu susţine şi nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%", declară vicepremierul liberal Daniel Chiţoiu, potrivit unui comunicat de presă transmis joi de formaţiunea politică.

Chiţoiu: PNL nu susţine şi nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%

"În urma speculaţiilor apărute în presă care privesc mărirea cotei unice de la 16% la 22% şi reducerea TVA de la 24% la 22%, Partidul Naţional Liberal face următoarele clarificări: La nivelul conducerii USL a avut loc o discuţie informală, în perspectiva construcţiei bugetului pe 2014, în ceea ce priveşte creşterea veniturilor. Măsurile invocate nu sunt cuprinse în prevederile programului de guvernare, iar PNL rămâne consecvent angajamentelor făcute prin acest document de bază al guvernului USL, aprobat de Parlamentul României. PNL nu susţine şi nu va susţine orice măsura de creştere a cotei unice de 16%", se arată în comunicatul de presă transmis de PNL, semnat de Daniel Chiţoiu, vicepreşedinte al formaţiunii politice şi ministru al Finanţelor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/chitoiu-pnl-nu-sustine-si-nu-va-sustine-orice-masura-de-crestere-a-cotei-unice-de-16-11554465
11554465
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.