Care sunt principalele destinaţii pentru produsele româneşti şi riscurile dependenţei economice

Autor: Mediafax Postat la 20 decembrie 2025 6 afişări

România exportă majoritatea bunurilor în Uniunea Europeană, mai ales în Germania. Totuşi, importă mai mult decât vinde, ceea ce creează un deficit economic mare. Cele mai mari scăderi au fost la cereale şi componente industriale.

Care sunt principalele destinaţii pentru produsele româneşti şi riscurile dependenţei economice

Produsele realizate în România ajung în principal pe pieţele din Uniunea Europeană. Germania ocupă primul loc între partenerii comerciali ai ţării, fiindcă aproape un sfert din bunurile româneşti merg către această economie, potrivit celui mai recent raport al Băncii Naţionale a României.

De aici apare şi ideea bine cunoscută că „Dacă Germania strănută, România face gripă”.

În total, exporturile României au ajuns la aproximativ 86 de miliarde de euro. Această valoare indică o scădere uşoară de 0,3% faţă de anul 2023.

Cele mai slabe luni au fost august şi decembrie, cu exporturi de circa 6,1 miliarde de euro, în timp ce luna octombrie a adus vârful anual, cu 7,9 miliarde de euro.

România a adus din exterior bunuri în valoare de 119 miliarde de euro, cu 3,2% mai mult faţă de anul precedent, adică un plus de 3,6 miliarde de euro. Această diferenţă indică o vulnerabilitate importantă a economiei româneşti în raport cu pieţele externe.

Gândul prezintă harta cu principalele destinaţii de export ale României, ţări care dacă au probleme economice vor lovi direct şi economia României.

Deficitul balanţei comerciale a urcat la 32,9 miliarde de euro în 2024, cu 13,6% peste nivelul din anul anterior.

Exporturile au scăzut uşor, iar importurile au crescut, ceea ce a dus deficitul la 9,3% din PIB.

Conform analizei soldului balanţei bunurilor pe grupe de mărfuri, se observă deficite la următoarele categorii:

Produse chimice şi plastice: 10,5 miliarde euro
Produse minerale: 5,1 miliarde euro
Metale comune: 4,5 miliarde euro
Produse agroalimentare: 3,1 miliarde euro
Textile, confecţii şi încălţăminte: 2,9 miliarde euro
Maşini, aparate, echipamente şi mijloace de transport: 2,5 miliarde euro
Alte mărfuri: 4,1 milioane euro

Singurul excedent a fost înregistrat la categoria produse din lemn şi hârtie, cu 72 de milioane de euro.

Statele-membre ale Uniunii Europene continuă să ocupe poziţii de top în rândul partenerilor comerciali ai României. Totuşi, Turcia reprezintă singura ţară din afara UE care se evidenţiază în clasamentul primelor zece destinaţii de export pentru bunurile produse în România.

Germania: 18 miliarde de euro
Italia: 7 miliarde
Franţa: 6 miliarde
Ungaria: 5 miliarde
Bulgaria: 4 miliarde
Polonia: 4 miliarde
Ţările de Jos: 3 miliarde
Turcia: 3 miliarde
Cehia: 3 miliarde
Spania: 2 miliarde

În 2024, exporturile către statele Uniunii Europene au ajuns la 62,1 miliarde de euro, cu 0,5% mai puţin faţă de anul anterior. În schimb, livrările către ţările din afara Uniunii au ajuns la 24 de miliarde de euro, în uşoară creştere. Acestea au reprezentat 27,9% din totalul exporturilor.

Cele mai mari valori extracomunitare au fost către Turcia, cu 3,1 miliarde de euro, Marea Britanie, cu 2,6 miliarde, şi Republica Moldova, cu 2 miliarde. Exporturile către Statele Unite au atins 2 miliarde de euro, iar cele către Ucraina, 1,6 miliarde.

Industria de prelucrare a generat exporturi considerabile, atingând următoarele procente, raportate la valoarea totală:

Industria autovehiculelor de transport rutier: 21% din exportul total al anului 2024
Industria de echipamente electrice: 13,4%
Industria de maşini, utilaje şi echipamente: 8,6%
Industria calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice: 6,3%
Industria de produse din cauciuc şi mase plastice: 5,9%
Industria metalurgică: 4,8%

În 2024, majoritatea exporturilor, reprezentând 58,9% din total, au fost bunuri pentru consum intermediar, şi-anume materii prime şi componente folosite de companii pentru a produce bunuri finale care sunt, mai departe, integrate sau consumate în procesul de producţie. Printre acestea, în raportul BNR, se menţionează:

Componente auto şi anvelope
Echipamente pentru controlul sau distribuţia electricităţii
Fire electrice
Combustibili
Gaz de sondă
Grâu, porumb, seminţe de floarea-soarelui şi orz.
Cele mai semnificative diminuări ale exporturilor au fost semnalate la următoarele categorii de produse: porumb, seminţe de rapiţă, grâu, fire şi cabluri. Aceste scăderi au fost determinate atât de reducerea volumelor exportate, cât şi de deprecierea preţurilor pe pieţele externe.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
produse româneşti,
riscuri,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.