Atenţie, şoferi: De unde puteţi achiziţiona cea mai ieftină motorină şi benzină. Vedeţi aici toate delatiile

Autor: Alexandru Nanu Postat la 04 aprilie 2026 12 afişări

Atenţie, şoferi: De unde puteţi achiziţiona cea mai ieftină motorină şi benzină. Vedeţi aici toate delatiile

Având în vedere variaţiile de preţuri ale carburanţilor din ultima perioadă, ca urmare a conflictului din Iran, şoferii au la îndemână o aplicaţie prin care pot afla care este cel mai bun preţ, la benzină sau motorină, din zona în care se află.

Începutul lunii aprilie aduce o ieftinire semnficiativă a carburanţilor, în special a motorinei, după intrarea în vigoare a măsurilor propuse de Guvern pentru a rezolva criza din piaţa energiei.

Aplicaţia Monitorul Preţurilor a fost lansată în anul 2016 pentru Bucureşti şi Ilfov, iar în anul 2019 a fost extinsă la nivel naţional.

Cât ia statul dintr-un litru de combustibil? La 10 lei motorina, statul încasează peste 5 lei din acciză şi TVA

Monitorul Preţurilor carburanţilor auto urmăreşte, pe de o parte stimularea concurenţei între companiile de distribuţie a carburanţilor auto şi , pe de o parte, asigurarea posibilităţii consumatorului de a alege carburanţii cu cel mai bun raport calitate-preţ. Pentru atingerea acestui deziderat, prin proiectul Monitorul Preţurilor Consiliul Concurenţei este creată o bază de date care conţină principalelor companii care comercializează carburanţi, amplasarea geografică a benzinăriilor deţinute de fiecare, tipurile de carburanţi (benzină, motorină şi GPL) comercializate în fiecare benzinărie, preţurile la pompă practicate.

Investiţia în lansarea Monitorului Preţurilor s-a ridicat la 300.000 de euro, potrivit informaţiilor publicate de ZF în 2019.

Portalul Monitorul Preţurilor şi aplicaţiile mobile funcţionează la nivel naţional în scopul transparentizării preţurilor carburanţilor comercializaţi în România, şi anume: benzină (standard şi premium), motorină (standard şi premium) şi GPL. De asemenea, Monitorul Preţurilor permite localizarea staţiilor de carburanţi auto care permit încărcarea electrică.

În plus, Monitorul Preţurilor conţine informaţii privind serviciile disponibile în staţiile de alimentare cu carburanţi auto şi permite filtrarea acestora după disponibilitatea celor mai importante servicii.

Puteţi accesa Monitorul Preţurilor pentru carburanţi AICI

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
benzina,
motorina,
pret,
soferi,
preturi,
carburanti
COVER STORY. Vremuri noi, reguli noi. Cum conduc femeile din România afacerile de astăzi?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.