După ce şi-a construit, vreme de un deceniu, o carieră în domeniul financiar în corporaţii, Anca Preda a dorit mai mult sens în activitatea sa, să găsească motivaţie şi inspiraţie în viaţa profesionaLă de zi cu zi. A preluat rolul de Chief Financial Officer în cadrul Asociaţiei The Social Incubator şi, povesteşte ea, pe piaţa din România se vede clar că CSR-ul nu mai este periferic, nemaifiind doar un buget de final de an sau o acţiune punctuală bifată într-un raport.

Recunoaşte franc că se află într-un moment al vieţii în care se redescoperă profesional, dar şi uman, întrucât a făcut pasul spre rolul actual în toamna anului trecut. După aproape un deceniu în mediul corporate, povesteşte Anca Popa, a simţit nevoia unei schimbări care să dea mai mult sens parcursului său.

A pornit dintr-o lume a cifrelor, a legilor şi a conformităţii, un univers riguros, dar care i-a format reperele: disciplina, curajul deciziei şi respectul pentru detaliu. În anii petrecuţi la Deloitte, a lucrat la proiecte complexe, de fiscalitate şi mergers & acquisitions până la demersuri de advocacy fiscal care au depăşit graniţele României. Unul dintre momentele din acea perioadă a fost iniţierea unei proceduri de infringement la Comisia Europeană, care a dus, în timp, la modificarea Codului fiscal din România.

A urmat o nouă etapă, în retail, la Profi. „Acolo am construit de la zero un departament de taxe, am trăit din interior şi am contribuit la cel mai mare proces de M&A din istoria retailului românesc - vânzarea Profi către grupul Ahold Delhaize, o tranzacţie de 1,3 miliarde de euro; ulterior am fost desemnată co-workstream leader pe zona de finance & tax în faza de integrare locală.” În paralel, s-a concentrat pe zona de automatizare şi digitalizare a funcţiei de tax & finance. „Mereu am vrut să găsesc soluţii prin care să traduc legislaţia în procese funcţionale, integrate în sisteme, care reduc riscul şi cresc eficienţa. Am coordonat implementări end-to-end pentru e-Factura, SAF-T, e-Transport şi e-TVA, construind fluxuri automatizate de invoice matching şi integrări directe între ERP, platforme interne şi ANAF.”

FUNDRAISING Companiile au trecut de la donaţii reactive la strategii integrate. Impactul nu mai este un „nice to have”, este legat de reputaţie, retenţia angajaţilor, poziţionare pe piaţă şi chiar acces la capital.

Privind înapoi, consideră că fiecare pas i-a adus claritate. A înţeles că excelenţa profesională nu înseamnă doar performanţă, ci şi sensul pe care îl dai acestei performanţe. „Mult timp am fost obişnuită să merg înainte, să performez, să ating mereu următorul obiectiv. La un moment dat, am simţit că ritmul acela nu mai era sănătos. A fost prima dată când mi-am dat voie să mă întreb nu doar <ce urmează?>, ci şi <de ce?>.” Să lase în urmă o carieră stabilă în corporate şi să se îndrepte spre zona nonprofit a fost o alegere grea. Însemna să iasă dintr-un sistem pe care îl cunoştea bine şi să intre într-unul complet diferit, cu alte reguli, ritmuri şi aşteptări. „Dar a fost şi o alegere care mi-a schimbat felul de a vedea lucrurile. Uneori ai crede că puterea stă în viteză, în cât de repede ajungi la următorul obiectiv. Eu am învăţat că forţa adevărată e în capacitatea de a te opri, de a privi în jur şi de a schimba direcţia atunci când drumul nu te mai duce unde trebuie”, spune Anca Preda.

Astăzi, în rolul de Chief Financial Officer al asociaţiei The Social Incubator, simte că acest sens se conturează cu adevărat. „E locul unde cifrele se întâlnesc cu oamenii, unde experienţa mea din mediul corporate capătă o dimensiune umană şi unde pot contribui la un scop mai mare: profesionalizarea financiară a sectorului ONG şi construirea de punţi între mediul privat şi cel social. Nu mai privesc parcursul meu profesional în termeni de cuceriri. Pentru mine, e despre construcţie, despre ceea ce rămâne. Urmează o etapă în care vreau să pun în slujba altora ceea ce am învăţat, să dau mai departe din valorile şi energia mea. Cred că adevărata reuşită e atunci când ceea ce construieşti continuă să conteze şi după tine.”

De la intenţie la măsurători concrete

Pe piaţa din România, consideră Anca Preda, se vede clar că CSR-ul nu mai este periferic. Nu mai este doar un buget de final de an sau o acţiune punctuală bifată într-un raport. „Din perspectiva noastră, ca organizaţie care lucrează de peste un deceniu cu mediul privat, este o schimbare reală de paradigmă. Asistăm la o tranziţie importantă de la CSR, în forma sa tradiţională, către o abordare mai amplă şi integrată, specifică ESG. Dacă CSR-ul a fost, mult timp, asociat cu iniţiative punctuale şi acţiuni de responsabilitate socială, ESG-ul presupune integrarea impactului de mediu, social şi de guvernanţă direct în strategia de business şi în modul în care o companie îşi măsoară performanţa.” Această schimbare este accelerată de noile cerinţe de raportare, în special CSRD, care mută accentul de pe intenţie pe măsurare. Indicatorii nonfinanciari devin comparabili, auditaţi şi relevanţi pentru investitori, consumatori şi angajaţi. Odată ce aceste cadre au devenit obligatorii la nivel european, ele au început să structureze şi piaţa locală.

Al doilea motor este competiţia pentru talent. Tinerii aleg angajatori care au o poziţie clară în societate. Pentru companii, implicarea socială a devenit un instrument real de employer branding şi retenţie. Al treilea, punctează Anca Preda, ţine de maturizarea ecosistemului ONG. Organizaţiile sunt mai profesioniste, mai orientate spre rezultate, mai capabile să livreze proiecte complexe. Asta creează încredere şi deschide conversaţii strategice.

„Există însă şi frâne. Putem vorbi despre fragmentare, atunci când multe iniţiative rămân punctuale, fără o strategie pe termen lung. Se finanţează proiecte frumoase, dar fără continuitate, iar impactul se diluează. O altă frână este teama de expunere. Unele companii încă evită asumarea unor cauze sensibile sau structurale.” Valoarea reală apare atunci când companiile trec de la CSR la conceptul de Creating shared value (CSV), atunci când impactul social este gândit ca o investiţie care creează beneficii atât pentru comunitate, cât şi pentru business. ONG-urile pot avea un rol esenţial în acest proces, ca parteneri care traduc strategia ESG în proiecte concrete, cu impact real şi măsurabil. Astfel, CSR-ul încetează să fie un capitol separat, iar ESG devine parte din ADN-ul organizaţiei.

„Din perspectiva noastră, direcţia este una bună. Se vede o trecere de la donaţie la parteneriat, de la imagine la impact. Iar pe termen lung, cred că diferenţa o vor face companiile care înţeleg că investiţia în educaţie, în tineri, în comunităţi nu este un cost, ci o formă de inteligenţă strategică”, descrie Anca Preda tendinţele din domeniu de pe piaţa românească.

PROGRAME
În 11 ani de activitate, Asociaţia The Social Incubator a implementat peste 50 de proiecte şi a sprijinit direct peste 65.000 de tineri din întreaga Românie, extinzându-se recent şi în Republica Moldova şi SUA. Printre programele principale ale asociaţiei se regăsesc: Tineri de viitor, la TINEri este puterea, Plan de viaţă, Start Major.

O investiţie în propriul viitor

Implicarea companiilor în comunitate este o formă de responsabilitate şi, în acelaşi timp, o investiţie în propriul viitor, subliniază reprezentanta The Social Incubator. „Companiile cresc din comunităţi, angajează oameni din comunităţi, vând în comunităţi. Dacă mediul din jur este fragil, inegal sau lipsit de oportunităţi, pe termen lung şi businessul va resimţi asta.”

În România, unde multe vulnerabilităţi sunt structurale, implicarea mediului privat poate accelera schimbări pe care statul sau ONG-urile nu le pot susţine singure, punctrează Anca Preda. Educaţia, integrarea tinerilor pe piaţa muncii, incluziunea socială, sănătatea. Aici companiile pot aduce nu doar bani, ci expertiză, tehnologie, reţele, modele de management.

Mai există şi o dimensiune internă. Oamenii vor să lucreze pentru organizaţii care au o misiune dincolo de profit. Când angajaţii ştiu că munca lor contribuie şi la ceva mai mare, nivelul de implicare se schimbă, cultura organizaţională se schimbă. „Pe termen lung, implicarea creează încredere, iar încrederea este una dintre cele mai valoroase resurse într-o economie. Încredere din partea clienţilor, a partenerilor, a angajaţilor. Din experienţa noastră, cele mai puternice parteneriate sunt cele în care compania nu doar finanţează, ci se implică real. Trimite mentori, oferă stagii, contribuie la designul programelor. Atunci impactul devine transformator pentru ambele părţi”, potrivit Ancăi Preda.

Iar pe termen mediu şi lung, se declară înrezătoare în parteneriatele tripartite între stat, mediul privat şi ONG-uri, fiecare cu un rol clar: statul creează cadrul fiscal şi legislativ, companiile aduc resursele şi inovaţia, iar organizaţiile contribuie cu expertiză socială şi capacitatea de implementare. „Avem nevoie de politici care recunosc şi susţin impactul social ca parte din dezvoltarea economică. Când aceste trei forţe colaborează coerent, rezultatul este stabilitate şi încredere. Pentru că stabilitatea fără încredere nu ţine. Iar acolo unde companiile, statul şi organizaţiile lucrează cu aceeaşi intenţie, se construieşte un model de ţară funcţional, în care economia, educaţia şi solidaritatea merg în acelaşi pas”, conchide Anca Preda. 

Profil de ONG

1.Œ Înfiinţată în 2014, asociaţia The Social Incubator este o organizaţie non-guvernamentală românească, cu un puternic caracter grassroots, dedicată sprijinirii tinerilor din medii vulnerabile, în special a celor orfani şi abandonaţi.

 2. În cei 11 ani de activitate, a implementat peste 50 de proiecte şi a sprijinit direct peste 65.000 de tineri din întreaga Românie, extinzându-se recent şi în Republica Moldova şi SUA.

3. Prin iniţiative inovatoare, The Social Incubator generează schimbări sistemice în educaţie, integrare profesională şi incluziune socială. Oferă tinerilor servicii esenţiale, precum formare profesională, stagii de practică, sprijin în găsirea unui loc de muncă, dezvoltare personală şi suport pentru sănătate.

4. Misiunea organizaţiei este de a transforma vulnerabilitatea în oportunitate, prin parteneriate strategice de tip Creating Shared Value (CSV) cu mediul privat, instituţii publice şi comunităţi locale. Investeşte în soluţii sustenabile, contribuind la un viitor mai echitabil, în care fiecare tânăr să aibă şansa unui trai independent şi demn.

5. Printre programele principale ale asociaţiei se regăsesc: Tineri de viitor, la TINEri este puterea, Plan de viaţă, Start Major.

De vorbă cu Anca Preda, Chief Financial Officer, Asociaţia The Social Incubator

Care sunt provocările activităţii de fundraising în prezent?

Privind fundraisingul prin lentila unui parcurs financiar şi fiscal, una dintre cele mai mari provocări pentru fundraising în ultimii ani a fost instabilitatea cadrului legislativ. Modificările repetate ale legislaţiei şi restrângerea unor facilităţi fiscale au creat multă incertitudine, atât pentru ONG-uri, cât şi pentru companiile care le susţin. Mecanisme precum redirecţionarea creditului fiscal sau alte forme de stimulare a implicării mediului privat au fost frecvent ajustate, reinterpretate sau limitate, ceea ce a făcut dificilă planificarea pe termen mediu şi lung. Pentru un ONG, predictibilitatea este esenţială, nu poţi construi programe sustenabile atunci când regulile se schimbă constant sau când beneficiile fiscale devin neclare pentru sponsori.

Dincolo de impactul direct asupra fluxurilor de finanţare, această instabilitate afectează şi încrederea. Companiile devin mai prudente, iar deciziile de susţinere se amână sau se fragmentează. Din punctul meu de vedere, fundraisingul eficient are nevoie nu doar de cauze relevante, ci şi de un cadru fiscal coerent, stabil şi predictibil, care să încurajeze investiţia socială pe termen lung, nu doar reacţiile punctuale.

Facilităţile acordate ONG-urilor reprezintă o investiţie sau un cost pentru societate?

În realitate, societatea oricum plăteşte aceste taxe către stat. Mecanismele de redirecţionare fiscală nu înseamnă bani „în plus” sau o pierdere bugetară, ci posibilitatea ca o parte din taxele deja datorate să fie direcţionate către organizaţii care răspund unor nevoi reale din comunitate.

În cazul creditului fiscal acordat companiilor, vorbim despre aceleaşi sume care ar merge integral către bugetul de stat. Diferenţa este că o parte din aceste taxe pot fi redirecţionate către ONG-uri care, în multe situaţii, suplinesc funcţii esenţiale ale statului, precum: educaţie, incluziune socială, sprijin pentru tineri vulnerabili, integrare profesională, ajutor medical etc. Din perspectiva companiei, costul fiscal rămâne acelaşi. Din perspectiva societăţii, însă, impactul este mult mai bine direcţionat.

Acest mecanism transformă taxarea într-un instrument de investiţie socială. În loc ca resursele să fie absorbite într-un sistem general, ele pot susţine intervenţii concrete, cu rezultate vizibile şi măsurabile. De aceea, facilităţile fiscale nu sunt un cost, ci o investiţie în viitorul ţării: în oameni, în comunităţi mai stabile şi în soluţii care reduc pe termen lung presiunea asupra statului.

Care sunt principalele mecanisme de fundraising în prezent? Ce s-a schimbat în mentalitatea, comnportamentul oamenilor şi organizaţiilor de-a lungul anilor vizavi de cauzele sociale?

Dacă mă uit la prezent, fundraisingul este despre a construi relaţii, încredere şi relevanţă.

Astăzi, principalele mecanisme sunt destul de diversificate. Avem fundraisingul individual, cu donaţii recurente, microdonaţii, campanii online şi peer-to-peer. Oamenii nu mai donează doar o dată. Dacă rezonează, aleg să rămână.

Corporate fundraisingul s-a maturizat mult şi nu mai vorbim doar despre sponsorizări punctuale, ci de parteneriate de tip Creating Shared Value, în care compania îşi aliniază strategia de business cu impactul social. CSR-ul s-a transformat, în multe cazuri, în ESG, în politici clare, în indicatori măsuraţi.

Granturile şi fondurile instituţionale rămân esenţiale. Fundaţii private, fonduri europene, finanţatori internaţionali. Aici vedem o presiune mai mare pe rezultate, pe impact măsurabil, pe intervenţii sistemice. Mai există şi zona de social business şi modele hibride, în care organizaţiile îşi generează o parte din venituri prin servicii sau produse proprii, reducând dependenţa de finanţări externe.

Ce s-a schimbat în mentalitate? În primul rând, oamenii sunt mai atenţi, mai informaţi si vor transparenţă. Vor să ştie unde se duc banii lor şi ce se întâmplă concret. În al doilea rând, încrederea se câştigă mai greu. După ani de crize succesive, oamenii filtrează mult mai mult, donează mai strategic şi mai selectiv. Companiile, la rândul lor, au trecut de la donaţii reactive la strategii integrate. Impactul nu mai este un „nice to have”, este legat de reputaţie, retenţia angajaţilor, poziţionare pe piaţă şi chiar acces la capital.

Şi poate cea mai importantă schimbare este aceasta: discuţia s-a mutat de la a trata consecinţele, la a înţelege cauzele. Se vorbeşte mai mult despre schimbare sistemică, despre politici publice, despre intervenţii pe termen lung. Pentru mine, aceste lucruri reprezintă maturizarea sectorului.