Anunţul făcut în premieră de Cora: cum vrea să ameninţe supremaţia Carrefour

Autor: Razvan Muresan Postat la 23 octombrie 2013 1849 afişări

Conducerea Cora România anunţă, la împlinirea a zece ani de activitate, lansarea proiectului CoraDrive, prin care va vinde pe internet produsele disponibile în magazine.

Anunţul făcut în premieră de Cora: cum vrea să ameninţe supremaţia Carrefour

"Ne uităm la viitor cu multă încredere pentru că avem în plan şi alte suprize. Următorul proiect pe care îl pregătim de lansare în perioada următoare este coraDrive pentru a veni în întâmpinarea clienţilor online”, a declarat Philippe Lejeune, directorul general al Cora România.

Compania are 12 hipermarketuri în centre comerciale proprii şi în spaţii închiriate şi 5.000 de angajaţi. Dintre aceştia, 200 fac parte din echipa care a participat la deschiderea cora Pantelimon, primul magazin al societăţii.Dintre cele 12 magazine pe care le are cora în România, patru sunt la Bucureşti şi opt în provincie, la Constanţa, Ploieşti, Cluj-Napoca, Baia Mare, Arad, Drobeta Turnu Severin şi Bacău. 

Carrefour a lansat în luna iulie în România un site de cumpărături online cu livrare la domiciliu pe partea de produse alimentare şi de larg consum, primul magazin de acest fel. Lansarea Carrefour Online a impulsionat puternic comerţul electronic din România. Vânzările în domeniul retailului online au crescut cu 141% în perioada ianuarie-iulie 2013 faţă de acelaşi interval al anului trecut, potrivit PayU.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cora,
anunt,
amenintare,
carrefour,
premiera,
romania
/actualitate/anuntul-facut-in-premiera-de-cora-cum-vrea-sa-ameninte-suprematia-carrefour-11550724
11550724
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.