Alexandru Chiriţă, CEO Electrica: Problemele la conectarea noilor capacităţi de producţie din regenerabile şi prosumatori vor apărea în toată piaţa dacă nu accelerăm investiţiile în reţelele de distribuţie

Autor: Cristina Bellu Postat la 23 februarie 2026 7 afişări

Alexandru Chiriţă, CEO Electrica: Problemele la conectarea noilor capacităţi de producţie din regenerabile şi prosumatori vor apărea în toată piaţa dacă nu accelerăm investiţiile în reţelele de distribuţie

Reţelele de distribuţie nu ţin pasul cu ritmul investiţiilor în producţie, iar integrarea prosumatorilor complică suplimentar echilibrul sistemului. Fără o accelerare a investiţiilor în infrastructura de distribuţie, blocajele la conectarea noilor capacităţi vor apărea în întreaga piaţă şi pot genera costuri mai mari pe termen lung, consideră Alexandru Chiriţă CEO al Electrica, unul dintre cei mai importanţi executivi din domeniul energetic local.

„Infrastructura de distribuţie trebuie neapărat să ţină pasul cu infrastructura de producţie. Vom avea capacităţi noi din ce în ce mai multe. Ele vor fi intermitente, cel mai probabil, marea majoritate a lor. Peste asta este şi problema prosumatorilor, care, în ciuda dezbaterilor generale, trebuie integraţi şi trebuie făcută integrarea cu mare atenţie, astfel încât să nu creeze alte dezechilibre în reţea. Dacă nu accelerăm toate investiţiile, s-ar putea să ajungem şi la o notă de plată care ar putea fi mai scumpă decât investiţiile în sine“, a spus Alexandru Chiriţă la ZF Power Summit 2026.

Ce a mai spus Alexandru Chiriţă:

♦ Pentru noi, în 2026, cred că este o reaşezare a modului în care vom derula activităţile, pentru că ne întoarcem la o piaţă competitivă.

Şi, dincolo de competiţie, cred că o să demonstrăm anul acesta că viteza va fi mai importantă decât orice. Dacă până acum ne-am făcut planuri, strategii, anul acesta va trebui să livrăm, să demonstrăm că ne ţinem promisiunile făcute faţă de investitori.

♦ Electrica a devenit furnizorul de energie al Liberty Galaţi pentru a se asigura continuitatea activităţii în această perioadă. Este foarte important să nu se întrerupă activitatea acolo. Depindem de economia ţării per ansamblu. Şi acolo unde este posibil, trebuie să ajutăm întregul ecosistem să supravieţuiască şi să se dezvolte.

♦ Dacă mergem şi facem investiţiile în noi capacităţi de producţie, dar nu avem unde să livrăm efectiv energia, ulterior vom avea tot noi aceleaşi probleme. Liberty este unul dintre principalii potenţiali consumatori de energie din România şi are şi un rol strategic, este şi declarat ca atare. Am considerat, în deplin acord cu aprobările corporative, că este bine să furnizăm energie electrică acolo.

 

 


 

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Dincolo de boardroom. Cum arată hobby-urile femeilor lider din România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.