Cum ar putea arăta România peste 15 ani dacă toate lecţiile ultimelor două decenii şi-ar găsi aplicarea? Liderii din businessul românesc răspund, fiecare prin propria viziune, la întrebarea: „Cum arată România în 2040?”.

Sever Savanciuc

CEO, Lowe Group

România din ultimele trei decenii a trecut prin multe momente dificile. În 2025, avem o ţară dinamică şi adaptabilă, cu oameni capabili şi potenţial uriaş. Ce lipseşte? O direcţie clară, un plan care să lege eforturile individuale sub scop comun. Optimist din fire, aleg să văd cum ar putea arăta România din 2040 dacă facem lucrurile bine. Andrei termină facultatea la Cluj în 2040. Nu se gândeşte să plece, de ce ar face-o? Educaţia l-a pregătit pentru joburi care abia acum apar. La câteva săptămâni după absolvire, ideea lui tech primeşte finanţare de la un fond din Bucureşti. Capitalul circulă firesc după criterii simple: idei bune, oameni competenţi.

Maria din Timişoara accesează capital şi know-how la fel ca un coleg din Berlin. Ideea ei ajunge pe piaţa globală fără bariere absurde. Asta e România din 2040, una în care sistemul funcţionează. Şcolile pregătesc oameni pentru lumea reală, nu pentru examene, şi colaborează direct cu piaţa şi antreprenorii. Fondurile de investiţii sunt active în toată ţara, nu doar în Bucureşti, iar un tânăr din Bacău are acces real la capital. Statul co-investeşte inteligent, fără să sufoce businessul. Infrastructura digitală merge fluid, birocraţia nu mai ucide ideile bune, iar companiile româneşti exportă produse complexe, tech, farma, gaming, cu clienţi în toată lumea. Învăţarea nu se opreşte la diplomă, iar pieţele globale sunt la un click distanţă. România atrage talente din toată regiunea pentru că sistemul funcţionează şi inspiră încredere. Diaspora s-a întors, nu toată, dar suficientă să facă diferenţa. Au venit cu experienţă, capital, conexiuni, dar mai ales cu sentimentul că aici se poate construi pe termen lung. Ce face diferenţa? Respect reciproc. Statul pune reguli clare şi le respectă. Businessul e parte din soluţie. Educaţia e conectată organic cu economia. Progresul nu e joc cu sumă zero, când Cluj merge bine, trage după el şi Timişoara.

Publicitatea m-a învăţat ceva simplu: o campanie bună vinde un viitor. România din 2040 vinde încredere, în sistem, în oameni, în posibilităţi. Pentru că a livrat rezultate, nu promisiuni. România din 2040 nu e perfectă, dar e una în care oamenii au încredere. Nu pentru că li se cere, ci pentru că sistemul a demonstrat că merită. Un tânăr nu mai vede ţara ca rampă de lansare spre Occident, ci ca loc unde construieşti ceva serios. Pentru că sistemul răsplăteşte competenţa. Pentru că ideile bune găsesc resurse. Avem deja ingredientele: tineri conectaţi, antreprenori care inovează, diasporă care se uită spre casă. Trebuie doar să legăm piesele într-o poveste coerentă. Nu una pompieristic-patriotardă, ci una despre competenţă şi rezultate concrete. România care funcţionează. Ţara care a devenit lider regional nu prin dimensiune, ci prin exemplu. Asta nu e science fiction. E doar România care şi-a făcut temele.

Raluca Burghelea

country managing director, Accenture Romania

Tehnologia va avea cu certitudine un rol esenţial în modul în care va arăta viitorul nostru, iar România nu va face excepţie.

România din 2040 trebuie să fie un loc în care tehnologia aduce oamenilor acces la o educaţie echitabilă şi de înaltă performanţă, sănătate preventivă, muncă cu sens, precum şi servicii mai eficiente, produse mai personalizate. Însă aici intervine rolul nostru ca lideri. Trebuie să punem tehnologia în centrul nevoilor oamenilor, să construim produse şi servicii care chiar îmbunătăţesc viaţa. Acesta este sensul inovaţiei.

Aşadar, îmi imaginez o Românie în care inovaţia este pusă în slujba oamenilor, nu invers, unde tehnologia este ajutor de zi cu zi: transport accesibil, care te duce la timp, servicii medicale care găsesc semne de boală din timp, locuinţe care se adaptează când familia are nevoie de mai mult spaţiu sau de mai mult confort, educaţie personalizată pentru nevoile fiecărui copil. Oamenii trecuţi de 50 de ani rămân activi, curioşi şi implicaţi, iar nevoile lor schimbă felul în care se fac produsele şi serviciile. Vor cere soluţii care le dau autonomie, spre exemplu dispozitive care îi ajută să trăiască singuri mai mult timp, opţiuni de transport care să le păstreze mobilitatea, sau servicii financiare flexibile care le oferă siguranţă. Vor cere sănătate preventivă, nu doar tratament, consultaţii la distanţă când e nevoie, programe simple de monitorizare şi pachete de wellbeing care îi ajută să rămână sănătoşi. Vor căuta, de asemenea, produse care au sens, durabile, uşor de reparat şi făcute cu transparenţă. Inteligenţa artificială va lucra în fundal, ca un asistent de încredere. De exemplu, ne va sugera cursuri personalizate care ne ajută să învăţăm mai bine, ne va filtra informaţiile inutile. Dar avantajul nu va fi al celor care au cele mai multe „funcţii”, ci al celor care construiesc tehnologie cu grijă pentru oameni, care păstrează respectul şi conexiunea umană. Soluţiile bune vor fi simple de folosit şi vor avea grijă de demnitatea celor care le folosesc. Producţia se schimbă, fabricile devin mai flexibile şi mai inteligente. Vom vedea fabrici în care liniile se pot adapta rapid la comenzi diferite, roboţi care ajută la sarcinile grele sau repetitive, şi modele virtuale care permit testarea ideilor fără a opri munca. Pentru România asta înseamnă o şansă: să capitalizăm pe industria pe care deja o avem şi să producem lucruri mai valoroase, personalizate şi uşor de adaptat. Ca să ajungem acolo, trebuie să investim în pregătirea oamenilor, în conectarea maşinilor la date curate şi în proiecte inovatoare.În educaţie, zonă esenţială în care România are nevoie de multă investiţie, inovaţia ne poate ajută să trecem către un sistem mult mai performant, în care profesorii folosesc AI pentru a-şi face lecţiile mult mai interactive, practice şi personalizate nevoilor copiilor, chatboţi educaţionali pot fi aduşi în medii defavorizate unde accesul la educaţie este dificil.

Impactul inovaţiei ar trebui simţit în viaţa de zi cu zi, mai puţin timp pierdut în trafic, diagnostice mai rapide, produse care ţin mai mult. Inovaţia importantă nu e zgomotoasă, rezolvă probleme simple care contează. Pentru ca aceste schimbări să fie pentru toţi, avem nevoie de o infrastructură digitală sigură şi de reguli clare care să încurajeze dezvoltarea responsabilă. Folosirea responsabilă a tehnologiei şi în interesul societăţii este esenţială, ea va fonda încrederea oamenilor. Iar fără încredere nimic durabil nu poate fi construit.

Andrei Frunză

CEO, bestjobs

În 2040, România nu mai concurează pe costuri, ci livrează productivitate. Statul funcţionează ca un API, iar businessurile şi economia rulează pe date, automatizări şi asistenţi AI. Energia este verde, iar agricultura se face cu senzori şi modele predictive, după o tranziţie firească de la nori la cloud. AI-ul e noua autostradă: fiecare angajat are o superputere digitală care comprimă drumul de la idee la livrare.

Schimbarea culturală se vede în ziua de lucru: mai puţină improvizaţie, mai multă responsabilitate şi viziune; mai puţine ore vândute, mai multă valoare livrată. Educaţia produce rezultate, nu doar diplome, şi livrează IP românesc; oraşele devin centre de proprietate intelectuală, nu doar huburi de outsourcing. Sună ambiţios? Cu siguranţă. Suntem pe direcţia bună? Sper că da, cei mai mulţi dintre noi lucrăm zilnic la acest tablou. Avem viteza necesară? Nicidecum, dar învăţăm şi iterăm, fiecare alegere neinspirată din trecut ne apropie de decizii mai bune în viitor. Hai, România!

Radu Berevoescu

general manager East Balkans, PepsiCo East Balkans

O economie stabilă şi predictibilă

România anului 2040 este o ţară care a învăţat valoarea predictibilităţii. Economia este matură, fundamentată pe politici fiscale stabile şi pe un cadru legislativ coerent şi previzibil. Inflaţia este menţinută sub control, iar investiţiile străine vin firesc acolo unde există transparenţă şi încredere. Mediul de afaceri este competitiv, digitalizat şi responsabil. Într-un astfel de ecosistem, o companie ştie că, dacă acţionează corect, poate construi sustenabil pe termen lung.

Infrastructură modernă şi conectivitate regională

În 2040, distanţele nu mai reprezintă obstacole în România. Autostrăzile şi căile ferate moderne conectează eficient toate regiunile ţării, reducând semnificativ costurile logistice şi crescând viteza de distribuţie. O călătorie de la Iaşi la Timişoara nu mai este o aventură, ci o rutină firească. Transportul mărfurilor este rapid, iar economia locală se dezvoltă în jurul unei infrastructuri funcţionale. România devine un veritabil hub regional în Europa Centrală şi de Est, conectând producţia locală cu pieţele vecine şi facilitând accesul rapid la lanţurile valorice europene şi globale.

Tranziţie verde şi responsabilitate socială

Sustenabilitatea este o normalitate, ambalajele sunt complet reciclabile, lanţurile de aprovizionare au o amprentă redusă de carbon, iar energia regenerabilă este utilizată pe scară largă. Companiile din industria bunurilor de larg consum contribuie activ la schimbări pozitive pentru oameni şi pentru mediu. Acestea nu mai sunt doar actori economici, sunt parte din soluţie. La PepsiCo, de exemplu, am învăţat că poţi avea performanţă doar dacă o construieşti responsabil, cu respect pentru oameni, pentru resurse şi pentru comunităţile din care faci parte.

Consumator modern, informat şi responsabil

Consumatorul din 2040 este un partener activ în definirea pieţei. Educat şi bine informat, el este atent la calitatea produselor, la impactul acestora asupra mediului şi preocupat de originea locală a ingredientelor. Alegerea nu se mai bazează doar pe preţ, ci şi pe valorile în care crede şi pe care le aşteaptă de la un brand: sustenabilitate, etică şi responsabilitate socială.

În acest context, companiile din industria FMCG câştigă prin transparenţă, inovaţie şi prin construirea de parteneriate autentice cu clienţii şi comunităţile. Relaţia dintre branduri şi consumatori devine una bazată pe încredere şi colaborare, generând valoare pe termen lung pentru întreaga societate.

Colaborare între sectorul public şi privat

România funcţionează eficient pentru că statul şi mediul privat au învăţat să lucreze împreună. Sunt parteneri care construiesc un drum comun: investiţii în educaţie, digitalizare, infrastructură şi inovare.

Parteneriatele public-private sunt motorul principal al progresului economic şi social. România este un generator de valoare prin produse inovatoare, tehnologii proprii şi exporturi competitive care îi consolidează poziţia pe pieţele internaţionale.

PepsiCo, partener al transformării României 2040

Pe acest drum spre o economie matură, sustenabilă şi competitivă, PepsiCo este un actor care conduce schimbarea. Ne ghidăm după principii solide de responsabilitate şi inovaţie, punând consumatorul în centrul tuturor acţiunilor noastre. Investim în sisteme digitale performante, dezvoltăm parteneriate puternice şi construim un mediu în care angajaţii sunt fericiţi, motivaţi şi parte activă a succesului companiei.

Prin fiecare iniţiativă, contribuim la o Românie care îşi modelează viitorul sustenabil, responsabil şi cu încredere în propriul potenţial.

Marius Pandel

preşedinte, AnimaWings

România din 2040 este o ţară modernă, eficient conectată şi competitivă la nivel european. O economie care funcţionează pe infrastructură solidă şi cu un mediu de afaceri care valorifică inovaţia şi competenţele locale. Cred că mobilitatea va fi una dintre cheile dezvoltării noastre, iar AnimaWings îşi propune să contribuie direct la această transformare, printr-o reţea aeriană internă şi externă care conectează centrele economice şi regiunile cu potenţial turistic. Vrem să fim parte din infrastructura care susţine creşterea României şi îi consolidează vizibilitatea în Europa.

Ne dorim ca AnimaWings să devină compania naţională de suflet a României, cu un model de business diferit de cel low cost care a dominat piaţa locală. Avantajul nostru este că înţelegem foarte bine specificul pieţei româneşti şi putem construi un produs adaptat specificului acesteia: conexiuni interne, integrare cu marile hub-uri internaţionale, servicii personalizate şi o flotă modernă, eficientă. România din 2040 o văd curajoasă, ambiţioasă şi sigură pe sine. Exact cum ne dorim să fie şi compania noastră.

Aura Rădulescu

director general, divizia retail, Farmaciile DONA

În ultimele decenii, România a trecut printr-o metamorfoză totală: dintr-o societate rurală şi închisă, a devenit una globalizată, digitalizată, mobilă – dar şi divizată. Trăim în „bule” identitare, pierzând sentimentul unui „noi” comun. Avem nevoie de o nouă poveste despre noi înşine, o metanarativă care să ne unească. Cum va arăta România în 2040? Din multele scenarii posibile, dar şi probabile, voi alege scenariul optimist. Crizele politice şi sociale au avut, paradoxal, un efect constructiv: în 2040 am încetat să mai aşteptăm salvatori şi am început să acţionăm. O nouă generaţie civică, pragmatică, construieşte local şi participă activ. Inteligenţa colectivă a înlocuit criza de leadership, iar economia, tot mai colaborativă, generează branduri româneşti competitive internaţional. Migraţia, deşi dureroasă la început, a devenit un motor al progresului: a adus disciplină, competenţă, respect pentru instituţii şi o Românie extinsă, răspândită în lume. Românii din diaspora au devenit ambasadori ai culturii şi muncii noastre, iar investiţiile lor s-au întors acasă. România nu mai este „ţară de plecare”, ci un nod într-o reţea globală – o meta-naţiune românească. Tehnologia ne-a oferit libertate, dar şi haos. Cu una dintre cele mai rapide conexiuni la internet, dar o cultură scăzută a încrederii digitale, am fost vulnerabili la manipulare şi polarizare. Totuşi, am învăţat discernământul, gândirea critică şi colaborarea. Cu o bază solidă în IT şi inginerie, România 2040 este un hub tehnologic european. Integrarea europeană ne-a învăţat transparenţa, meritocraţia şi responsabilitatea. Cultural, suntem şi vom rămâne europeni prin istorie, limbă şi spirit. România 2040 devine un pilon al diversităţii europene, cu o identitate relevantă economic, social şi cultural. Graniţele dintre rural şi urban s-au estompat: oraşele mari funcţionează în parteneriat cu satele din jur, iar tinerii aleg să lucreze de la distanţă, să trăiască sustenabil şi să reconstruiască comunităţi. Rădăcinile au redevenit parte din orizont. România 2040 este o comunitate, o reţea de oameni uniţi de o viziune comună şi un sens colectiv, capabilă să depăşească polarizarea trecutului şi să devină un nod simbolic într-o lume interconectată.

Mihaela Gînju

CEO, Erudio

Sunt Mihaela Gînju şi la criza din primăvara lui 2009 compania de training pe care o înfiinţasem avea trei ani. Toate lucrurile merseseră bine până atunci, piaţa primise cu deschidere conceptul nostru  de leadership prin educaţie umanistă, companiile aveau bugete de training, aşa că grupele erau pline. Anul 2009 a fost unul de răscruce. Am pornit cu toate locurile ocupate în grupa din primăvară, dar pe rând companiile au început să-şi reducă drastic bugetele de training şi să îşi retragă participanţii. Nu am clacat, am găsit soluţii şi am continuat, dar viitorul companiei mele era pus sub semnul întrebării.  Însă în 2010 am vândut de două ori mai multe locuri şi am organizat cursul cu două grupe în paralel în condiţiile în care companiile încă nu reveniseră la bugetele de dinainte de criză, deci, cum a fost posibil acest lucru? A fost posibil pentru că în 2010 procentul celor care şi-au plătit cursul din venitul propriu a fost de 50%. I-am întrebat pe participanţi ce i-a determinat ca în momente de nesiguranţă economică personală – puteau fi concediaţi, criza nu se terminase - să aloce o sumă importantă din venitul lor şi a familiilor lor pentru cursul nostru de leadership. Răspunsul unanim a fost: pentru că în vremuri de restrişte am nevoie de mine şi de puterea mea ca să le depăşesc. V-am povestit întâmplarea de mai sus ca să vă spun că în viitor, vor mai fi crize de tot felul: teama că inteligenţa artificială va prelua din joburile existente; războaiele care vor mai continua o vreme şi impactul lor negativ în economia mondială; sau, toate lucrurile noi pe care nici nu le putem imagina la acest moment cu care ne vom întâlni în viitor şi care ne vor cere o viteză de adaptare sporită la necunoscut. Viitorul, aşa cum se arată acum, nu va fi despre diversificare de portofolii sau despre  pieţe strategice, ci un alt fel de a înţelege lumea. Provocarea e mare, pentru că linia dintre natural şi artificial devine din ce în ce mai subţire şi nu e vorba doar de inteligenţă. Iar linia dintre bine şi rău devine din ce în ce mai ceţoasă şi nu e vorba doar despre morală. După cum linia dintre adevărat şi fals e din ce în ce mai sinuoasă.  Şi atunci ce e de făcut?

În opinia mea, soluţia este să ne întoarcem la noi, să ne căutăm şi să ne cultivăm puterea din noi prin educaţie:

• Să ne educăm în probleme de etică şi filosofie de viaţă pentru a ne cunoaşte sensul şi busola morală.

• Să ne antrenăm constant curajul şi încrederea în sine. Ele merg împreună şi ambele sunt virtuţi care se dobândesc prin antrenament constant.

• Să ne propunem să petrecem cât mai mult timp între oameni, să învăţam să dezvoltăm cu ei relaţii de încredere. Nimeni nu reuşeşte singur în viaţă, cu toţii avem nevoie de bunăvoinţa şi sprijinul celorlalţi.

Poate că unii se vor gândi că experienţa de viaţă şi flerul le vor fi de ajuns să facă faţă provocărilor viitorului. Se poate să fie şi aşa. Dar vă mai dau o perspectivă pentru educaţie. Tatăl meu obişnuia să-mi spună: „Fata mea, citeşte şi învaţă. În viaţă nu te poţi baza decât pe mintea şi pe sufletul tău. Cu cât sunt mai bogate, cu atât vei atrage alături de tine oameni frumoşi de la care să ai ce învăţa şi alături de care să merite să-ţi trăieşti viaţa”.

Mihaela Feodorof

executive coach şi business consultant, Performanceway

Bagajul pentru viitor

Pentru a ţine drumul, te uiţi înainte şi înapoi. Reperele căii drepte sunt de-a lungul călătoriei, tot aşa cum şi noi privim spre viitor prin prisma experienţelor anterioare, îmbogăţite de entuziasmul noilor idei care aşteaptă să prindă viaţă. În spatele tuturor acestor planuri – realizate sau elaborate la nivel de concept – stau oamenii. 95% din timpul fiecăruia dintre noi este ocupat de gânduri, aşa reiese din cercetări, ceea ce m-a făcut să reflectez din nou la capacitatea noastră de a construi viitorul. Sunt deja peste treizeci de ani de când îi însoţesc pe cei care construiesc, cu mintea şi la propriu, fiecare prin priceperea sa, ceea ce trăim. Cum ne imaginăm următoarele alte 1.000 de numere ale revistei Business Magazin, revista care dă glas liderilor, este un proiect în sine. Suma trăirilor noastre şi conştientizarea acordului fin, dar necesar, între ceea ce ne dorim şi felul în care acţionăm pentru a da viaţă viselor noastre, reprezintă un proces continuu care necesită grijă. Între progresele uimitoare ale tehnologiei, generate tot de om, şi statutul relaţiilor interumane se resimte un decalaj care solicită un tip de efort nu tocmai satisfăcător. Pentru ca demersurile succesive să nu fie asimilate cu emoţiile negative, e nevoie ca satisfacţia obţinerii rezultatelor să fie compensată cu vârf şi îndesat. În mediul de business, însă, tratarea emoţiilor cu aceeaşi grijă cu care privim rezultatele financiare nu este încă o bună practică. Gândirea raţională este la mare preţ, detaşarea de emoţii este privită ca un punct forte, iar în dreptul echipei se pune semnul de egalitate cu grupul de performeri individuali. Ceva din această imagine zgârie privirea – este generată de AI, nu de mâna unui artist. Din afară, această descriere ilustrează o imagine de succes. Dar pentru cât timp este el garantat? Planurile de acţiuni deservesc strategia; pe termen scurt, ne putem baza şi pe acest tip de exerciţiu „punct ochit, punct lovit”. Pentru un mediu de business care s-a antrenat în primii 35 de ani, abia de acum încolo putem privi cu experienţă spre viitor. În procesele de executive coaching aplic un exerciţiu numit „bagajul potrivit călătoriei”. Ce am învăţat, ce mai este valabil, cum aleg să parcurg etapa următoare în acord cu obiectivele mele? Vorba mea este că nu-mi pun schiurile şi clăparii în bagaj dacă plec la mare, chiar dacă este iarnă; nu de alta, dar nu am văzut pe nimeni să practice pe litoral nici măcar schi fond. Lecţiile practice, care depăşesc eficienţa celor teoretice, greşelile din care am învăţat mai mult decât din orice curs, provocările complexe care au însumat „aha-uri” cât pentru un MBA de top, sunt cele care ne alimentează gândurile – acelea care ne ocupă 95% din timpul nostru activ. Aşa că îmi permit să introduc în manualul de folosinţă al celor care vor vorbi despre businessurile lor şi peste încă 30 de ani câteva dintre învăţămintele care îşi merită locul în bagajul pentru viitor. Clasifică şi trece prin filtrul actualităţii tot ceea ce ştii şi mai este de actualitate. Pentru asta, alocă-ţi timp – acela pe care, de regulă, nu-l ai, fiind ocupat să operezi de urgenţă lucrurile care nu vor conta prea mult peste ani. Priveşte cu răbdare detaliile care au făcut diferenţa între a merge înainte şi progresul real. Cât de mult au crescut oamenii alături de care ai obţinut creşterea rezultatelor, câţi dintre ei îţi mai sunt alături şi, dacă da, cum ai format echipa de astăzi care înglobează expertiza celor vechi şi entuziasmul colegilor mai tineri?

Aplică cu consecvenţă. Exerciţiile de tipul one-shot îţi pot aduce un rezultat, dar nu îţi asigură succesul pe termen lung. Simplul trecerea a timpului peste demersurile tale şlefuieşte rezultatul. Ne grăbim să ieşim la rampă cu reuşitele – ceea ce ne aduce un tip de satisfacţie, necesară şi ea în gradul de motivaţie individual şi al echipei –, dar alinierea permanentă care dă strălucirea eleganţei vine cu timpul. Anii de rafinare continuă susţin calitatea livrabilelor, atât în servicii, cât şi în produsele cu care ieşi în piaţă. Clientul se transformă în partener de cale lungă, iar încrederea este carburantul care alimentează relaţia cu el.

Nu uita de tine pe drum. Valorile şi principiile care te ajută să rămâi vertical, indiferent de furtunile pe care le întâmpini, sunt precum toiagul lui Gandalf din Stăpânul inelelor – ca să nu amintesc doar de înţelepţii autohtoni. Grija faţă de tine se regăseşte multiplicată în modul în care îngrijeşti relaţia cu ceilalţi. Comunitatea oamenilor pe care îi strângi alături de tine, care ţi-a rămas aproape în toţi aceşti ani, este pepita de aur pe care o găseşti în sita prin care vezi rezultatele. Nimic din brandul unei companii nu este durabil fără oamenii care l-au construit prin felul lor de a fi.

Lucrez asiduu la definirea şi armonizarea culturilor organizaţionale pentru a asigura bunul mers al acestora. Mirarea celor care intră în procese este cu atât mai mare cu cât îşi regăsesc în descriere şi diagnoză suma comportamentelor lor. Şi ajungem din nou la cum gândim, pentru că, dacă vrei să vezi în viitor, ai nevoie să înveţi din trecut şi să calibrezi permanent prezentul la dorinţele tale.

Urmează să dai viaţă la ceea ce eşti tu pregătit să trăieşti.

Mihnea Şerbănescu

General Manager, Cushman & Wakefield Echinox

România în 2040 – între prudenţă şi speranţă

După mai bine de 30 de ani în mediul de business, am învăţat că marile schimbări şi transformări nu pot fi niciodată anunţate sau prevăzute cu certitudine. Ultimii ani – marcaţi de pandemie, conflicte armate din apropierea graniţelor, crize energetice, tensiuni sociale şi politice – au demonstrat că trăim într-o lume în care previziunile pe termen lung au devenit un exerciţiu tot mai fragil. În acest context, să vorbim despre România anului 2040 înseamnă mai degrabă să încercăm să distingem acele tendinţe fundamentale şi profunde care au şanse să continue, indiferent de conjuncturi. Un prim fapt care nu poate fi contestat este transformarea tehnologică. Ritmul cu care acest domeniu evoluează şi profunzimea acestei evoluţii sunt extraordinare, iar impactul asupra economiei şi a societăţii va fi mai mare decât ne putem imagina astăzi. Tehnologiile bazate pe inteligenţă artificială, automatizarea, energia verde şi biotehnologia vor redefini industrii întregi, inclusiv piaţa muncii. Diferenţa dintre diferitele state ale lumii nu va mai fi dată doar de resurse, ci mai ales de capacitatea de a adopta şi integra eficient noile tehnologii. În acest context, România nu are de ales, trebuie să se adapteze. Nu cred că vom deveni un mare inovator în domeniul tehnologiei la scară globală, dar putem una dintre ţările care vor adopta şi implementa inteligent noile tehnologii pentru a-şi consolida competitivitatea. Condiţia este însă una esenţială: educaţia. De mulţi ani vorbim despre reformă, însă nu am văzut încă o consecvenţă în acest scop. 2040 poate fi momentul în care vedem primele rezultate reale, dacă începem acum un efort coerent de formare a competenţelor pentru mediul de business. Din perspectivă economică, mă aştept la o continuare a maturizării mediului de afaceri. Cred că în 15 ani, companiile româneşti vor fi mai solide, mai bine capitalizate şi mai conectate la pieţele internaţionale, iar generaţia de antreprenori care astăzi consolidează afaceri locale va deveni, probabil, clasa de mijloc a capitalului românesc – pragmatică, atentă la eficienţă şi la sustenabilitate. Capitalul străin va continua să fie parte componentă a economiei locale, dar raportul de forţe se va echilibra. Sectorul imobiliar, pe care îl cunosc direct şi la construcţia căruia am contribuit în ultimii 30 de ani, va fi un barometru fidel al acestor schimbări. Clădirile nu vor mai fi doar spaţii, ci ecosisteme eficiente energetic şi prietenoase cu mediul, care vor încuraja productivitatea. Cererea se va focusa mai degrabă pe calitate, în detrimentul cantităţii. Oraşele, comunităţile vor fi mai compacte şi mai conştiente de nevoia de spaţiu public, însă transformarea urbană va depinde de capacitatea autorităţilor de a planifica pe termen lung – un domeniu în care, din păcate, încă mai avem de învăţat. Un alt fenomen inevitabil şi pe care îl vedem deja manifestându-se este tranziţia către o economie verde şi responsabilă. România are un potenţial semnificativ pentru a face această tranziţie mai uşoară şi cu costuri semnificativ mai reduse: energie regenerabilă, agricultură sustenabilă, păduri, resurse naturale. Dar pentru ca aceste atuuri să devină avantaj competitiv, este nevoie de politici stabile şi de predictibilitate – lucruri care, din punctul meu de vedere, sunt la fel de importante ca investiţiile în sine. Toate acestea vor avea efecte asupra societăţii româneşti, care va continua să se transforme, însă nu cred într-o ruptură spectaculoasă. Suntem un popor prudent prin natură, echilibrat şi cu credinţe în valorile tradiţionale. De aceea, cred că tehnologia va aduce schimbări rapide, dar adaptarea va fi graduală. Văd o Românie în care urbanizarea se va accentua, dar unde legăturile comunitare şi cultura locală rămân repere importante. Dar cea mai mare provocare, din punctul meu de vedere,va fi cea umană. Va fi o provocare să menţinem coeziunea socială într-o lume din ce în ce mai polarizată. Vom avea o parte a societăţii hiperconectată, educată şi globalizată, şi o altă parte care riscă să rămână în urmă. Răspunsul nu poate fi altul decât investiţia consecventă în educaţie, infrastructură şi cultură – lucruri care facilitează conexiuni şi integrarea diferitelor categorii de oameni. Chiar dacă, aceste investiţii nu duc rezultate imediate, definesc destinul unei naţiuni. Personal, rămân moderat optimist. Nu cred în salturi spectaculoase, dar cred în progres constant, bazat pe disciplină, competenţă şi parteneriat între mediul public şi cel privat. Dacă vom învăţa să construim pe termen lung, să apreciem stabilitatea şi să cultivăm profesionalismul, România din 2040 poate fi o ţară mai matură, mai solidă şi mai respectată. Viitorul nu trebuie privit ca o promisiune, ci ca o responsabilitate. Nu putem controla totul, dar putem controla felul în care ne pregătim şi răspundem schimbărilor care vor veni. Iar în acest sens, cred că următorii 15 ani nu vor fi despre viteză, ci despre calitate, coerenţă şi continuitate.