Profit de 3 ori mai mare pentru Albalact

Postat la 17 august 2009 27 afişări

Cifra de afaceri a companiei Albalact, cel mai mare procesator roman de lactate, a crescut cu 30% in prima jumatate a anului 2009, iar profitul este de aproape 3 ori mai mare. Astfel, cifra de afaceri inregistrata in primul semestru a depasit 116 milioane de lei in fata de circa 89 de milioane de lei in primul semestru al anului 2008.

Profitul net inregistrat de companie in primul semestru al acestui an este de peste 2,8 milioane de lei, adica de aproape 3 ori mai mare decat profitul obtinut in aceeasi perioada a anului 2008.

Albalact a deschis anul trecut o fabrica noua in judetul Alba si a cumparat pachetul majoritar de actiuni al societatii Raraul Campulung Moldovenesc. In toamna anului trecut, Albalact a relocat productia de lactate in noua fabrica de la Oiejdea, care a presupus o investitie de peste 17 milioane de euro.

La scurt timp, Albalact a achizitionat 77% din actiunile societatii Raraul SA Campulung Moldovenesc pentru intrarea pe categoria branzeturilor, dupa reconfigurarea strategiei de dezvoltare. Compania a deschis un centru logistic nou langa Bucuresti, cu o investitie de 3 milioane de euro, si urmeaza sa incheie prima etapa de modernizare a fermei proprii din Vaidei (Hunedoara), care a necesitat o alta investitie de aproape 2 milioane de euro. In toamna acestui an, Albalact a planificat finalizarea investitiilor si pentru fabrica Raraul Campulung Moldovenesc.

Potrivit ultimelor estimari ale APRIL, piata lactatelor ar putea creste anul acesta cu 5%-7%. In industria FMCG, consumul continua sa creasca din puncte de vedere cantitativ, ca si pana acum, numai ca valoarea lui este mai mica, apreciaza reprezentantii Albalact. Oamenii cumpara la fel de multe lactate, dar s-au orientat spre produse de baza ieftine. Promotiile de pret au devenit strategia de baza in aceasta perioada. Marii producatori mizeaza acum pe lactatele cu valoare mai mica, iar retailerii joaca si ei pe promovarea puternica a marcilor lor private.

SC Albalact SA a fost privatizata in anul 1999 si este listata la categoria a II-a Bursei de Valori Bucuresti. Albalact se afla in acest moment pe locul 4 în topul producatorilor de lactate din Romania si produce peste 60 de sortimente de lapte, iaurt, smantana, unt si branza sub marcile - Fulga, Zuzu si De Albalact.Pe piata lactatelor sunt prezente companii internationala puternice ca Danone, Friesland Foods si Lactalis (care a preluat la inceputul anului trecut Dorna Lactate).

Cititi mai multe despre cea mai mare companie romaneasca din domeniul lactatelor aici.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
economie,
afaceri,
lactate,
zuzu,
albalact,
fmcg
/actualitate/afaceri/profit-de-3-ori-mai-mare-pentru-albalact-4773219
4773219
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.